Nu suntem miluiţi deoarece nu miluim

▲ Unde este filantropia lui Dumnezeu, dacă ar urma ca pe cei răi să nu-i mântuiască? ▲

Rugăciunea este un mare bun şi un păzitor mântuitor al sufletelor noastre. Dar este un mare bun numai atunci când facem lucruri vrednice de rugăciune, şi nu ne arătăm nevrednici de dânsa. Deci, tu, când te apropii de preot, iar el îţi zice: „Dumnezeu să te miluiască, fiule“, că nu te încurajez numai în vorbe, ci pune alături şi fapte, adică fă cele vrednice de milă. „Dumnezeu să te miluiască, fiule“, zice, şi dacă tu vei face cele vrednice de binecuvântare, vei fi binecuvântat; adică, dacă îl vei milui pe aproapele, căci de cele ce voim a ne învrednici de la Dumnezeu, pe acelea suntem datori a le împărtăşi aproapelui nostru.

Dar dacă pe aproapele nostru îl lipsim de acestea, cum voim a ne învrednici de ele? „Fericiţi cei milostivi, zice, că aceia se vor milui“ (Matei 5, 7). Că, dacă oamenii îi miluiesc pe cei milostivi, cu atât mai mult Dumnezeu; pe când pe cei nemilostivi, nici oamenii nu-i miluiesc. „Căci judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă“ (Iacov 2, 13), zice. Bine este, oare? Deci, de ce nu-i dai altuia? Voieşti a fi iertat de păcate? De ce tu nu ierţi celui ce ţi-a greşit? Te apropii cerând de la Dumnezeu împărăţia cerurilor, iar tu, fiind rugat, nu dai nici argint măcar.

De aceea nu suntem miluiţi, fiindcă nu miluim. „Pentru ce? zici tu; tocmai aceasta este milă, de a te milostivi spre cei nemilostivi.“ Pentru ce, mă rog? Că acela care se poartă cu filantropie către cel crud şi nemilostiv şi care arată mii de rele faţă de aproapele său, cum ar putea fi milostiv? „Dar ce? zici tu: oare botezul nu ne-a mântuit de rele, pe noi, care am făcut mii de păcate?“ Ne-a mântuit de acelea, nu ca să le facem iarăşi, ci ca să nu le mai facem deloc. „Noi, care am murit păcatului, cum vom mai trăi în păcat? Oare, atunci să păcătuim fiindcă nu suntem sub lege?“ (Romani 6, 2, 15) La care răspunde: „Nicidecum!“.

De aceea te-a izbăvit de acelea, pentru ca niciodată să nu te mai întorci la acea necinste. Pentru că şi doctorii îi scapă pe cei bolnavi de friguri, nu pentru ca să abuzeze de sănătate, spre înrăutăţirea bolii lor şi dezordinea vieţii, căci atunci mai bine era să rămână bolnavi dacă ar trebui să se însănătoşească cineva pentru aceea, ca iarăşi să se pună în pat, ci pentru ca, aflând relele bolii, să nu mai cadă în friguri, ca să se găsească mai în siguranţă cu sănătatea, ca, în fine, toate să facă pentru câştigarea şi păstrarea ei.

„Dar, zici tu, unde este filantropia lui Dumnezeu, dacă ar urma ca pe cei răi să nu-i mântuiască?“ De multe ori îi aud pe mulţi vorbind de acestea, că El este filantrop şi că-i mântuieşte pe toţi. Deci, ca nu cumva să ne amăgim pe noi înşine - mai ales că îmi aduc aminte că v-am făgăduit aceasta - haide ca astăzi să mişcăm vorba în acea parte. Cum că este gheena, după cât mi se pare, am arătat îndeajuns, aducând la mijloc potopul şi relele dinainte, şi zicând că pe cel ce face aceleaşi rele, desigur că nu-l va lăsa nepedepsit pentru relele de acum. Că, dacă pe cei ce au păcătuit mai înainte de lege i-a pedepsit aşa, nu mai încape nici o îndoială că nu-i va lăsa nepedepsiţi pe cei ce au făcut rele după primirea harului.

Şi apoi, cuvântul acesta al nostru s-ar potrivi şi ereticilor, încât să luăm aminte cu toată râvna. Dumnezeu, iubiţilor, neavând nevoie de nimic din partea noastră, ne-a făcut pe noi.

Cum că n-a avut nevoie de nimic, a dovedit-o din aceea că după aceasta ne-a făcut pe noi, iar dacă ar fi avut nevoie, desigur că ne-ar fi făcut din toată veşnicia. Dar dacă şi fără noi El a fost, şi noi am fost făcuţi în timpurile de după aceasta, nu doar având nevoie de noi ne-a făcut. A făcut cerul, pământul, marea şi toate cele ce sunt pentru noi. Şi toate acestea nu sunt, oare, din bunătate, spune-mi?

Spune-mi, iubitule, dacă nu ne-ar cere socoteală, oare ar putea sta viaţa noastră omenească? Oare n-am cădea în starea fiarelor sălbatice? Dacă, având frică de osândă şi judecată, şi totuşi noi îi întrecem pe peşti mâncându-ne unii pe alţii, i-am covârşi pe lei şi pe lupi răpindu-ne unii altora averile, dar, încă, dacă nu ne-ar cere nici o socoteală, de câtă neorânduială n-ar fi plină viaţa noastră? Ce labirint fabulos ar mai fi această viaţă, faţă de neorânduiala din lume! Oare n-ai vedea mii de absurdităţi şi de nereguli? Cine s-ar mai sfii de tatăl său? Cine ar mai cruţa-o pe mama sa? Cine ar depărta de la sine orice plăcere, orice răutate? (Sf. Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola a doua către Timotei, Tit, Filimon)