O jertfă

Poezia nu este altceva decât fuga omului de vorbe, purificarea realităţilor cu gust de mortar pentru a realiza o cu totul altă construcţie (zidire). Poetul este este ziditorul, făcătorul, cititorul de poezie, din ce în ce mai greu de întâlnit în ultimul timp.

Există un curs firesc al cuvintelor în poezia preotului Laurenţiu Mugurel Rezeanu, încât ceaţa de pe suflet ţi se ridică asemenea zorilor, desluşind de fiecare dată alte sensuri.

Volumul Mărgeanul din Metanii, apărut recent la editura cunoscutului scriitor Jean Băileşteanu, din Craiova, Autograf MJM, se naşte la confluenţa dintre Facere şi Zidire : ai sentimentul că versurile de aici aparţin unor lumi suprapuse de cititori, asemenea unor cărămizi dintr-un sanctuar de mult (şi mulţi) uitat. Părintele autor vine dintr-o lume a bisericilor triste: „E o privelişte de piatră mută timpul/ şi somnul beat tot nesfârşit apare/ când clopotul mai bate ritmul/ şi cheamă odihnita întristare“ (p. 5), de aici sapă temelie adâncă în cuvânt pentru a redescoperi înălţimile comune ale tinereţilor noastre, făcându-ne să ajungem la virtute: „O, câte nestemate în zi eu văd aprinse, n-ai temere de ţipăt, n-ai scâncet vreun fel/ misterul prinde voalul tămâilor încinse şi-l poartă către sensuri care se pierd în Cer“ (p. 61).

Poezia părintelui Laurenţiu Mugurel Rezeanu este o călătorie a cuvântului de la Înviere la Viaţă, o întoarcere la esenţiala iubire care este Hristos, început de izbăvire prin descarnare: „Văd suflete întinse pe garduri/ în stinghiile lor aprige-atârnă/ un strigăt opac m-apucă de mână/ nu poţi fugi de-naltele dealuri/ văd arşiţi cumplite, văd ceaţă, văd fum/ aproape văd hăul departe-a fi vis/ se-neacă gâtlejul de cercuri de scrum/ cum oare-o fi-n tine , pierdut Paradis“ (p. 12).

Permanenţa hristică (logos picurat din Logos) este resimţită la fiecare pas în acest pelerinaj: „Cunoaştem doar o umbră ce-i vie-n veşnicie/ ce-aruncă peste noi luminile de sus/ e-o umbră personală fără vremelnicie/ e acoperământul pe toate ce s-au pus/ o umbră-i omenirea, în umbra lui Iisus“ (p. 35). Cu adevărat fiecare vers creşte la umbra celuilalt, cartea putând fi citită în mai multe feluri: prima dată aşa cum a fost scrisă, a doua oară într-o succesiune a primului vers de la fiecare poem (În goana timpului de piatră, într-un circ de realitate, de ce-i timp pentru sădit, din ce-am fost atât mi-a mai rămas, sunt vietăţi diverse-n lume, se cade oare cum se cade, văd suflete întinse pe garduri), a treia oară regăsindu-te în fiecare vers. Oricum a-i săvârşi-o, nu poţi decât să constaţi că Poezia există!

Marele merit al acestui volum este următorul: nu mai ştii cine este autorul şi cine este cititorul. Aşadar, să ne bucurăm împreună, cei prezenţi şi cei absenţi în şi din Poezie!

Părintele Laurenţiu Mugurel Rezeanu este o victimă a dorinţei de a fi învingător.

Învingătorii suntem noi, cititorii.

Mărgeanul din Metanii este, dincolo de cuvinte, o jertfă!