Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Ne domnim ca-n Franţa, dar ne descălţăm în trenuri

Ne domnim ca-n Franţa, dar ne descălţăm în trenuri

Un articol de: Dan Cârlea - 26 Martie 2008

Generaţia mea doarme pe o grămadă de mituri sfărâmate. Am fost crescuţi cu o istorie care nu avea legătură cu trecutul, cu o morală seacă şi ipocrită, cu minciuni pe care le purtam legate de gât cu toţii, ca pe nişte baloane publicitare. Românii erau buni, creativi, muncitori, cinstiţi şi, bineînţeles, ospitalieri. Păcat că nu se înghesuiau prea mulţi să ne vadă. Dacii fuseseră cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, dar citatul din Herodot era ciuntit şi nu se pomenea nimic de propensiunea spre şuteală şi degustarea repetată a vinurilor. Cucerirea de către romani era prezentată drept o firească şi dorită punere în comun a valorilor şi bogăţiilor, dacă stai să te gândeşti, o tendinţă spre ecumenismul consumist european de mai târziu. În treacăt fie spus, nu poţi să nu le fii recunoscător îndeosebi pentru cele câteva drumuri pietruite făcute de cuceriţii domesticiţi, drumuri care arată mai bine decât Calea Plevnei pietruită parcă înainte de era noastră şi pe care îţi muţi rinichii în esofag, cu viteza a treia.

De atunci, am mai făcut nişte războaie, ne-am bătut cu turcul până ce, în cele din urmă, a trebuit să-i dăm ciubuc-giugiuc românesc, numai să ne lase, cât de cât, în pace, să ne tragem sforile în stilul nostru, am fost convinşi că nazismul e bun şi comunismul e rău. Apoi invers. Am bătut fantoma lui Hitler în cap cu pipa lui Stalin, apoi, răposând tătucul răsăritului, gata, paradoxal, ne-am luminat: Stalin a fost rău şi Gheorghe Gheorghiu Dej bun. Dar - legea firii, sau a radiaţiilor - muri şi bietul Dej, cel în timpul căruia s-a petrecut cel mai satanic experiment de mutilare a personalităţii umane şi spălare a creierului prin tortură, numit de Virgil Ierunca „Fenomenul Piteşti“ şi de data asta ne-am lămurit definitiv: Dej a făcut şi greşeli, Ceauşescu este modelul. Toate bune, dar modelul muri împuşcat de noi în â89 şi gata, ne-am izbit de libertate cu toată viteza, atât de tare, că sufletul ne-a trecut dincolo de ea, ca printr-un parbriz pulverizat, ducând după el cioburile fostei existenţe. A urmat o semianarhie, ciomege în stradă, manipulare prin unicul post de televiziune existent pe atunci, lămpaşe, panseluţe în faţa Teatrului Naţional, mulţumiri, zâmbete. Turcii au reuşit cu pâinea pufoasă, blugii Pyramid şi datul din buric ce n-au reuşit, în secole, cu sabia. Angela Similea, Corina Chiriac şi co. au dispărut şi să vezi Minune: Adi e cu noi. Ne-am manelizat cât ne-am manelizat, dar „orice acţiune produce o reacţiune“, zice ori Newton, ori bătrânul „fizician“ Troţki (nu mai reţin exact), făcându-ne cu ochiul: a venit şi vremea să se simtă nevoia de altceva. Şi cum între timp am întors definitiv spatele Estului - aşa de repede încât nici gazele sub presiune nu ne mai ajung cu uşurinţă - începu să curgă mierea pe conducta de la Vest. Pseudosfântul Valentin îl snopeşte în fiecare an pe bietul Dragobete cu o inimă de burete în cap, ne domnim ca-n Franţa, dar ne descălţăm în trenuri, avem televiziuni fără număr, dar spargem seminţe la colţul blocului, suntem colegi de UE cu elveţienii dar dăm cep la porc lângă ghenă.

Se pune problema dacă e moral ca preoţii să candideze pentru a fi consilieri la primării, dar nu şi dacă e moral ca omul politic să nu fie om politic, cu şcoală făcută la timpul ei, cu viziune largă, contextuală şi principială deopotrivă, depărtat prin educaţie şi autoeducaţie de adevăratul strămoş al omului (sâc, Darwin), cameleonul.