Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei O jertfă

O jertfă

Un articol de: Sever Negrescu - 03 Feb, 2010

Poezia nu este altceva decât fuga omului de vorbe, purificarea realităţilor cu gust de mortar pentru a realiza o cu totul altă construcţie (zidire). Poetul este este ziditorul, făcătorul, cititorul de poezie, din ce în ce mai greu de întâlnit în ultimul timp.

Există un curs firesc al cuvintelor în poezia preotului Laurenţiu Mugurel Rezeanu, încât ceaţa de pe suflet ţi se ridică asemenea zorilor, desluşind de fiecare dată alte sensuri.

Volumul Mărgeanul din Metanii, apărut recent la editura cunoscutului scriitor Jean Băileşteanu, din Craiova, Autograf MJM, se naşte la confluenţa dintre Facere şi Zidire : ai sentimentul că versurile de aici aparţin unor lumi suprapuse de cititori, asemenea unor cărămizi dintr-un sanctuar de mult (şi mulţi) uitat. Părintele autor vine dintr-o lume a bisericilor triste: „E o privelişte de piatră mută timpul/ şi somnul beat tot nesfârşit apare/ când clopotul mai bate ritmul/ şi cheamă odihnita întristare“ (p. 5), de aici sapă temelie adâncă în cuvânt pentru a redescoperi înălţimile comune ale tinereţilor noastre, făcându-ne să ajungem la virtute: „O, câte nestemate în zi eu văd aprinse, n-ai temere de ţipăt, n-ai scâncet vreun fel/ misterul prinde voalul tămâilor încinse şi-l poartă către sensuri care se pierd în Cer“ (p. 61).

Poezia părintelui Laurenţiu Mugurel Rezeanu este o călătorie a cuvântului de la Înviere la Viaţă, o întoarcere la esenţiala iubire care este Hristos, început de izbăvire prin descarnare: „Văd suflete întinse pe garduri/ în stinghiile lor aprige-atârnă/ un strigăt opac m-apucă de mână/ nu poţi fugi de-naltele dealuri/ văd arşiţi cumplite, văd ceaţă, văd fum/ aproape văd hăul departe-a fi vis/ se-neacă gâtlejul de cercuri de scrum/ cum oare-o fi-n tine , pierdut Paradis“ (p. 12).

Permanenţa hristică (logos picurat din Logos) este resimţită la fiecare pas în acest pelerinaj: „Cunoaştem doar o umbră ce-i vie-n veşnicie/ ce-aruncă peste noi luminile de sus/ e-o umbră personală fără vremelnicie/ e acoperământul pe toate ce s-au pus/ o umbră-i omenirea, în umbra lui Iisus“ (p. 35). Cu adevărat fiecare vers creşte la umbra celuilalt, cartea putând fi citită în mai multe feluri: prima dată aşa cum a fost scrisă, a doua oară într-o succesiune a primului vers de la fiecare poem (În goana timpului de piatră, într-un circ de realitate, de ce-i timp pentru sădit, din ce-am fost atât mi-a mai rămas, sunt vietăţi diverse-n lume, se cade oare cum se cade, văd suflete întinse pe garduri), a treia oară regăsindu-te în fiecare vers. Oricum a-i săvârşi-o, nu poţi decât să constaţi că Poezia există!

Marele merit al acestui volum este următorul: nu mai ştii cine este autorul şi cine este cititorul. Aşadar, să ne bucurăm împreună, cei prezenţi şi cei absenţi în şi din Poezie!

Părintele Laurenţiu Mugurel Rezeanu este o victimă a dorinţei de a fi învingător.

Învingătorii suntem noi, cititorii.

Mărgeanul din Metanii este, dincolo de cuvinte, o jertfă!