Vorbim adeseori pe marginea cuvintelor Evangheliei, ori a unor preafrumoase ziceri patericale despre iertare, virtute fără de care nu putem dobândi mântuirea. Copleșiți de importanța ei, medităm adesea la
„Nu există Ortodoxie fără Maica Domnului“
În cinstirea Bisericii, Maica Domnului este după Domnul Hristos. Întâi e Domnul Hristos, întâi e Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt, e Preasfânta Treime, apoi e Maica Domnului. Nu e înainte de Domnul Hristos, pentru că sunt unii care la Maica Domnului parcă se gândesc mai mult ca la Domnul Hristos. Nu e corect. Maica Domnului este după Domnul Hristos. Şi sunt alţii care nu cinstesc pe Maica Domnului; bineînţeles nu sunt ortodocşi aceia, şi aceia n-o cinstesc din motivele pe care le cred ei întemeiate pentru ei, dar care nu sunt întemeiate, pentru că, iată, şi îngerul a cinstit-o, şi Sfânta Elisabeta a cinstit-o, şi femeia care a ridicat glas din popor a cinstit-o, şi Domnul Hristos a cinstit-o, şi Tatăl Cel Ceresc, şi Duhul Sfânt, aşa încât pentru noi nu există nici o îndoială. De altfel, noi nu căutăm nişte temeiuri pentru cinstirea Maicii Domnului, ci intrăm în practica Bisericii: aceasta e practica Bisericii noastre şi în măsura în care noi facem parte din Biserica noastră suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Fără aceasta nu se poate. Nu există Ortodoxie fără Maica Domnului.