Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei O altfel de lumină

O altfel de lumină

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 21 Mar, 2008

▲ Ortodoxia, ca dreaptă slăvire, este urmarea, înţelegerea şi trăirea Laudelor cântate în sfintele lăcaşuri, prin care se afirmă, cu fiecare tropar, stihiră sau cântare, doctrina cea neîntinată a Bisericii ▲

Duminica ce urmează se pomeneşte Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, învăţător despre lumina cea necreată a lui Dumnezeu. Ne obişnuim să tratăm duminicile ca pe sfârşit de săptămână sau ca pe zile în care săvârşim slujbele. Rânduiala acestor zile liturgice, dedicate Învierii Domnului, este una bine stabilită de Părinţi şi ciclul anual al lor are o semnificaţie spirituală, mărturisind urcuşul duhovnicesc al creştinului, ziua Învierii fiind începutul şi sfârşitul fiecărui ciclu duminical.

Sigur că obişnuinţa păstorilor orientali antici de a se ghida după fazele lunii, ca să-şi poată desfăşura activitatea mai uşor, are importanţa ei în rânduiala zilelor liturgice care încep de cu seară, odată cu „răsăritul lunii“ şi se încheie în seara următoare, dar Biserica creştină a dat zilelor o semnificaţie aparte.

Am pierdut aproape total noţiunea de simbol, tratându-l doar ca pe o noţiune ce închipuie, doar în mod teoretic, o realitate. Ruperea totală a legăturii dintre realitate şi prefigurare/simbol o vedem foarte bine în cadrul mentalităţii protestante, unde nu mai există decât „amintire“ a evenimentelor mântuitoare.

Biserica Ortodoxă demonstrează prin slujbele sale că simbolul este cu adevărat realitatea re-trăită. Vecernia nu este doar o înşiruire de psalmi, stihiri şi tropare, ci începutul lumii şi… Lumina lină, lumina cea neînserată de la începuturi, lumina lui Dumnezeu, Care a zis: „Să fie lumină!“, înainte de a crea luminătorii. Liturghia este o nouă jertfire a Mântuitorului, de bună voie, iar „amintirea“ despre care ne vorbeşte Evanghelia după Luca înseamnă împărtăşirea cu adevăratul Trup şi Sânge al Fiului lui Dumnezeu întrupat.

Ortodoxia, ca dreaptă slăvire, este urmarea, înţelegerea şi trăirea Laudelor cântate în sfintele lăcaşuri, prin care se afirmă, cu fiecare tropar, stihiră sau cântare, doctrina cea neîntinată a Bisericii. Omul nu poate cuprinde şi gândi tot timpul întreaga doctrină, dar, prin aceste cântări, el o mărturiseşte treptat. De aceea se pune atât de mare preţ pe unitatea liturgică în Biserica Ortodoxă! Slujbele bisericeşti au rostul lor şi, deşi ele au cunoscut o evoluţie în timp, a da la o parte ceva, acum, constituie o încălcare a unităţii cu ceilalţi ortodocşi.

Sfântul Grigorie, trăitor al adevărurilor din slujbele răsăritene, nu a putut tăcea atunci când secularizarea, deja vădită, a Apusului bătea la porţile Ortodoxiei şi a apărat credinţa în „ceea ce nu se vede“, dar „se simte“ cu ochii cei lăuntrici, atunci când te pogori în tine însuţi.

Fiecare creştin ortodox tânjeşte, din momentul catehizării sale serioase, să vadă această lumină necreată a lui Dumnezeu, considerând că acest fapt înseamnă desăvârşirea, vorbirea cu Dumnezeu „faţă către faţă“. În viaţa de zi cu zi, însă, este greu să ajungi la o astfel de desăvârşire, din cauza atâtor piedici care apar la tot pasul. În timpul postului, însă, creştinul speră că, înfrânându-se şi rugându-se cu mai multă osârdie, va putea înainta spre vârf. Să sperăm că Postul Mare de anul acesta ne va ajuta să mai urcăm o treaptă spre această ţintă, fără de care viaţa noastră de creştin nu ar avea sens.