Neşovăiala

„Am trei cărţi bune, care-mi trebuie, iar fraţii mi le cer şi ei cu împrumut şi le folosesc. Spune-mi ce să fac: să le ţin pentru folosul meu şi al fraţilor ori să le vând şi să dau banii săracilor?“ Această întrebare, adresată avvei Macarie, deschide şirul apoftegmelor despre avva Teodor de la Ferme. Răspunsul bătrânului ascet este limpede: „Bune sunt toate faptele, dar mai bună dintre toate este neagoniseala“. În faţa acestui răspuns avva Teodor nu a şovăit, ci „s-a dus, a vândut cărţile şi a dat banii săracilor“.

Această povestire despre avva Teodor de la Ferme are un aer specific Patericului. Centrală aici nu este atitudinea antiintelectuală, de care adesea sunt acuzaţi Părinţii, ci disponibilitatea totală de a aplica în propria viaţă cuvântul viu al părintelui. Să privim acum mai îndeaproape dialogul dintre cei doi pustnici şi implicaţiile lui.

Avva Macarie, asemenea marilor Părinţi, este discret, nu risipeşte sfaturi în dreapta şi în stânga. Când este întrebat nu dă sentinţe definitive, cu aer apocaliptic, care trebuie puse imediat în aplicare. Avva Teodor întreabă direct ce să facă. Macarie, în schimb, răspunde fără să pună povara obligativităţii pe ucenic. În mod pedagogic începe tocmai prin a valoriza ceea ce făcea avva Teodor. Nu intră frontal să demoleze viaţa şi nevoinţa ucenicului, ci îi spune „bune sunt toate faptele“. Şi totuşi, se poate face mai mult decât atât, pentru că „mai bună decât toate este neagoniseala“. Aici cuvântul bătrânului se opreşte. Libertatea fratelui care venise să ceară povăţuire e neatinsă. Poate rămâne cu ce avea până aici, sau poate merge mai departe şi să aplice în viaţa lui cuvântul bătrânului. De acum prim-planul este ocupat de avva Teodor de la Ferme. Monahul, care făcea parte din ultima generaţie de la Sketis, are trăsături care îl apropie de contemporanul său mai celebru, avva Arsenie. Când îi este arătată calea, nu ezită, nu şovăie, nu aşteaptă asigurări suplimentare. Are încredere în cuvântul bătrânului şi face imediat ceea ce doar i s-a sugerat.

Avva Teodor de la Ferme împreună cu părintele său, bătrânul Macarie Egipteanul, sunt o imagine a povăţuirii şi ascultării în Biserică. Sfaturile se nasc din nevoia reală a ucenicului, care îşi înţelege nedesăvârşirea, de a schimba ceva în viaţa sa şi de aceea cere cuvânt. Bătrânul nu îşi risipeşte vorbele, ci, asemenea unor seminţe valoroase, le arucă doar acolo unde există deschidere. Ba mai mult, chiar dacă intuieşte deschiderea, avva nu forţează. Cuvântul se oferă ca o invitaţie, adesea voalată. În felul acesta ascultarea devine posibilă. Asemenea credinţei, care nu ţine de regimul evidenţelor, ascultarea adevărată este o mişcare născută din dragoste şi încredere, şi nu din supunere timorată faţă de poruncă.

Caracterul avvei Teodor se descoperă în hotărârea cu care se implică în viaţa spirituală. Fără ezitări, fără regrete şi amânări, este tipul ascetului eroic. Alături de avva Macarie, reprezintă paradigma raportului dintre bătrân şi ucenicul pe calea desăvâşirii.