Nimic nu laudă şi iubeşte atâta Dumnezeu ca sufletul blând, smerit şi recunoscător

Ia şi tu aminte, frate! Când vezi că te loveşte şi te supără o nenorocire la care nu te aşteptai, nu alerga la oameni, nu umbla după ajutor omenesc, ci lasă la o parte pe toţi şi aleargă cu mintea la Doctorul sufletelor. Numai Cel ce a plăsmuit inimile noastre deosebi şi cunoaşte toate lucrurile noastre, numai Acela poate vindeca inima; El poate să intre în conştiinţa noastră, să ne atingă inima şi să ne mângâie sufletul. Dacă nu ne mângâie El inimile, mângâierile omeneşti sunt zadarnice şi fără de folos; după cum, iarăşi, când ne mângâie Dumnezeu, nu ne poate vătăma nimeni, de ne-ar necăji mii şi mii de oameni. Când Dumnezeu întăreşte inima, nimeni n-o poate clătina.

Ştiind acestea, iubiţilor, să alergăm totdeauna la Dumnezeu, Care vrea şi poate să ne scape de necazuri şi nenorociri. Când e vorba să rugăm pe oameni, trebuie neapărat să dăm mai întâi ochii cu portarii lor, să rugăm pe favoriţii şi pe linguşitorii lor, să batem cale lungă; dar când e vorba să rugăm pe Dumnezeu, nimic din toate acestea; pe Dumnezeu îl rugăm fără mijlocitori, fără bani; El ne ascultă rugămintea fără cheltuieli. E de-ajuns numai să strigăm din inimă şi să vărsăm lacrimi, ca să intrăm îndată la Dumnezeu şi să-L atragem spre milă. Când rugăm pe un om, de multe ori ne temem ca nu cumva să fie de faţă un duşman sau unul dintre potrivnicii noştri, să audă cererea noastră şi să înfăţişeze spusele noastre altfel şi să strice dreptatea. Când însă rogi pe Dumnezeu, nu poţi bănui nimic din acestea. Dumnezeu ne spune: „Când vrei să Mă rogi, vino singur la Mine, fără să fie cineva de faţă, strigă cu inima, fără să mişti buzele!“. „Intră, spune Hristos, în cămara ta! Închide uşa şi te roagă Tatălui tău întru ascuns; şi Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare“. Vezi ce cinste covârşitoare? Dumnezeu îţi spune: „Când Mă rogi, să nu te vadă nimeni! Dar când te cinstesc Eu, aduc martoră întreaga lume pentru binefacerea ce-ţi fac. Să ne convingă aceste cuvinte să nu ne rugăm de ochii lumii, nici împotriva duşmanilor noştri şi nici să-L învăţăm pe Dumnezeu cum să ne ajute. Dacă apărătorilor şi avocaţilor le spunem numai pricina pentru care ne judecăm şi lăsăm pe seama lor chipul apărării, să rânduiască ei lucrurile noastre cum vor, apoi cu mult mai mult trebuie să facem asta cu Dumnezeu. I-ai spus Lui pricina ta? I-ai spus ce ai păţit? Nu-i mai spune cum să te ajute! Dumnezeu ştie bine folosul tău. Sunt mulţi oameni care pun în rugăciunile lor mii de cereri, spunând: „Doamne, dă-mi sănătate trupului, îndoieşte-mi averile, pedepseşte pe duşmanul meu!“, cereri pline de multă nesocotinţă. Trebuie să laşi la o parte toate aceste cereri şi să te rogi lui Dumnezeu aşa cum s-a rugat vameşul: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!“, şi Dumnezeu ştie cum să te ajute. „Căutaţi, spune Domnul, mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, şi toate acestea se vor adăuga vouă.“ Aşadar, iubiţilor, aşa să filozofăm: să ne rugăm cu durere în suflet şi cu smerenie, bătându-ne pieptul ca şi vameşul, şi vom dobândi ceea ce cerem; dar, dacă ne rugăm plini de mânie şi de furie, Dumnezeu se va scârbi de noi şi ne va ura. Să ne zdrobim dar inima, să ne smerim sufletele; să ne rugăm şi pentru noi, dar şi pentru duşmanii noştri. Dacă vrei să îndupleci pe Judecător ca să vină în ajutorul sufletului tău şi să-L faci să fie de partea ta, nu-L ruga niciodată împotriva duşmanului tău. Aşa este felul de judecată al Judecătorului nostru. Face dreptate şi împlineşte cererile acelora care se roagă pentru duşmani, care nu poartă în suflet dor de răzbunare, care nu se ridică împotriva duşmanilor lor. Şi cu cât se roagă mai mult lui Dumnezeu aşa, cu atât Dumnezeu îi pedepseşte mai cumplit pe duşmanii lor, dacă ei nu se lasă de răutăţile lor, dacă nu se pocăiesc. Căutaţi, iubiţilor, să nu vă necăjiţi îndată şi să nu vă supăraţi când vă ocărăşte cineva, ci, filosofând, să mulţumiţi, aşteptând ajutorul Domnului. N-ar putea oare Dumnezeu să ne dea cele bune înainte de a-L ruga? N-ar putea oare să ne dăruiască o viaţă lipsită de dureri şi fără de necazuri? Da, dar n-o face, din dragoste pentru noi. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii)