Nu judeca după aparențe!

„Concluziile trase după aparențe sunt adesea greșite”, spune scriitorul grec Esop. Acesta este deja un fapt comun în epoca în care trăim, din moment ce atât de mult efort se depune în lume doar pentru a face lucrurile să pară ceea ce nu sunt.

Problema devine și mai gravă atunci când se extinde la felul cum îi judecăm pe ceilalți. Fiindcă evaluăm persoanele încă de la întâia întâlnire, din primele priviri, de la primele cuvinte. Abținerea de la judecarea lor până când ajungem să le cunoaștem bine va crea relații mai echilibrate, întemeiate pe ceea ce sunt oamenii cu adevărat, și nu pe ce par în urma unei observații superficiale.

O femeie (îmbrăcată într-o rochie de bumbac) și soțul ei (cu o ținută la fel de modestă) au coborât din tren în Boston și s-au adresat, fără să fi avut o programare, secretarei președintelui de la Universitatea Harvard. Secretara a ghicit imediat că aceștia veneau de la țară, că erau fermieri, care nu puteau avea nimic de-a face cu acea universitate de prestigiu.

„Dorim să-l vedem pe președinte”, a spus bărbatul încet. „Este ocupat”, a răspuns secretara. „Așteptăm”, a replicat femeia.

Ore întregi, secretara i-a ignorat, în speranța că cei doi, în cele din urmă, se vor descuraja și vor pleca. Ei nu au plecat, ceea ce a făcut să crească frustrarea acesteia. În cele din urmă a decis să-l deranjeze pe președinte, deși era un lucru pe care ea mereu îl evita.

„Poate dacă veți vorbi cu ei câteva minute vor pleca”, a spus secretara președintelui Universității. Acesta făcu o strâmbătură de dezgust și acceptă. Cu fruntea încruntată, dar cu demnitate, se îndreptă cu pas majestuos spre perechea care aștepta.

Femeia îi spuse: „Am avut un fiu care învățat la Harvard timp de un an. El a iubit Harvardul. A fost fericit aici. Dar acum un an a murit într-un accident. Soțul meu și cu mine am vrea să construim ceva, undeva în campus, care să fie în memoria fiului nostru.”

Președintele nu a părut interesat. „Doamnă, a spus acesta, nu putem ridica o statuie pentru fiecare persoană care a învățat la Harvard și apoi a murit. Dacă am face-o, acest loc ar părea un cimitir”.

„Oh, nu, replică repede femeia, nu dorim să se ridice o statuie. Ne-am gândit că am fi bucuroși să donăm o clădire Universității Harvard. Președintele s-a uitat atunci atent către cei doi. Aruncă o privire la rochia și la costumele simple cu care cei doi erau îmbrăcați și exclamă apoi: „O clădire? Aveți cumva idee cât costă o clădire? Am investit peste șapte milioane și jumătate de dolari în clădirile de aici de la Harvard!”

Pentru o clipă femeia a tăcut. Președintele s-a gândit că dăduse lovitura de grație și poate, acum, se va putea debarasa de ei. Femeia se întoarse către soțul sau și îi spuse încet: „Atât de puțin costă o universitate? De ce să nu construim de la început, una a noastră?”

Fața președintelui se întunecă de confuzie și uimire.

Așa s-a născut o nouă universitate americană, Stanford, clădită ca un memorial în cinstea acelui student. Astăzi ea se află la rivalitate strânsă cu Harvard. Ce ușor te poți înșela atunci când judeci după aparențe!