Nejudecarea aproapelui

Nici sfinții nu sunt ascultați chiar întotdeauna când se roagă pentru mântuirea noastră, dacă noi ne lenevim și nu punem în acord vorbele frumoase ale rugăciunii cu faptele. Patericul egiptean ne relatează un caz care ne pune pe gânduri. Se spune că era un om al unei chinovii împodobit cu toată fapta bună, cu smerenia, cu blândețea și cu multă milă față de cei săraci. Ei bine, în marea lui iubire de frați se ruga mult lui Dumnezeu, zicând: ”Doamne, mă știu pe mine cât sunt de păcătos, dar nădăjduiesc în îndurările Tale, să mă mântuiesc prin mila Ta. Deci, mă rog bunătății Tale, Stăpâne, să nu mă desparți de frații mei, ci împreună cu mine și pe aceia îi învrednicește Împărăției Tale, pentru nespusa Ta bunătate”. Rugându-se el neîncetat astfel, l-a încredințat iubitorul de oameni Dumnezeu că nu toți merită același loc în lumea de dincolo. Așa a rânduit Domnul că pe când se făcea pomenire la o altă mănăstire, care nu era prea departe de ei, l-au invitat părinții acelei mănăstiri pe el, dimpreună cu frații și ucenicii lui. Inițial a refuzat, dar pentru că i s-a poruncit prin vis să meargă, n-a avut de ales și a trebuit să se pregătească de plecare, însă i s-a spus să trimită mai întâi pe ucenicii lui, iar el să plece singur la drum. Așadar, ducându-se ucenicii lui, au văzut pe cale un înger care luase chipul unui om sărac care zăcea bolnav în mijlocul drumului. Și ajungând ucenicii săi la locul acela și văzându-l pe el plângând, l-au întrebat din ce pricină se tânguie. Iar el a răspuns: Sunt bolnav și eram călare pe catâr și acela, trântindu-mă, a fugit și, iată, nu am pe nimeni care să mă ajute. Iar ei i-au zis lui: Ce putem să-ți facem? Noi suntem pe jos; și lăsându-l s-au dus. Apoi, după puțin timp, a ajuns și bătrânul, și l-a aflat pe el zăcând jos și suspinând și înștiințându-se de pricină, i-a zis lui: Nu au trecut pe aici niște tineri monahi și nu te-au văzut? Iar el a zis: Da, au venit, dar înștiințându-se de pricină, au plecat zicând: Noi suntem pe jos, ce putem să-ți facem ție? Și i-a zis lui bătrânul: Poți să umbli puțin și să mergem? Iar el a zis: Nu pot! Și bătrânul i-a zis: Vino dar, să te iau în spate, și Dumnezeu va ajuta și vom merge. Iar acela i-a zis: Cum poți atâta depărtare să mă duci în spate? Mai bine mergi și te roagă pentru mine. Dar bătrânul i-a zis: Nu te voi lăsa, ci iată piatra aceea, te voi pune pe ea și te voi lua în spate. Și a făcut așa. Și la început îl simțea în spate că este greu ca un om mare, apoi se făcea tot mai ușor, și mai ușor, încât se minuna cel care îl purta în spate. Și deodată s-a făcut nevăzut și a venit un glas către el: Știu că pururea te rogi pentru frații tăi, ca să se învrednicească împreună cu tine de Împărăția cerurilor, dar vezi că altele sunt faptele tale, și altele ale acelora. Așadar, convinge-i și pe ei să facă lucrările tale și atunci ți se va împlini cererea, că eu sunt Dreptul Judecător care răsplătește fiecăruia după faptele lui. (Preluare din Patericul de la Râmnicu Vâlcea, 1930, pp. 332-333).