Neșterse amintiri dintr‑o dumbravă minunată

Țin în mână o carte voluminoasă de peste o mie de pagini scrisă cu evlavie şi respect de Preasfințitul Timotei Aioanei Prahoveanul. Valoroasa carte, apărută la Editura Crimca, 2022, tezaurizează însemnele unui prezent etern pentru că şi cei vii, şi cei adormiți întru Domnul sunt readuși în pagini cu luminile rugii şi făptuirilor. Patriarhi, mitropoliți, arhiepiscopi, episcopi, arhimandriți, ieromonahi, monahi, sihaștri, preoți, arhidiaconi, diaconi, apoi starețe şi stavrofore, monahii apar în cuvânt de iubire şi fierbinte credință prin paginile luminoase ale dumbrăvilor. Cartea a izvorât din osteneala unui înalt slujitor al Domnului şi a unui iscusit condeier cu dragoste de oameni. După ceasurile de adâncă rugă, neobositul slujitor se dedică atât lucrărilor eclesiastice, cât şi unei mărturisite aplecări asupra cuvântului care rodește prin scrieri bisericești şi laice. Iubitor de oameni, Vlădica Timotei împletește portrete în cuvinte, statornice mărturii ale împlinirii poruncii „Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Cuvinte lumină lină pentru cei plecați la Domnul, lumină veghetoare pentru cei ce continuă ruga neostoită – „cupă de tămâie care se înalță înaintea Mântuitorului Iisus Hristos”.

Am în atenție capitolul cel mai consistent şi dens de peste 700 de pagini, „Slujitori ai Bisericii”. Un gând pios pentru Preasfințitul Părinte Timotei şi pentru cea plecată la Domnul, doamna Elena Aioanei, pe care o evocăm întâiași dată în absența fizică la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin şi Elena.

Şi‑mi propun un exercițiu de imaginație prin care să reconstitui portretul celei care şi‑a încheiat călătoria vieții în zilele lui martie 2023. Şi monahiile îmi vin în ajutor pentru că, aidoma lor, a fost şi rămâne în amintirea noastră prea iubita şi respectabila mamă a Preasfințitului Timotei, doamna Elena. Folosesc frânturi de propoziții şi cuvinte potrivite din portretele monahiilor şi pe care le regăsim în „dumbrava minunată” a răposatei, la capătul călătoriei pământene:

„Un cuvânt bun, o mângâiere, un zâmbet,

fiică a ascultării şi smereniei,

blândă, blajină şi bună la inimă,

gazdă harnică, primitoare, milostivă, sfătoasă, răbdătoare și rugătoare,

râvnitoare, activă, implicată cu multă iubire,

seninătate, blândețe şi milă,

răbdare, iertare, respect şi bun simț,

exemplu de dăruire, jertfă şi viețuire înaltă,

armonie, mulțumire sufletească şi mântuire,

prin vorbă şi faptă, pune balsam pe rănile sufletești”.

Regăsim trăsăturile generale şi particulare ale iubitoarelor de Hristos, ale mironosițelor femei. Așa este şi așa trebuie să fie femeia şi mama creștină. Matericul este bine reprezentat printr‑o simplă consemnare în sufletele noastre sau pe cruce. „Roaba lui Dumnezeu” cu neuitare pe Pământ şi recunoaștere în Cer pentru că „Dumnezeu a privit adeseori pe pământ şi mai privește încă”.

Aidoma celorlalte iubitoare de Domnul, avea mare evlavie pentru icoana făcătoare de minuni, Maica Domnului „Portărița” de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel”, unde îngenunchea cu adâncă smerenie. Iubea biserica şi sfintele slujbe „simțind fiorul credinței” cu „fața plină de lumină şi pace”.

Viața Mamei Elena şi a doamnei Aioanei a fost un popas în drumul către Cer şi‑mi imaginez că „trecerea vămilor văzduhului s‑a făcut cu mulțime de îngeri”. Şi‑a închinat viața slujirii lui Dumnezeu alături de soțul Miron şi de fiul Timotei . A muncit din greu, a fost om al Bisericii, dar şi al Cetății. Că s‑a implicat în activitățile SNOFR, nu e de mirare. A slujit cu armele ei pe cei aflați în disperare, disconfort, boală şi sărăcie. A făcut‑o cu drag, cu sentimentul că își ajută fiul pe treptele urcușului duhovnicesc. Mamă şi fiu, cu aceeași cadență a slujirii. Călătoria ei pe pământ a trecut prin împliniri şi eșecuri, dar a iubit virtuțile creștine şi le‑a slujit cu toată ființa ei. Cu fierbinte dragoste l‑a însoțit oriunde pe fiu pe calea de slujire a Domnului: la Rădășeni, Fălticeni, Neamț, Iași, București, la Atena sau la Locurile Sfinte de la Ierusalim, la seminar, în studenție, în toate etapele de slujire ierarhic‑duhovnicească.

Câte căi poate străbate o inimă de mamă! Câte bucurii sfinte pot fi în sufletul unei mame! Şi continuă rugă la Maica Sfântă şi candela de mulțumire, veșnic aprinsă. Şi fapte creștinești, şi grijă de mamă pentru cel încredințat slujirii înalte. Şi înțelegerea faptului că „golul de sinele egoist este umplut cu plinătatea harului dumnezeiesc”. Echilibrul duhovnicesc s‑a stabilit între mamă şi fiu, încât în Împărăția Cerurilor a găsit „o cunună împletită în flori şi lumină”.

Şi am speranță că „se bucură în ceruri, unde plata este mare şi bucuriile sunt netrecătoare”. Atribute ale sfințeniei în relația de familie mamă‑fiu: „adierea Duhului Sfânt într‑un mic Tabor al rugăciunii din casa părintească şi din cea a Tatălui ceresc. „Răscolitoare pagini!” (Doina Cernica).

Mă minunez şi plec genunchii.

Recitesc dedicația: „Mamei mele, Elena Aioanei, la împlinirea vârstei de 80 de ani, cu recunoștință şi adâncă prețuire” (Izvoarele amintirilor prin dumbrăvile minunate).

Ce exemplu de iubire creștinească și de nețărmurită iubire filială!