Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
O minune discretă
Părinții deșertului au o vitalitate extraordinară, iar logica lor este foarte adesea în răspăr cu logica lumii. Sunt surprinzători la fiecare pas și credința lor în Dumnezeu te umple de admirație de fiecare dată când te apropii de urmele pe care le-au lăsat ei în memoria Bisericii, fie că este vorba despre povestiri sau texte liturgice. De regimul extraordinarului nu țin atât de mult minunile care se săvârșesc prin ei, cât mai ales contextul în care se petrec și atitudinea inimii lor față de ele.
Avva Xoios, un bătrân care, asemenea multora dintre asceți, a rămas ascuns, înveșmântat în smerenie. Nu știm cine a fost, cât a trăit și ce suferințe sau bucurii a avut. Ne-au rămas două povestiri consemnate despre el în Pateric, dintre care una relatează o minune. Bătrânul se găsea în Sinai, iar frații de acolo i-au povestit că sunt necăjiți pentru că nu plouă. Avva Xoios a zis: „De ce nu cereți și nu vă rugați lui Dumnezeu?”. Fratele a răspuns: „Ne rugăm și facem litanii, dar tot nu plouă”. „Înseamnă că nu vă rugați stăruitor. Vrei să știi cum se face?” Atunci bătrânul cu toată simplitatea „a întins mâinile spre cer în rugăciune și pe loc a început să plouă”. Aceasta este prima minune, cea care se vede ușor, dar pe care e bine să o depășim și să privim mai îndeaproape ce se întâmplă după aceea.
Într-o altă povestire a Patericului îl vedem pe Avva Macarie cel mare cum refuză să părăsească un loc câtă vreme era acuzat pe nedrept. Îndură cu bucurie nedreptatea, pentru că știe că îi este folositoare sufletului. Când însă oamenii încep să îl cinstească, decide să fugă. Așa se manifestă sufletul său retractil. Nu așa cum ne-am aștepta. Nu stă să savureze victoria, ci rabdă neplăcerile cu recunoștință față de Dumnezeu.
Avva Xoios este din aceeași stirpe. Minunea pe care o face el pare să aibă ceva demonstrativ. Dacă ne oprim cu lectura doar la prima parte, vom crede că bătrânul a dorit să le arate fraților din Sinai unde greșesc și ce poate el face. În realitate lucrurile nu stau așa, pentru că în momentul în care se petrece minunea, monahul nostru o ia la fugă. Face bine celorlalți monahi, intervine prin rugăciunea înaintea lui Dumnezeu mișcat de durerea unei comunități care suferea de sete. Inima bătrânului nu suportă însă cinstirea venită de la oameni. Aceasta este dovada lucidității sale. Oamenii se entuziasmează ușor, se încing de pasiune și rănesc fără să își dea seama, adesea crezând că fac bine. Avva Xoios alege să se apere de slava de la oameni și dispare dintre ei. În felul acesta întreaga cinste și toată recunoștința celor care s-au bucurat de apă se îndreaptă către Dumnezeu.
Singur Avva Xoios își știe socotelile sale cu Dumnezeu în fața Căruia se vede nevrednic. Nedreptate strigătoare la cer ar fi fost în inima lui să primească cinstire pentru lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o cu milă, dragoste și atenție.
Logica răsturnată a părinților este logica lui Dumnezeu, atât de greu de purtat de oameni. Cel puțin până când ajunge să fie trăită, înțeleasă și interiorizată. Apoi lumea întreagă cu fiecare detaliu al ei se vede cu alți ochi. Ceea ce pentru oameni este vulnerabilitate, înaintea lui Dumnezeu este putere, ceea ce pentru unii este ignoranță, în fața veșniciei se dovedește a fi înțelepciune. Dar această cale este fără de capăt în mâinile milostivului Dumnezeu, iar parcurgerea ei, adevărată minune.