Nestemate şi tâlcuri la Moldoviţa

Într-o luminoasă deschidere a Obcinelor, străjuită pe culmi de ghizduri din conifere, în acel ochi de smarald feres­truit de curgerea zglobie a unei ape de munte ce cântă din ţimbal; Moldoviţa pre numele său împărăţeşte o aşezare de vrednici gospodari. Suflarea  omenească din acest cuibar montan poartă tot numele de Moldoviţa, de bună seamă după cel al afluentului Moldovei lui Dragoş Vodă. Muntenii trăitori în toposul de legendă de pe cursul Moldoviţei sunt huţulii, o seminţie de slavi ajunşi pe pământul românesc, credincioşi ţării lor de adopţie. Oamenii aceştia pot fi definiţi ca nişte pământeni de toată isprava. Se îndeletnicesc cu pădurea, o grijesc, dar o şi exploatează cu pricepere. Au dragoste de animale şi reputaţia de iscusiţi crescători de vite, de oi. Caii lor mărunţi la stat, viguroşi însă, şi-au câştigat de mult faima de alpinişti ai arealului carpatic. Însă Moldoviţa este de când există pe faţa pământului şi o vatră de spiritualitate. Frumosul a fost şi continuă să fie o componentă fundamentală a existenţei altfel aspre a vieţuitorilor din Moldoviţa. Ei şi-au luminat şi înminunat traiul meşterind lemnul cu chip de încântare, au ţesut inul, cânepa, borangicul şi lâna, împodobind ţesăturile cu alesături din cele măiestre, au croit  din pânză  şi stofe de-ale locului costume ornamentate cu geometrii subtile, în armonii  cromatice rafinate, logodind albul cu negrul, roşul cu verdele în veritabile opere de artă ale vechimii. S-au dovedit neîntrecuţi dansatori şi cântăreţi. Măsura acestei creativităţi ancestrale au dat-o mai ales în închistrirea ouălor de Sfintele Paşti. De veacuri oamenii locului, cei hărăziţi de Dumnezeu cu acest dar, mai ales femeile, au  metamorfozat prin încondeiere ouăle în nişte bijuterii neasemuite. În coşurile lor de nuiele, în străchinile policrome, ouăle înfloresc parcă aidoma pajiştilor la ceasul primăverii. Podoaba lor, ţesută din filament ca de paingăn,  o reprezintă motivele de pe ii şi ştergare, geometrice, zoomorfe, zodiacale, şi mai ales creştine, acestea din urmă izvorâte dintr-un imbold al evlaviei şi cinstirii genezei, al preţuirii smerite a simbolului oului primordial. Veritabile podoabe se dau la iveală  la Moldoviţa de veacuri în preajma sfintelor sărbători pascale. Se săvârşeşte în acest timp un ceremonial de esenţă divină, ceremonialul închistririi ouălor. În zorii primei zile de Paşti strălucesc ca nişte pietre preţioase în coşurile  rânduite în faţa bisericii satului să fie sfinţite, alături de celelalte bucate, ca astfel omul să se înfrupte ca dintr-un elixir după lungul şi mântuitorul Post al Paştelui.

Încondeierea ouălor de Paşte a căpătat aici la Moldoviţa, ca şi în alte localităţi din Bucovina, virtuţi artistice, iar după slobozirea norodului de sub regimul ateu, preocuparea aceasta de mare nobleţe artistică a dobândit statutul său meritat  de act creator cu drept de existenţă în cetate. Şi au ieşit la lumină meşterii cei mari, care au izbutit să facă pasul de la o îndeletnicire artizanală la creaţia artistică originală, în exercitarea căreia harul, viziunea şi măiestria  se întâlnesc şi se îmbrăţişează spre a făptui unicitatea. Un asemenea creator în  acest domeniu atât de efervescent în Bucovina zilelor noastre este artista plastică Lucia Condrea din Moldoviţa. Ceea ce iese de sub mâinile ei parcă vrăjite şi din mintea sa scormonitoare e artă de-adevăratelea. Oul se încarcă sub lucrarea sa cu multe din înţelesurile cu care l-a lăsat Dumnezeu. Cele închistrite de Lucia Condrea au nu doar strălucirea nestematelor, ci sunt, în egală măsură, purtătoare şi generatoare de emoţii estetice prin tâlcurile ce le cuprind. Se petrece în elaborarea cea atât de migăloasă artistic un fenomen de sinteză, caracteristic oricărei arte. Se împreună, dând naştere unei noi realităţi, elemente ale portului popular al locului şi ţinutului, ale ţesăturilor, dantelelor minunate din partea aceasta de ţară. Meritul Luciei Condrea este acela că izbuteşte să le confere o altă conotaţie decât cea iniţială prin apelul la o înnoită sintaxă şi o cromatică a acordurilor personale. Impresia puternică pe care o ai uitându-te la ele este aceea de nevăzut. Tehnica bine strunită îngăduie gândului să se întrupeze. Mai mult, Lucia Condrea nu este doar un creator respectat în România şi în lume, unul care s-a impus prin cele 112 expoziţii deschise în 11 ţări în 22 de ani de febrilă activitate creatoare, încununată cu prestigioase premii la saloane internaţionale, ci şi un promotor tenace şi performant al acestei arte. Din 2007  a deschis la Moldoviţa, în casa familiei sale, un Muzeu al Ouălor Încondeiate. Pot fi admirate în vitrinele muzeului 5.000 de exponate. Cele mai multe, cum e şi firesc, sunt opera ctitorului. Acestea stau în vitrine alături de piese de patrimoniu din România, ce ilustrează bogăţia de expresie şi splendoare a acestei arte,  precum şi de exponate din toată lumea.  E o înlănţuire de splendori ce se pun în valoare unele pe altele. În acelaşi timp, Lucia Condrea  a iniţiat o Şcoală Internaţională de Vară la Moldoviţa, menită să perpetueze în România şi în lume taina tainelor unei arte  practicate de veacuri cu un permanent adaos de creativitate.

Lucrarea aceasta este roditoare. M-am convins de asta în zile din preajma Paştilor şi în cele ale Sfintelor Paşti, când m-am aflat la Moldoviţa cu soaţa mea Ecaterina şi cu compozitorul Viorel Munteanu şi doamna lui, Mariana. Lumea cea luminată a intrat în muzeu să se bucure de aceste nestemate şi mai ales de tâlcul lor cu răsunet sufletesc. Toată suflarea familiei Condrea era la datorie. Lucia, Traian, copiii lor, Otilia şi Victor, s-au dovedit amfitrioni cu chemare şi dăruitori ai frumuseţilor din afară şi mai ales dinăuntru. Acestei misiuni asumate îi răspunde şi gestul din sâmbăta Săptămânii Mari de lărgire a colecţiei cu spaţii noi de expunere, ce au fost inaugurate în prezenţa primului gospodar al comunei, primarul Traian Iliesi, un susţinător în fapte al acestei arte străvechi, care cunoaşte acum un moment de eflorescenţă la Moldoviţa. Nestematele de aici te îmbie să intri şi să le priveşti ca într-un altar al frumuseţii. O frumuseţe izvodită de oamenii pământului românesc, însufleţiţi de bunătatea Dumnezeului din ceruri.