Alegerile prezidențiale și legislative din Statele Unite au venit și s-au dus. A curs multă cerneală și s-au agitat mulți biți. Urmează alegerile din România. Unii s-au bucurat, alții mai puțin.
O lecţie de mărturisire a poporului unit prin libertatea credinţei şi a jertfei
În contextul Deciziei nr. 669 din 12 noiembrie 2014 a Curţii Constituţionale din România, înscrierea elevilor la ora de Religie a presupus implicarea concretă a oamenilor, pe o scară largă. Biserica, Familia, Şcoala s-au confruntat cu o situaţie care nu putea fi rezolvată exclusiv instituţional. Perioada de înscriere propusă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, foarte scurtă şi marcată de multiple dificultăţi în operativitatea înscrierii, a constituit un timp al mobilizării şi al angajării efective a oamenilor pentru susţinerea educaţiei religioase în şcolile publice.
Predarea Religiei în Şcoală a reprezentat o realitate constantă în învăţământul românesc, întreruptă brutal de regimul comunist, prin promovarea unei ideologii care separa radical Biserica de Şcoală. Reprezentanţii secularismului agresiv de astăzi, în continuitate directă cu ideologia atee şi cu atitudini de tip totalitar, specifice comunismului, au mizat pe o anumită uzură sau delăsare a părinţilor, astfel încât un rezultat slab la înscrierea elevilor la ora de Religie să legitimeze demersul de eliminare a educaţiei religioase din învăţământul public.
Un dar al lui Dumnezeu care ar trebui să ne intensifice responsabilităţile
Rezultatul prin care o majoritate covârşitoare a elevilor au fost înscrişi la ora de Religie reprezintă deopotrivă un dar al lui Dumnezeu care ar trebui să ne intensifice responsabilităţile şi o lecţie a poporului unit prin Biserică, dată celor ce se cred judecători ai acestei lumi. Testul întâlnirii nemijlocite cu poporul nu te poate lăsa indiferent, oricare ar fi rezultatul. Extraordinar este faptul că oamenii s-au coagulat într-un număr impresionant, fiind solidari şi dând mărturie comună pentru o realitate care vizează sufletul educaţiei copiilor şi tinerilor. Oamenii s-au mobilizat şi s-au angajat exemplar întrucât nu a fost vorba de o realitate care vizează bani, proprietăţi, politică. Părinţii au resimţit faptul că o autoritate de tip juridic se impune şi se interpune în mod brutal între ei şi propriii copii. Modelul concurenţial al Statului în raport cu cel al Familiei în domeniul educaţiei despre care se precizează în motivaţia Curţii Constituţionale a României a generat numeroase îngrijorări. Părinţii au reacţionat, sesizând pericolul unor ideologii care afectează grav viaţa şi identitatea familiei tradiţionale. Fiind prezent la una dintre întâlnirile pentru constituirea filialelor judeţene ale Asociaţei „Părinţi pentru Ora de Religie“ (APOR), îmi rămân în minte cuvintele unui părinte care mărturisea: „Suntem în faţa unei situaţii prin care se încearcă să ni se ia sufletul credinţei noastre şi al educaţiei copiilor“. Rezultatul cu valoare de referendum nu indică doar încrederea poporului în Biserică sau susţinerea educaţiei religioase. Oamenii au reacţionat solidar, întrucât s-au simţit atacaţi în realităţi fundamentale care ţin de viaţa familiei.
A fost activată şi valorificată conştiinţa mărturisitoare şi misionară a laicatului
În procesul pentru înscrierea elevilor la ora de Religie s-a consolidat cooperarea dintre Biserică, Familie şi Şcoală printr-o lucrare comună la nivel personal şi comunitar. A fost activată şi valorificată conştiinţa mărturisitoare şi misionară a laicatului. În spaţiul public nu au fost exprimate doar puncte de vedere ale reprezentanţilor instituţiei
Bisericii, ci au fost mărturii cu impact extraordinar ale unor laici din diferite domenii de activitate. Biserica s-a manifestat în mod real şi viu ca Trup tainic al lui Hristos. În acest fel, cu adevărat a fost valorificată vocaţia Bisericii de a aduna oameni de diferite vârste, profesii şi condiţii sociale.
Participând în mod direct la ceea ce a presupus realitatea acestei mărturisiri (în perioada respectivă şansa mărturisirii s-a materializat concret prin implicarea efectivă în înscrierea elevilor la ora de Religie), am retrăit entuziasmul specific perioadei imediat următoare anilor '90, când mai ales tinerii erau animaţi de idealuri curate şi generoase. Tinerii acelor ani, mulţi dintre ei părinţii elevilor înscrişi astăzi la ora de Religie, prin puterea de viaţă a jertfei au oferit o autentică lecţie a dăruirii. În urmă cu aproximativ 25 de ani era mult mai uşor ca oamenii să se întâlnească faţă în faţă, să trăiască experienţe comune, să împărtăşească un cuget şi o simţire. În vremurile actuale, în societatea consumului generalizat este mult mai greu ca oamenii să fie împreună, să facă anumite lucruri în mod dezinteresat, animaţi doar de credinţă şi de idealuri spirituale. Puterea poporului adunat prin credinţă şi prin jertfă s-a manifestat în mod special prin regăsirea oamenilor în jurul unor repere spirituale promovate de Biserică, de Familie şi de Şcoală.
Rezultatul impresionant al înscrierii elevilor la ora de Religie nu a fost reflectat mediatic într-un mod adecvat. Acest lucru arată distanţa dintre mass-media şi poporul efectiv. S-a reliefat faptul că o minoritate vocală, promovată excesiv mediatic, induce o agendă artificială a problemelor, fără legătură cu nevoile şi realităţile efective ale oamenilor.
Este important de menţionat că uneori gestionarea victoriei e mai dificilă decât cea a unei înfrângeri. Este esenţială depăşirea unor atitudini de autosuficienţă şi de triumfalism. Rezultatul este încurajator, dar totodată ne obligă. Am convingerea că, plecând de la realităţile trăite în această perioadă, toţi cei interesaţi şi implicaţi în valorificarea unei cooperări efective şi constante între Familie, Biserică şi Şcoală în domeniul educaţiei religioase vor fi mai determinaţi în îmbunătăţirea calităţii orei de Religie, prin măsuri care vizează profesorul de Religie, programele şcolare şi materialele didactice la disciplina Religie.