Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
O lucrare inedită în domeniul literaturii biblice românești
Se apropie perioada Sfântului și Marelui Post al Paștilor, binecuvântat prilej de a ne întări credința în Dumnezeu, Cel în Treime închinat, pentru ca la finele lui să fim martorii „minunii minunilor”, Învierea Mântuitorului Hristos, prin care vom primi cu toții neprețuitul dar de la Tatăl Ceresc, prin Hristos Domnul, şi anume darul vieţii veşnice.
În urcușul duhovnicesc ce ne stă înainte, Preasfințitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, ne oferă un sprijin de nădejde prin cea mai recentă carte a Preasfinției Sale, Minunile - Revelații ale Sfintei Treimi în Sfânta Scriptură, recent scoasă de sub „teascurile” tiparului. Prezenta lucrare se adaugă unei impresionante liste de peste 50 de volume de autor, lucrări coordonate, traduceri ori monografii, scrieri de un real folos duhovnicesc, teologic, pastoral‑ misionar și liturgic, oferite teologiei românești, cu trudnic și inspirat condei, de Preasfințitul Părinte Calinic Botoşăneanul.
Minunile - Revelații ale Sfintei Treimi în Sfânta Scriptură reprezintă o lucrare inedită în domeniul literaturii biblice, căci nimeni, până în prezent, în Teologia românească, nu s‑a încumetat să abordeze vasta temă a minunilor din Vechiul și Noul Testament. Lucrarea reprezintă un erudit comentariu biblic, omiletic şi spiritual la aceste manifestări vizibile, exterioare, ale actului revelator al lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat.
Apărută în Iași, la Editura Apollonia, la începutul lunii februarie, ampla lucrare de peste 400 de pagini este riguros structurată în două mari părți. Prima, Minunile în Vechiul Testament, la rândul ei, împărțită în mai multe capitole, prezintă minunata lucrare a lui Dumnezeu în creație prin intervenții nemijlocite, personale, ori prin cei pe care și I‑a ales, încredințându‑le puterea de a săvârși minuni, identificându‑se, prin aceasta, ca trimiși ai Dumnezeului Celui Preaînalt, înzestrați cu autoritate divină: Moise, Aron, Ghedeon, Samson, Ilie, Elisei și alții. A doua parte, Minunile în Noul Testament, cuprinde mai multe capitole care reliefează aceeași lucrare minunată a lui Dumnezeu, astfel: Minunile Sfintei Treimi, Minunile Mântuitorului (asupra naturii, asupra persoanelor, învierile din morți, minunile Mântuitorului asupra Lui Însuși), iar la final, Minunile Domnului săvârșite prin Sfinții Săi Apostoli.
Firul roșu care traversează și unește cele două părți ale cărții este iubirea Sfintei Treimi, care împlineşte lucrări minunate spre binele omului. Observăm astfel că Dumnezeu nu săvârșește minuni pentru a intimida, impresiona ori fascina pe om, ci toate acestea au ca țintă finală propășirea omului întru Adevăr și Lumină, întărirea în credință și, desigur, mântuirea lui. Preasfânta Treime lucrează minunat în viața poporului ales, ba chiar și în a altor etnii, în existența unor oameni drepți sau păcătoși, împărați ori simpli muritori, sănătoși ori bolnavi, bogați ori săraci. Am folosit verbul „a lucra” la prezent pentru că autorul lasă pe cititor să întrevadă că lucrarea lui Dumnezeu în lume nu s‑a sfârșit, căci El guvernează lumea, o proniază și, deci, fiecare dintre noi am putea fi beneficiarul unei astfel de lucrări minunate prin care să ni se împărtășească din nesecatul izvor al bunătății și milostivirii dumnezeiești.
În prezentarea tuturor minunilor consemnate de Sfânta Scriptură, Preasfințitul Părinte Calinic împletește armonios mai multe ramuri ale Teologiei (Sistematica, Exegetica, Catehetica, Omiletica, Liturgica) cu științele profane - Medicina, Filosofia, Dreptul - domenii pe care Preasfinția Sa le‑a studiat cu interes și cu real beneficiu, folosindu‑i acum în tratarea exhaustivă a minunilor biblice; rezultatul final îl reprezintă un belșug de cunoștințe, adnotări și perspective, oferind cititorului nu doar satisfacția îmbogățirii din punct de vedere intelectual, ci mai cu seamă hrană pentru suflet.
Se cade să reliefăm și inițiativa autorului de a devoala locurile din cultul ortodox unde dumnezeieștii Părinți au inserat minunile biblice din Vechiul și Noul Testament, arătând prin aceasta că viața liturgică a Bisericii Ortodoxe este impregnată și cadențată de dumnezeieștile slove și că imnografii au avut ca izvor principal de inspirație cuvintele revelate ale Dumnezeului Celui Preaînalt.
Valoarea prezentului volum ne‑o confirmă cu argumente științifice trei mari profesori de studii biblice, cu autoritate în teologia românească: pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc, semnatarul unui riguros Cuvânt înainte, intitulat O minunată carte despre minunile Bibliei; cu acuratețea și eleganța binecunoscute ale exprimării, pr. prof. univ. dr. Mihai Vizitiu semnează o amplă prefață, evidențiind particularitățile prezentului volum, iar pr. prof. univ. dr. Petre Semen este autorul unei atent elaborate postfețe, subliniind valoarea cărții ca fiind „un amplu exordiu în Biblie cu scopul vădit de a disemina printre cât mai mulți prezumtivi cititori cuvântul sacru, după care de‑a pururi va înseta tot omul”.
Lăsându‑vă bucuria să descoperiți noi și surprinzătoare valențe prin lecturarea cărții Preasfințitului Părinte Calinic Botoşăneanul, să nu uităm nicicând, după cum ne îndeamnă și autorul, că „lumea a început printr‑o minune, fiind creată de și prin Cuvântul lui Dumnezeu, este susținută tot printr‑o minune, Duhul lui Dumnezeu fiind Cel care o ține în viață, și se va sfârși tot printr‑o minune, urmată de Judecata lui Dumnezeu”.