Necesara reîmprospătare a spiritului

Un bătrân actor s-a lăsat de meserie, deschizându-şi un atelier de confecţionat chei. Le pileşte şi le învârte pe toate părţile cu o migală care trădează o răbdare de neimaginat la un spirit boem. Fireşte, când vezi că un actor a înlocuit lumina reflectoarelor cu roata de polizor, începi să-l suspectezi de umbra unei ratări. Însă, un coleg al său de breaslă m-a lămurit condescendent: „Vom ajunge cu toţii ca Sandu. Încercăm să topim osuarul sutelor de personaje care au locuit şi au murit în sufletele noastre. De ce s-a apucat Sandu să facă chei? Ca să uite de fantomele lui Hamlet, Vania, Richard. Probabil că voi deschide şi eu o gogoşerie“.

Cu fiecare pilitură, Sandu S. fărâmiţează câte o replică putredă ce-i bântuie memoria actoricească. Toate trupurile iluzorii ale personajelor sunt sedimentate în sufletul său, învelindu-l în afişe cândva grandioase, dar mucegăite acum. Concentrat asupra fiecărei curburi a cheii, pătruns de simplitatea lucrului, Sandu S. resimte, în sfârşit, ceea ce râvnise dintotdeauna: sentimentul utilităţii. Cheia este palpabilă, în timp ce aplauzele publicului erau efemere în deşertăciunea lor acustică. Cheia care se potriveşte perfect în butucul broaştei îi aduce din partea clientului o apreciere mult mai concretă decât o cronică perisabilă dintr-un colţ de rubrică teatrală. Bătaia pe umăr a lui Stamate Ioanid, client vechi, căruia Sandu îi făcuse chei la toate uşile din casă, îi alungă bătrânului actor orice angoasă, orice capriciu, orice incertitudine privind rostul său pe această lume.

Atunci când lucrezi cu impalpabilul, de orice natură ar fi el, rişti să devii tu însuţi o entitate inefabilă, o umbră dintr-un teatru chinezesc. Scriitor sau actor, pentru a-ţi face personajele credibile trebuie să intri adânc în pielea lor. Tot bagajul tău de realitate îl transferi în esenţa acestora, într-o permutare de personalitate. Tu le împrumuţi trăirile tale perfect umane şi reale, dar personajele îţi returnează un fel de rumeguş nefolositor, rămas de la şlefuirea formei pe care le-ai dat-o. Acest reziduu conţine toate spaimele tale ascunse pe care nu ai fost capabil sau ai refuzat să le transmiţi creaţiei tale. Ele îţi rămân în braţe, atârnând pe umerii tăi ca nişte poveri blestemate.

Din păcate, nu poţi fi Michelangelo fără să loveşti cu sete în delicateţea unei marmure de Carrara. Cioburile rămase vor forma marele osuar al personajelor care trăiesc şi mor în conştiinţa estetică a lumii. Toate simbolurile frumuseţii pământeşti îşi au îngropate adânc în memoria artistului rămăşiţele avortone, mici şi oribile părţi care n-au putut face parte din întregul admirat.

Toate rolurile vieţii noastre ne murdăresc mâinile cu toxicitatea rebuturilor refuzate la controlul tehnic de calitate. Toate iubirile, toate visele, toate scrierile şi toate faptele noastre îşi aruncă replicile dureroase, dezamăgirile, neşansele, nereuşitele, minciunile în lada de gunoi a amintirii noastre.

Bătrânul actor Sandu S. a avut o idee salutară, ecologizându-şi existenţa. Nu mai vrea să fie Altcineva. Nu mai vrea să fie nici Romeo, nici regele Lear. Vrea să fie doar Sandu S. Îşi purifică conştiinţa într-un atelier de confecţionat chei, nimic altceva decât un loc de reeducare a sufletului şi regăsire a identităţii. Acolo îşi extermină angoasele, ideile fixe, mândria, egoismul, infatuarea, vanitatea, orgoliul. Cheie după cheie.