Nu există numai o cale de a dobândi mântuirea

În fiecare an, pe 26 august, proslăvim pe Sfân­tul Mucenic Adri­an și pe soția sa Natalia. Nu de foarte multe ori întâlnim așa ceva în sinaxare: pomenirea unui soț și a soției sale. Unii credincioși consideră sfințe­nia un deziderat specific lumii monahale, gândind că mântuirea se poate dobândi doar – sau mai ușor – în mănăstire. Cum lesne se înțelege, respectivele opinii sunt greșite, căci chemarea la mântuire, la sfințenie nu se adresează doar monahilor, clericilor, ci tuturor credincioșilor, deci și căsătoriților. Cu alte cuvinte, nu există o rețetă singulară de a dobândi mântuirea. 

Privind în Viețile Sfinților, ne uimește diversitatea căilor prin care sfinții s-au făcut „casnicii lui Dumnezeu”, după cum îi numește Pavel, Apostolul. Unii s-au retras în pustie, alții au viețuit în mănăstiri, o seamă și-au asumat jugul căsătoriei. Așadar, căutarea sfințeniei nu reprezintă apanajul vreunei categorii sociale sau profesionale, nici nu este rezervată doar cinului monahal ori vreunui ins în chip individual. Indiferent de naționalitate, etnie, apartenență socială ori profesională, independent de situația economică și culturală, sfințenia este de fapt sensul deplin al vieţii omului pe pământ, împlinirea umanului, după cum afirma unul din marii noștri teologi.
Cu atât mai mult noi, monahii, se cade să privim cu luare aminte la aceste aspecte. Nu trebuie să ne erijăm în preferații Domnului. Hristos nu are preferați: tuturor ne adresează chemarea, tuturor ne întinde mâna, pe toți ne așteaptă. Îmi amintesc de o zicere, aparent utopică, a unui teolog rus, Paul Evdochimov. El susținea că un monah poate înțelege cel mai bine valoarea deosebită a chemării monahale învățând să respecte și să prețuiască sfințenia căsătoriei. În același mod, nici cei căsătoriți nu vor putea descoperi frumusețea propriei chemări până nu vor cinsti, deopotrivă, viața monahală. Din spusele cunoscutului teolog rus deducem că ambele chemări, călugăria și căsătoria, nu se arată potrivnice una alteia, ci întregitoare, căci fiecare o susține pe cealaltă.
Trebuie să recunoaștem că sfinții monahi abundă în calendarul nostru, dar, cercetând cu atenție, vom descoperi numeroşi sfinți căsătoriți. Doar că despre ei nu s-a scris și nu s-a vorbit atât de des. Iată câteva exemple de sfinți familiști: pe 3 mai îi proslăvim pe Sfântul Mucenic Timotei și pe soția sa, Mavra; pe 13 mai cinstim pe Sfântul Serghie și pe soția sa, Irina; în ziua de 17 mai îl pomenim pe Sfântul Andronic și pe soția sa, Iunia; pe 8 iulie ne amintim de Sfântul Mucenic Nicandru și de soția sa, Daria. În luna lui august, pe lângă Sfinții Adrian și Natalia mai cinstim pe Sfânta Teoclita, pe 3 august, care fusese căsătorită, dar și pe Sfântul Miron, pe 8 august, de asemenea căsătorit.
La fel de multe exemple găsim în întregul nostru calendar ortodox. Toate ne încredințează că țelul suprem al căsătoriei este ca soțul și soția să se ajute unul pe altul spre a intra în Împărăția Cerurilor. Prin dragostea lor reciprocă, manifestată și prin iubirea copiilor zămisliți, uneori chiar înfiați, soțul și soția sunt chemați să se aducă unul pe altul și împreună cât mai aproape de Hristos.
Ar fi de mare folos duhovnicesc ca tinerele familii de astăzi să cunoască și să citească viețile sfinților căsătoriți. Întrucâtva, existența lor seamănă uimitor cu cele ale familiștilor din zilele noastre: au avut și ei griji, copii, obligații sociale, profesionale, au vândut, au cumpărat, s-au îngrijit de educația pruncilor, au construit case, acareturi ori altele asemenea. În pofida tuturor greutăților, s-au dovedit capabili să-și împlinească nu doar inerentele responsabilități familiale, ci să se dăruiască în așa măsură împlinirii cuvântului lui Dumnezeu, încât au devenit sfinți.
Bine, bine, vor spune unii, dar există familii în care soțul ori chiar soția se aseamănă oarecum femeii samarinence din cunoscuta pericopă evanghelică, în sensul că duc o viață dezordonată. Alții nu-L cunosc și nu-L iubesc atât pe Dumnezeu, încât să-și dorească a-I urma voia, complăcându-se într-o existență promiscuă. Ba unii bărbați se poartă chiar violent, încercând să îngrădească viața religioasă a consoartelor. Cu credință ne­zdrun­cinată, cu îndelungă răbdare se poate dobândi mântuirea și în atare situații. Descoperim în calendar câteva exemple de sfinți căsătoriți, care au avut o viață conjugală grea (să ne gândim doar la Sfânta Muceniţă Tomaida – 14 aprilie, ori la Sfântul Manuil Criteanul – 5 martie). Însă sinaxarele ne prezintă destule alte situații asemănătoare celor de astăzi, în ceea ce privește anumite aspecte ale vieții de familie, care nu au împiedicat pe cei ce-și doresc cu adevărat mântuirea să lupte și să fie încu­nu­nați cu darul sfințeniei. Mă gândesc aici la sfinții ai căror părinți au fost oameni răi, necredincioși; la sfinții rămași orfani, care nu au crescut într-un mediu familial armonios. Nici această mare lipsă nu i-a îndepărtat de la calea mântuirii.
Așadar, cei căsătoriți pot deveni sfinți. Doar să-și facă din aceasta țelul suprem al căsniciei lor și să nu uite că Sfântul Ioan Gură de Aur numește căsătoria „taina dragostei”. Iar dragostea, ne încredințează dumnezeieștile slove, „nu cade niciodată”.