O întrebare grea

În cele ce urmează vom încerca, pe cât posibil, să oferim un răspuns mulţumitor la o întrebare cu un grad deosebit de dificultate, care macină mintea şi conştiinţa multora, care au trăit, poate, la rându-le, odiseele lor prin lumea suferinţei: de ce trăiesc întru îndestulare cei necredincioşi, iar drepţii suferă, năpădiţi fiind de dureri, încercări şi necazuri?

Unii dintre cei care se tulbură şi se necăjesc la vederea celor vicioşi care se lăfăie în lux şi în desfătare suferă de fapt şi datorită îngăduinţei şi îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. Mulţi dintre cei ce nu înţeleg aceste taine zic: "Unde este purtarea de grijă cea dumnezeiască, unde este dreptatea lui Dumnezeu, unde este judecata cea dreaptă? Cel înfrânat şi cel virtuos sunt nenorociţi, pe când cel desfrânat şi cel rău prosperă; acesta este admirat, celălalt nesocotit, acesta trăieşte în îndestulare şi desfătare, celălalt este certat de boală, de sărăcie şi de mizeria cea mai mare".

La acestea, Sfântul Ioan supranumit pe bună dreptate Gură de Aur adaugă următoarele: "Gândeşte-te ce ai făcut tu în viaţă, omule! Cercetează-ţi bine conştiinţa. Atunci nu numai că nu te vei mândri cu faptele tale, dar şi părerea ţi-o vei schimba, şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu o vei accepta, şi îndelungă răbdarea Lui o vei mărturisi, şi de neţinerea Sa de minte a răului te vei minuna. Căci dacă ne-ar fi pedepsit pe fiecare dintre noi îndată ce păcătuiam, neamul omenesc ar fi dispărut cu mult înaintea noastră" (din vol. Problemele vieţii, p. 179).

Dacă subscriem cu toţii că viaţa aceasta este doar o călătorie către viaţa veşnică şi fericită, către limanul cel sigur şi neînvolburat al adevărului şi al vieţii de veci, nu putem întrevedea nici un real folos al celor nepocăiţi şi indiferenţi faţă de cele ale spiritului, atâta timp cât ei, dacă stăruie în propriile vicii şi în indiferenţă, vor sfârşi rău, în amărăciune şi despărţire veşnică de Dumnezeu. În ceea ce priveşte paguba şi nemulţumirea celui drept, fiind atât de efemere, Părinţii Bisericii nu le acordă mare atenţie sau importanţă, privindu-le comparativ cu liniştea şi fericirea veşnică a dreptului. "Spune-mi - subliniază Sfântul Ioan Gură de Aur -, te rog: dacă cineva ar fi chemat de împăratul ca să se ducă la palat prin nişte drumuri prăpăstioase, şi în acelaşi timp ar trece prin mijlocul oraşului pe drumuri bune şi frumoase şi un condamnat la moarte, pe care din aceşti doi ai ferici tu? Pe care l-ai jeli? Oare nu pe cel ce călătoreşte pe drumul cel larg şi frumos? Tot aşa şi în cazul de faţă, să nu fericim pe cei ce se dezmiardă în plăceri, ci pe cei ce se înfrânează, căci aceştia călătoresc spre cer, iar aceia spre gheenă" ("Comentariile sau Explicarea Epistolei I către Tesaloniceni", omilia IX, în vol. Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II Tesaloniceni, pp. 260-261).

Dacă îl vedem pe cel virtuos mâhnit, persecutat, încercat de boli, slăbiciuni şi nevoi, gândim în sinea noastră că de n-ar fi înviere şi judecată, Dumnezeu nu ar fi îngăduit ca acel care a suferit atât în viaţa prezentă să părăsească această lume fără ca să-l bucure în vreun fel; este neîndoielnic că El le-a pregătit o viaţă mult mai dulce, mult mai plăcută, în care vor fi răsplătite toate binefacerile; altfel, n-ar fi lăsat pe atâţia răi să-şi petreacă zilele lor în plăceri, în lăfăire şi în îmbuibare şi pe atâţia drepţi să sufere lipsuri, nenorociri şi necazuri. Drepţii suferinzi nu sunt nicidecum socotiţi "nenorociţi" de către sfinţii Bisericii noastre, ci sunt slăviţi şi fericiţi pentru viitoarea lor bogăţie cerească pe care o vor moşteni.

În viaţa de acum tuturor li se aplică legea răsplătirii. Cei virtuoşi, care nu vor fi lipsiţi de raiul luminii şi al bucuriei nesfârşite, sunt cuprinşi de focul necazurilor, sufletul fiindu-le astfel purificat pentru puţinele lor păcate, greşeli, slăbiciuni sau neputinţe, iar ticăloşii sunt răsplătiţi în această viaţă pentru măruntele lor fapte bune, însă vor fi veşnic pedepsiţi pentru multa lor răutate. Primii însă nu vor fi lipsiţi de rai. Deci, cel bun suferă în această viaţă pentru slăbiciunile sau minusurile sale sufleteşti, iar în cealaltă, se va bucura de Împărăţia cerurilor.

În scrierile sale, Sfântul Ioan Hrisostom notează în dese rânduri următoarea paralelă: nimeni nu deplânge pe bolnavul ce se lasă vindecat, care se oferă priceperii doctorului lăsându-se a se tăia sau a se cauteriza, ci-i găseşte vrednici de milă şi de compătimire pe pacienţii cu boli incurabile, care îşi neglijează total afecţiunile şi se îmbuibă continuu, robindu-se plăcerii de a bea şi de-a mânca, sporindu-şi în acest mod boala şi grăbindu-şi sfârşitul pământesc. Cugetând la acestea, putem lansa următoarea interogaţie, retorică de altfel: nu-l vom socoti mai fericit pe cel ce trăieşte foarte cumpătat primind cele mai amare doctorii care, deşi pricinuiesc durere şi jenă, prin acestea readuc sănătatea? Negreşit că acesta este bolnav şi se însănătoşeşte, iar celălalt malad nu-şi găseşte vindecarea. Cura este grea, dar folositoare, căci conduce la tămăduire.

Aşa este şi în viaţa noastră cea de acum. Numai că aici nu este vorba de un trup bolnav, ci de un suflet bolnav. Ceea ce este boala pentru trup, aceea este păcatul pentru suflet. Şi ceea ce este tăietură şi doctorie pentru trupul cel bolnav, aceea este suferinţa sau necazul pentru un suflet bolnav. Ceea ce lucrează doctorul folosind medicaţia şi cauterizarea, Dumnezeu lucrează cu focul purificator al necazurilor, cu medicaţia amară, dar taumaturgică a durerilor şi a încercărilor. La un suflet bolnav, bolile şi necazurile de tot felul împiedică întinderea cangrenei sufletului şi-l vindecă.

Însă, cu aceste explicaţii şi paralelisme nu pretindem că am epuizat misterul suferinţei drepţilor şi al vieţii de huzur al păcătoşilor nepocăiţi. Acestea rămân mai departe taine ascunse în Dumnezeu. Citim la Pateric cum avva Antonie, iscodind adâncul judecăţilor lui Dumnezeu, a întrebat: "Doamne, cum unii mor după o viaţă atât de scurtă, în vreme ce alţii ajung la adânci bătrâneţi? De ce unii sunt săraci, iar alţii bogaţi? Cum nelegiuiţii se îmbogăţesc, iar cei drepţi sărăcesc?" (cf. Rom. 11, 13). Un glas a venit spre el şi i-a zis: "Antonie, ai grijă de ale tale! Acestea sunt judecăţile lui Dumnezeu şi nu-ţi ajută cu nimic să le cunoşti!"