Noul Cod penal şi sindromul Stockholm

Opinia publică se află, în zilele acestea, într-o dezbatere foarte aprinsă referitoare la problema incestului, ca faptă nepedepsită de lege. Discuţiile au început zilele trecute, mai exact în momentul în care Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti din România a lansat public dezbaterile privind proiectul noului Cod penal. Acesta a renunţat, printre altele, la reglementarea incestului ca infracţiune distinctă, fiind preferată prevederea ipotezelor de incest regăsite, cel mai frecvent, în practica judiciară ca forme agravante ale unora dintre infracţiunile la viaţa sexuală.

Actele sexuale comise asupra unei rude în linie dreaptă, frate sau soră, se regăsesc în articolele 216-219 din proiect, respectiv în capitolul al VIII-lea, numit Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale. Potrivit noilor prevederi, relaţia incestuoasă liber consimţită între două persoane majore nu va mai fi pedepsită prin lege. Altfel spus, dacă fiul/fiica/sora/fratele abuzat sexual nu este minor(ă) şi nu reclamă actul incestuos ca pe un viol, acesta nu va fi pedepsit niciodată. Autorii noului Cod penal, prin vocea ministrului Cătălin Marian Predoiu, au argumentat această iniţiativă considerând că problematica incestului este de natură socială patologică şi nu de incriminare penală. „Lipsa sancţiunilor de natură penală nu înseamnă însă o lipsă de reacţie a societăţii faţă de astfel de acte, acestea continuând a fi respinse de către societate atât din punct de vedere moral, cât şi juridic“, aflăm din comunicatul care vine să explice legea aflată deocamdată în stadiul dezbaterii la nivelul comisiilor parlamentare special desemnate. Cu alte cuvinte, deşi incestul este acuzat la modul verbal şi privit drept o problemă socială, morală ş.a.m.d., el nu se regăseşte şi ca faptă sancţionată penal de lege. De aici, reacţiile negative au început să apară în lanţ. Patriarhia Română a declarat că respinge prevederile noului proiect de lege al Codului penal, prin care atât incestul, cât şi prostituţia sunt dezincriminate. Reacţia este motivată de faptul că ele afectează sănătatea morală şi psihică a persoanei. „Actele normative în general şi Codul penal în special au drept menire să apere demnitatea persoanei, instituţia familiei şi valorile vieţii sociale, însă în acest proiect legislativ se constată că demnitatea persoanei, instituţia sacră a familiei şi moralitatea publică sunt complet ignorate de autorii proiectului. Incestul reprezintă o degradare a instituţiei familiei, având drept consecinţe grave tulburări genetice şi psihice, precum şi dificultăţi în relaţiile sociale şi în recuperarea ca persoană umană cu demnitate“, au precizat reprezentanţii Patriarhiei Române. Printre acuzatorii acestui nou Cod penal se numără, de altfel, oameni din toate categoriile sociale. Actul incestuos este văzut de medicii geneticieni drept o cauză a apariţiilor unor boli grave pentru care nu există tratament; de pediatri, ca un preţ prea scump, din punct de vedere social şi mental, plătit de copiii rezultaţi în urma unui astfel de act abominabil; de istorici, ca o realitate tristă a societăţilor primitive - când se practica acest păcat -, a unor popoare care, ulterior, au dispărut de pe scena istoriei; sau de oameni de cultură care privesc incestul ca o abatere de la normalitate, o decădere a menirii omului şi un atac la ideea sacră a familiei. De altfel, era foarte simplu pentru domnii jurişti care au lucrat la acest proiect al Codului penal să consulte DEX-ul Limbii Române, unde scrie că incestul reprezintă un act condamnabil, definind această faptă drept o „legătură sexuală, oprită de legile juridice şi morale, între părinţi şi copii sau între fraţi şi surori“. Orice om cu bun simţ care analizează fenomenul vede în actul incestuos o faptă regretabilă, semn al unei triste realităţi pe care, iată, că noul Cod penal se sfieşte să o mai condamne ca atare.

PS: Pentru aceia dintre autorii proiectului noului Cod penal supus dezbaterii opiniei publice din România, care aduc drept model şi argument alte coduri penale europene occidentale, adoptate sau modificate în ultimii ani, recunoscute pentru nepenalizarea incestului, le aduc doar un contraargument (n.n. - doar pentru că e cel mai recent): Josef Fritzl, austriacul în vârstă de 73 de ani, condamnat joi, 19 martie 2009, la închisoare pe viaţă pentru întreţinerea de relaţii sexuale timp de 24 de ani cu propria fiică, Elizabeth (42 de ani), în urma cărora au rezultat consecinţe de o gravitate incomensurabilă: o victimă supusă, cu timpul, sclaviei, obligată fiind să trăiască într-o pivniţă, şapte copii născuţi cu probleme medicale grave - unul decedat în condiţii suspecte într-un cuptor de aragaz - şi o persoană umană catalogată acum drept un monstru de o naţiune austriacă aflată astăzi în stare de şoc. Să ne închipuim că s-ar întâmpla ceva asemănător în România. Dacă după ani de sclavie sexuală, o persoană aflată în situaţia austriecei Elizabeth Fritzl ar declara că a ales de bună voie o astfel de viaţă (lucru perfect posibil, întrucât sindromul Stockholm apare şi mai devreme de 24 de ani, cât a fost sechestrată Elizabeth!), conform viitorului nou Cod penal, în România un tip ca Josef Fritzl ar scăpa fără nici un fel de sancţiune. Cutremurător, nu?