Nu lua în seamă nedreptatea și nici lauda

Suntem angrenați într-o lume de emoții, care în mod evident sunt mult mai puternice decât rațiunea. Un hățiș de ură, nevoi, dragoste, așteptări. În această junglă este prea puțin loc petru libertate. La avva Macarie Egipteanul a venit un frate să-i ceară un cuvânt. Iar bătrânul l-a supus la un exercițiu puțin neobișnuit. L-a trimis în două rânduri în cimitir, o dată să certe morții, iar a doua oară să îi laude. Apoi i-a zis: „Ai văzut, așadar, cât i-ai certat și cât i-ai lăudat, iar ei nu ți-au spus nimic. La fel și tu, dacă vrei să te mântuiești, fii mort, neluând în seamă nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor, precum morții. Astfel vei putea să te mântuiești”.

Perspectiva pe care i-o oferă avva Macarie Egipteanul fratelui începător nu este una indiferentă și distantă. Să treci dincolo de nedreptate și de laudă înseamnă să îi vezi pe oameni așa cum sunt, dincolo de contextul precis care te poate influența și, adesea, răni. Relațiile ne definesc și ne construiesc. Chipul lui Dumnezeu din noi este tocmai această capacitate personală de a fi în relație cruciformă, atât orizontală, cu ceilalți oameni, cât și verticală, cu Dumnezeu. Iar între cele două tipuri de relație se instaurează adesea o tensiune. Relațiile orizontale sunt grele, concretul lor te poate absorbi ca o gaură neagră; te poate confisca. Legăturile care te țin și te orbesc sunt tocmai emoțiile.
Harul lui Dumnezeu te poate sălta deasupra acestor conflicte. Doar de acolo, în clipa în care ai minimal o perspectivă prin ochii Domnului, poți să îl vezi cu adevărat pe celălalt, așa cum este el. Abia atunci poți începe să îl iubești pentru ceea ce este el, dincolo de așteptări, proiecții și nemulțumiri. Să îl iubești cu o dragoste disponibilă, care nu este afectată de obișnuitele limite și neputințe omenești. Pentru a ajunge acolo exercițiul propus de avva Macarie îți arată doar cum ar trebui să fie starea sufletului: imperturbabil. Dar nu îți arată și conținutul cu care se umple inima celui imperturbabil. Îți indică doar ținta, și rămâne să faci drumul pe cont propriu, chiar dacă ghidat din loc în loc de sfatul duhovnicului. Te introduce de fapt într-o zonă a tainei, care depășește experiența curentă. De aceea descrieri foarte precise sunt imposibile. Sau, chiar dacă sunt posibile, ele nu sunt din cale afară de utile, pentru că în lipsa experienței, tot inutil este.

Avva Macarie spune, indirect, fratelui să nu prețuiască atât de mult reacțiile lui la nedreptate și laudă. Deși reacțiile acestea pot să fie intense, ele sunt, de fapt, înșelătoare. Nu poți să te bazezi pe ele. Sunt chiar răni pe care ți le faci cu știință sau cu neștiință. Înțelepciunea începe abia în momentul în care poți să treci dincolo de ele. Îți întunecă vederea și împiedică dragostea. De la această înțelegere începe posibilitatea mântuirii.