Nevoia de libertate şi coresponsabilitate pastorală

În istoria bisericească, adeseori s-au găsit oameni care să fure şi să mintă în numele lui Dumnezeu, aşa cum au fost atât de evident spre exemplu în perioada cruciadelor, ceea ce ar fi trebuit să ne înveţe faptul că minciuna, laşitatea şi lăcomia nu întreţin credinţa, ci, dimpotrivă, o fac insuportabilă. De aceea, cea mai mare ameninţare a veacului acesta la adresa Bisericii nu o reprezintă secularizarea, ci convingerea că, sub pretextul fals al credinţei în Dumnezeu şi al interesului bisericesc, masele pot fi manipulate în mod laş cu ajutorul minciunii în avantajul propriilor interese. Din păcate, ţinta acestor noi "cruciade" nu este secularizarea, aşa cum s-ar crede la o primă impresie, ci, la fel ca şi în trecut, le cad victime tocmai cei care cred corect, sincer şi dezinteresat în Dumnezeu. Or, nici un interes bisericesc nu este atât de mare, încât cei care îl folosesc în mod nedemn şi josnic să-şi permită să ia în calcul riscul de a-şi sminti semenii lor, drept-credincioşi.

După cum se ştie, calitatea actului pastoral depinde de gradul de libertate şi de coresponsabilitate cu care acesta se exercită, aspect care transpare şi din cuprinsul noului Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Din păcate însă, din cauza lipsei de transparenţă decizională şi a ignoranţei particulare a celor mai mulţi dintre credincioşi, adică tocmai a lipsei sentimentului de coresponsabilitate, atmosfera de libertate pastorală continuă să fie viciată în multe dintre comunităţile bisericeşti. În acest sens, este de subliniat ceea ce Preafericitul Părinte Daniel arăta în cuvântul Recunoştinţă pentru împliniri şi responsabilitate pentru noi lucrări, alcătuit la un an de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române: "Pentru a face faţă acestor probleme (secularizarea şi sărăcia, slăbirea comuniunii de iubire şi a solidarităţii în familie şi în societate, scăderea numărului populaţiei, noile probleme pastorale şi sociale create de emigraţia românilor - n.n.), este mare nevoie de a întări coresponsabilitatea şi cooperarea în Biserică şi în societate, pentru ca libertatea noastră să fie folosită pentru a săvârşi binele, a apăra şi promova demnitatea umană şi a dobândi mântuirea sau comuniunea de viaţă veşnică în iubirea Preasfintei Treimi". Însă, atât timp cât vor persista minciuna, laşitatea şi lăcomia, în aceste comunităţi bisericeşti nu va exista coresponsabilitate, şi cu atât mai puţin libertate pastorală. Prin urmare, pentru a combate realmente fenomenul de secularizare, Biserica va trebui să pună în aplicare reforma morală continuă pe care Mântuitorul nostru Hristos i-o cere, astfel încât să se ajungă la eradicarea implicită a acestor trei slăbiciuni umane.

Din punctul nostru de vedere, coresponsabilitatea se manifestă numai şi numai într-o atmosferă de deplină libertate, al cărui unic izvor este virtutea dragostei nemăsurate faţă de oameni, a cărui personificare o reprezintă Mântuitorul nostru Hristos, după cum reiese din următoarea expresie a Sfântului Chiril al Alexandriei: "Strălucirea iubirii este în noi chipul Mântuitorului Hristos!" Or, în contextul asumării responsabilităţii bisericeşti, proasta înţelegere a libertăţii şi ignorarea sursei sale de alimentare, adică a virtuţii iubirii, sunt contraproductive, mai ales din punct de vedere duhovnicesc!