Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
05 Mai, 2024
O mitră apostolică
La malul mării, nu departe de port şi de silueta de orgă a cazinoului, între atâtea edificii împovărate de duhul istoriei, pe neaşteptate se iţeşte princiară Catedrala "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel". Operă a arhitectului Ioan Mincu, biserica zidită la sfârşitul secolului al XIX-lea, în anii 1883-1885, are monumentalitate. Împrăştie acea aură de măreţie împărătească, ce este pecetea tuturor acestor alcătuiri, dincolo de dimensiunile lor, de multe ori de fel impozante. În acelaşi timp sălăşluieşte în făptura din cărămidă presată a bisericii o graţie de pasăre în zbor către ceruri. Arhitectul, notoriu nu doar în epocă, ci emblematic pentru istoria domeniului în România, a conceput lăcaşul ca o sumă a unor simboluri definitorii. Acesta este fructul pământului Dobrogei. În preajma sa sunt relicvele vechimii greceşti şi romane, din care parcă îşi trage firul. Valurile de piatră calcaroasă din jurul catedralei te duc cu gândul la aşezările dobrogene, ivite din adâncurile sarmatice ale Sciţiei Minor. Brâiele, turlele, arcele au zvelteţea şi eleganţa geniului muntenesc în construcţia de biserici. În acelaşi timp, o adiere sudică de Levant şi Bizanţ palpită în lăuntrul lăcaşului. E o sinteză plină de sugestii, subtil şi rafinat făptuită, ce-a dus la o plăsmuire originală, armonios întrupată. Interiorul bisericii nu-i mai puţin impresionant. O atmosferă de înălţare şi de reculegere te cuprinde în pânza ei de îndată ce intri. Somptuozitatea catapetesmei, realizată la Paris de firma André Doré, se împleteşte cu graţiozitatea picturii lui Gheorghe Popescu, cel care a zugrăvit-o în stil neobizantin, împodobind-o cu motive româneşti, ce-i dau unicitate. Veşmântul pictural a fost săvârşit cu precizie şi măiestrie de miniaturist de vechi ceasloave pe o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi, între 1946 şi 1950, când s-au efectuat şi reparaţiile capitale pentru înlăturarea gravelor stricăciuni pricinuite catedralei de bombardamentele din timpul războiului, care distruseseră şi pictura originală a lui Gh.D. Mirea, din anii 1885-1888.
Astăzi, catedrala a căpătat statut de aşezământ mănăstiresc. Se află aici moaştele Sfinţilor Mucenici Action şi Epictet, aduse de la Mănăstirea Celic-Dere, şi cele ale Sfântului Pantelimon, ajunse la Constanţa din Orientul Apropiat în 1931. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului parvine de la Mănăstirea Durău, de la călugărul Gherontie. Catedrala din Constanţa pare, de oriunde o priveşti, o uriaşă mitră apostolică. Parcă este însăşi mitra Sfântului Apostol Andrei, cel dintâi chemat, semănătorul creştinismului în România, aici la malul mării. Biserica aceasta, atât de minunat plăsmuită, e o ofrandă pentru acel început. Păcat doar că frumuseţea ei nu împărăţeşte într-un spaţiu magnific ca acela al Pieţei Ovidiu, ci se ascunde în pădurea de edificii a peninsulei constănţene.
