O minunată călugăriță, Artemia (Ana) Profir (1920-2016)

Am întâlnit în anii seminarului două că­lugărițe care purtau în suflet o evlavie specială pentru Locurile Sfinte. Una dintre ele era stavrofora Nazaria Niță, fosta stareță de la Văratec, cealaltă, monahia Eufrasia Sârbu, viețuitoare la Mănăstirea Agapia. Amândouă erau înconjurate de amintiri sfinte ce aveau legătură cu cetatea Ierusalimului: icoane, cruci, sfeșnice, imagini și fotografii. Din senin se aducea vorba despre Sfântul Mormânt sau Cetatea Betleemului, despre Tabor și Iordan, cuvinte care vădeau mai întâi calitatea lor de mironosițe și dorul după locurile unde Domnul a trăit, a descoperit ucenicilor Tainele Împărăției, a pătimit și a fost răstignit și îngropat, iar a treia zi a Înviat.

Păstrez și acum imaginea chiliilor lor, cu desăvârșita ordine și cu strălucirea sidefului prelucrat de creștinii arabi vorbind despre bucuria Învierii și aducând nădejdea mântuirii tuturor celor care împlinesc cuvintele Evangheliei.

Mai târziu, ajungând în Cetatea Sfântă ca Reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului, am auzit frumoase cuvinte despre alte călugărițe care mult s‑au ostenit în vremuri grele. Una dintre ele, monahia Sebastiana Coman (21 martie 1966 - 30 iulie 2003), licențiată în teologie, a murit de tânără și a fost îngropată în cripta bisericii de la Ierihon.

Ana Profir, devenită chiar la Ierusalim monahia Artemia, a slujit cu mult devotament Așe­ză­mintele Românești din Țara Sfântă. Am întâlnit‑o în pelerinajele pe care le‑am făcut în 1995 și 2000, ea fiind novice - la o vârstă venerabilă - dar de mare folos în Cancelaria Așezământului, la biserică și la pangar.

După ani am aflat că a întocmit mii de referate și adrese trimise în țară la conducerea Bisericii, dar și la instituțiile Statului, la credincioși și binefăcători.

În Ierusalim bătea mereu la ușile instituțiilor care aveau legătură cu Așezămintele Româ­nești, aștepta și până seara târziu răspunsuri și revenea până când problemele se rezolvau.

A fost inspirată și de activitatea tinereții ei, de studiile de drept și comerț exterior, dar mai ales de o vastă și îndelungată experiență profesională și duhovnicească.

Monahia Artemia Profir, după numele de botez Ana, s‑a născut la data de 17 iunie 1920, în localitatea Ismail‑Basarabia, din părinții binecredincioși Vasile și Domnica. Părinții, intelectuali (tata - grefier), buni creștini și buni români, i‑au dat micuței Ana, sigura mângâiere a familiei (a mai avut un frate care a murit de prunc, la vârsta de 4 ani), o educație aleasă.

Școala primară și liceul le‑a urmat în localitatea natală, Ismail, unde în toți anii a terminat premiantă. În anul 1939 s‑a înscris la Facultatea de Drept din București, pe care a absolvit‑o în anul 1946. După absolvirea facultății a profesat un an ca judecător, fiind prima generație de femei‑judecător. Întrucât în această profesie i se cerea să facă unele compromisuri, nu a acceptat acest lucru, dânsa fiind de o verticalitate morală de excepție, moștenită și cultivată de tatăl său, de care a fost foarte atașată și de ale cărui sfaturi pomenea întotdeauna.

În anul 1940 s‑a refugiat cu familia în țară și s‑a angajat la Întreprinderea Porturi‑Căi‑Ape din cadrul Navigației Fluviale Române, care mai târziu va deveni NAVROM. După un timp, se transferă de la NAVROM la TAROM, unde a lucrat 3 ani ca steward pe cursele externe, apoi la Agenția TAROM.

În această perioadă a absolvit și Facultatea de Comerț Exterior, fiind vorbitoare de limbi străine (engleză, franceză, rusă și spaniolă), astfel că în anul 1965 a fost transferată la Ministerul de Comerț Exterior - Întreprinderea Mașiniexport unde a lucrat ca cercetător marketing și s‑a pensionat în anul 1969. În perioada cât a lucrat în cadrul Ministerului de Comerț Exterior a fost implicată în activități sociale și culturale susținând conferințe, organizând întâlniri și făcând diferite traduceri pentru promovarea culturii românești în străinătate. Cu multă diplomație și înțelepciune s‑a strecurat din toate situațiile dificile pe care le‑a întâmpinat în timpul regimului comunist, păstrându‑și credința nealterată și nefăcând compromisuri.

Nu a fost căsătorită și astfel neavând obligații familiale, după ce a ieșit la pensie, în tot timpul liber pe care îl avea, se oferea ca voluntar în diferite acțiuni misionare și filantropice din cadrul Bisericii. În anul 1994 a fost chemată la o slujire deosebită.

Arhim. Ieronim Crețu, care atunci îndeplinea funcția de Reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului și Superior al Așezămintelor Românești din Țara Sfântă, a considerat‑o ca fiind potrivită pentru a îndeplini ascultarea de Secretar la Așezământul Românesc din ­Ierusalim.

Datorită vastelor cunoștințe și experiențe în relațiile interna­ționale dobândite de‑a lungul anilor, în perioada 1994‑2006 a lucrat ca secretar și consilier cu relații internaționale al Așezământului Românesc din Ierusalim, ostenindu‑se cu multă conștiinciozitate, devotament și credincioșie la bunul mers al activității desfășurate acolo.

Astfel, ca o răsplată a muncii sale, în anul 2000, cu ocazia sfințirii noului Asezământ Românesc de la Ierihon a fost decorată de Emil Constantinescu, Preșe­dintele României de atunci, cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

La data de 2 mai 2005 a fost tunsă în monahism în biserica Reprezentanței Patriarhiei Române din Ierusalim. În anul 2007, din pricina vârstei înaintate și a bolilor acumulate, a revenit în țară și a fost închinoviată în obștea Mănăstirii Ghighiu. Aici și‑a desăvârșit anumite încercări scriitoricești începute cu ani în urmă, care vorbesc de cunoș­tințele, experiența și trăirile personale pe care le‑a avut la Locurile Sfinte, de care a rămas profund legată sufletește până la sfârșitul vieții.

După cum mărturisea, aceste însemnări le‑a făcut din ascultare față de duhovnic, care a sfătuit‑o să împărtășească și altora experiențele pe care le‑a avut în anii petrecuți la Sfintele Locuri. Astfel au ieșit de sub tipar, în tiraj redus și destinat cunoscuților, sub numele de Ana Profir, mai multe cărți: Așezământul Românesc de la Ierihon, De la Ierusalim la Muntele Tabor, Am văzut Sfânta Lumină coborând din cer la Ierusalim, Viața și suferințele Maicii Domnului, Descoperirea Sfintelor Icoane făcătoare de minuni a Bunei Vestiri de la Tinos și a Maicii Domnului din Peștera Mare, Sfântul Evanghelist Ioan, Apostolul iubirii, În drum spre Emaus. Lucrările aduc cititorului lucruri mai puțin cunoscute, unele dintre ele păstrate cu mare grijă în Tradiția ierusalimiteană, scrise din suflet pentru suflet.

În urmă cu câteva luni i s‑a declanșat o boală necruțătoare, care a epuizat‑o și s‑a stins ca o lumânare, deși, la o vârstă înaintată (96 de ani), avea o memorie și o luciditate pilduitoare. Liniștită, blajină, surâzătoare tot timpul, în ciuda durerilor imense cauzate de necruțătoarea boală, primea cu dragoste pe toată lumea, spunându‑le o vorbă bună sau un sfat.

Maica Artemia a fost o călugăriță ce avea o cultură aleasă și experiențe duhovnicești dobândite într‑o lungă viață dedicată slujirii Bisericii și aproapelui.

A trăit în preajma Bisericii atât în București, cât și la Ierusalim și, la final, în Mănăstirea Ghighiu. Ea, cu statutul pe care‑l avea, a dorit să facă ordine în mai multe locașuri de cult (cum ar fi de exemplu Biserica „Sfântul Nicolae”‑Vlădica, sub ascultarea părintelui ierodiacon Visarion), nepomenind altora de studiile și demnitățile ce le‑a avut, smerindu‑se, după cum ne învață Mântuitorul Iisus Hristos.

Prezența mea la înmormântarea monahiei Artemia a fost un smerit gest de recunoștință și gratitudine pentru osteneala ei la Așezămintele Românești din Țara Sfântă. Deși puțin cunoscută și amintită, monahia Artemia rămâne ctitor al acestora și o amintire de neuitat în istoria lor.