Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Ne interesează adevărul...
Înţelepciunea acestui veac, inoculată publicului larg, este o nouă încercare de impunere a materialismului dialectic, într-o variantă ultrafacilă. Resuscitarea ateismului justificat "ştiinţific" şi încurajarea hedonismului se desfăşoară subtil, dând impresia unei evoluţii fireşti. Totul pare permis atâta timp cât serveşte interesele egoiste ale individului, fie ele şi dăunătoare comunităţii. Desfrânarea: beţia, inclusiv de cuvinte şi idei, consumul de substanţe şi concepte halucinogene, reducerea iubirii la relaţii trupeşti întâmplătoare şi adesea nefireşti... Desfrânarea este motivată, aparent, de ignorarea sau negarea lui Dumnezeu şi, implicit, de tăgăduirea existenţei unui suflet nemuritor.
Avem, uneori, nevoie să ne amintim: "Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi şi ceea ce s-a întâmplat, se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare" (Ecclesiastul 1, 9). Perdelele de fum şi paravanele cu peisaje înşelătoare, iscusit zugrăvite, au existat dintotdeauna. În spatele lor, ferite de privirea celor mulţi, s-au desfăşurat evenimente care au schimbat faţa omenirii. În rău. Căci, pentru a ne salva sufletul, trebuie să privim în jur cu atenţie. Şi, pentru a vedea cu adevărat, trebuie să ne aducem aminte că aparenţele înşală, ascunzând, sub detalii neînsemnate, lucruri importante, cauzele unor viitoare drame profunde. Vechi pseudofilosofii, edificii fără fundaţie şi structură de rezistenţă, se prăbuşesc după o cercetare serioasă, dar sunt reconstruite în permanenţă, la fel de şubrede. Şi, în mod inexplicabil, sunt acceptate, admirate, dorite pentru noutatea pe care par a o aduce, căci puţini dintre noi se ostenesc să le caute originea prin perioadele înnegurate ale gândirii umanităţii. Nu pentru că ar fi greu, ci pentru că, adesea, nu ne interesează. Dacă în privinţa hainelor şi a accesoriilor suntem foarte selectivi, preferând anumite firme şi ţări de provenienţă, conceptele de împrumut le primim de-a gata, fără pretenţii, neştiind că unele sunt aduse direct din groapa comună a istoriei, din locul unde zac ideile false, dăunătoare, care au îmbrăcat şi călăuzit în viaţă generaţii întregi sacrificate nimicniciei. Epicurismul a reapărut de-a lungul timpului sub diverse forme, având acelaşi rezultat înfiorător: coruperea, distrugerea morală a generaţiilor tinere. Includerea veşniciei într-un dicţionar de termeni fantezişti a aşezat o barieră de netrecut pe drumul spre îndumnezeire. Reinventat sau revigorat, epicurismul ne este inoculat şi astăzi, îndreptăţind plăcerea şi îngustându-ne enorm orizonturile. Totul se reduce la momentul actual, la trăirea lui într-un mod cât mai intens. Şi nu avem nevoie de cercetări prea ample pentru a pricepe că reluăm, în numele greşit înţelesei libertăţi, o călătorie spre dezastru. Însăşi deviza epicurismului şi a consumismului lumii moderne, "Edite, bibite, post-mortem nulla voluptas" (mănâncă, bea, după moarte nu există plăcere), ne dezvăluie calea pe care am pornit, constituind un semnal de alarmă. Dacă ne interesează adevărul.