O minunată lecţie de viaţă în Postul Naşterii Domnului

Plăcerea de a căpăta daruri, intimă oricărui tip de psihologie umană, s-a impus ca emblemă definitorie a sărbătorilor de iarnă, în special de Sfântul Nicolae şi de Naşterea Domnului. Toţi copiii sunt învăţaţi că Moşuâ - fie el Andrei, Nicolae sau Crăciun - vine noaptea şi le încarcă papucii ori bradul cu dulciuri, jucării şi alte daruri. Părinţii perpetuează obiceiul de a face cadouri, pe alocuri chiar din ce în ce mai costisitoare, iar societatea contemporană o susţine, din păcate, numai din interese comerciale. În plus, decadenţa morală şi promovarea nonvalorilor au afectat grav până şi natura cadoului. Dacă generaţia actuală este confuză, o parte din vină o poartă şi uşurinţa cu care se aşteaptă să primească totul de-a gata.

Semnificaţia cadoului este mult mai profundă şi face parte dintr-o strategie pedagogică creştină, desfăşurată pe întreaga durată a Postului Crăciunului, care ne predă tuturor lecţia generozităţii. Oricât de mari şi de minunate ar fi cadourile, aceste aspecte sunt mai puţin relevante decât onestitatea cu care sunt dăruite. Darul, de fapt, este un semn sincer al bunătăţii şi al bucuriei comuniunii. Asemenea darurilor oferite de Dumnezeu (harismele), cadoul trebuie să transmită un mesaj de "dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credinţă, blândeţe etc." (Gal. 5, 22). Acestor mesaje li se mai pot adăuga "duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei credinţe" (Isaia 11, 2).

Copile, nu spune pe un ton mofturos şi bătând din picior poruncitor "trebuie să primesc un dar" sau "mi se cuvine să primesc un cadou"! Ce cadou din lumea aceasta îţi poate cumpăra cuminţenia? Există vreunul? Iar tu, omule, care de copil ai fost educat după principiul "îţi dau ca să îmi dai", află că nu se cuvine să faci lucruri mari şi minunate doar pentru ca să primeşti ceva în schimb! Iar acum, când ai şi tu copii, la rândul tău, nu-i învăţa şi pe ei să-şi negocieze cadoul care-l vor primi de Crăciun după principiile cinice cu care tu ai fost obişnuit.

Crizele existenţiale ale celor care îşi curmă viaţa considerând că nu mai merită să fie trăită provin tocmai din cultivarea unei filosofii a meritocraţiei, fundamentată însă pe criteriile arbitrare şi aiuristice ale interesului sau trăirilor psihice de moment. Nu mai merită să trăiesc, îşi spun aceştia. Or, dimpotrivă, mesajul Crăciunului este unul extrem de clar: viaţa, indiferent dacă ni se pare nouă că merită sau nu, trebuie trăită! Există un film clasic american dedicat Crăciunului (poate cea mai bună ecranizare de acest gen!), al lui Frank Capra, Itâs a Wonderful Life (1946), în care personajul principal, ajutat de un înger, înţelege cât de goală ar fi fost viaţa dacă el nu ar fi existat. Morala acestui film pentru care americanii au un adevărat cult, şi anume aceea că darurile, mai ales darul vieţii, nu slujesc intereselor egoiste, este extraordinară.

Toate cadourile, fie că sunt făcute de oameni, fie că sunt făcute de Dumnezeu, sporesc însuşirile omului şi dragostea lui de viaţă, slujind unui singur scop: mântuirea. În această perioadă a postului pregătitor pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, poate că mulţi doresc să afle cât mai multe despre Împărăţia lui Dumnezeu, dar prea puţini înţeleg faptul că mântuirea nu se obţine

de-a gata, ci este un rod timpuriu al modului în care participăm constant şi activ la viaţa bisericească. Cei interesaţi de condiţia sufletelor noastre după moarte, dar şi cei care vor să-şi încheie urgent conturile cu această lume ar trebui să intre mai des în biserici, aceste veritabile laboratoare ale mântuirii, în care pot experimenta încă de acum viaţa de după viaţă.