Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
O nouă lucrare muzicală
Cântările Sfintei Liturghii pe glasurile 1 şi 7, compuse şi armonizate pentru cor mixt de părintele prof. univ. dr. Nicu Moldoveanu de la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din Bucureşti, apar cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Cartea, care cuprinde 115 pagini, se deschide cu nota redacţiei şi prefaţa autorului. În prefaţă, părintele profesor face o succintă prezentare a cântării corale din ţara noastră, începând cu prima jumătate a secolului al XIX-lea şi ajungând până în zilele noastre, subliniind faptul că mulţi dintre compozitorii români de la începutul secolului XX s-au orientat în creaţiile lor corale laice şi bisericeşti către repertoriul muzical autohton. În ceea ce priveşte cântarea corală bisericească, aceştia au selectat cele mai frumoase melodii psaltice cântate la strană, îndeosebi în cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, în glasurile 5, 8, 3, 4 şi chiar 6, pe care le-au prelucrat şi armonizat atât pentru coruri de voci egale, cât şi pentru formaţii corale mixte, întrebuinţând normele şi tehnicile componistice specifice armoniei şi polifoniei apusene.
Compoziţiile liturgice ale acestor maeştri s-au impus în repertoriul coral bisericesc românesc, acestea putând fi ascultate în special în catedralele chiriarhale şi în unele biserici unde există formaţii corale.
La acest vast repertoriu coral românesc se adaugă acum aceste două Liturghii ale părintelui profesor, pe glasuri mai puţin folosite, 1 şi 7, însă tot atât de melodioase ca şi cele pe glasurile 5 şi 8. Aceste cântări au fost armonizate mai întâi pentru voci egale şi publicate în Repertoriul Coral din 1983 şi în ediţiile ulterioare. De câţiva ani buni, acestea au fost aranjate şi pentru coruri mixte, ele intrând în repertoriul multor formaţii corale din Bucureşti şi din ţară. După cum reiese din titlul cărţii, melodiile au fost compuse de autor şi apoi armonizate. Analizând cu atenţie aceste melodioase cântări, putem remarca stilul componistic inconfundabil al compozitorului, ce se caracterizează prin naturaleţe, coerenţă şi fluiditate melodică, simplitate şi accesibilitate, formă arhitecturală echilibrată şi o bună repartizare a materialului muzical tematic la cele patru voci, prin care urmăreşte să valorifice şi să reliefeze sub aspectul ambitusului, dar şi timbral, frumuseţea şi ethosul muzical al fiecărei voci. Deşi compuse într-un stil predominant armonic, în care tema repartizată sopranului este acompaniată de vocile de alto, tenor şi bas, autorul face deseori recurs la tehnicile contrapunctice imitative, prin care imprimă discursului muzical noutate, vioiciune şi dinamism, conferind tuturor vocilor posibilitatea expunerii sau exprimării temelor muzicale.
Autorul întrebuinţează în construcţia arhitectonică a cântărilor cântul antifonic sau dialogul vocilor, în care acestea execută melodia alternativ şi tehnica isonului simplu sau dublu, prin care este redat cel mai bine modalismul acestor cântări. La finalul cărţii, între pp. 105-113, sunt adăugate alte două creaţii corale, Răspunsurile Mari, pe glasul 5 şi Pre Tine Te lăudăm, pe glasul 5 hisar, alcătuite pe melodiile psaltice ale protosinghelului Varlaam Barancescu, în care compozitorul întrebuinţează acelaşi stil armonico-polifonic.
Cu certitudine, lucrarea părintelui profesor Nicu Moldoveanu se va bucura de atenţia tuturor celor care iubesc şi promovează cântarea corală ortodoxă. Dacă profesorul, dirijorul şi compozitorul Nicolae Lungu a lăsat muzicii corale bisericeşti româneşti două Liturghii în glasurile 5 şi 8 şi alte răspunsuri corale, discipolul şi urmaşul său la Catedra de muzică bisericească şi ritual de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti oferă acum ca dar Bisericii noastre aceste două minunate Liturghii, contribuind în mod considerabil la înnobilarea şi îmbogăţirea patrimoniului coral bisericesc românesc. Cu prilejul acestei preţioase apariţii editoriale, îl felicităm pe părintele profesor, dascălul nostru de suflet, şi îi dorim sănătate, iar pe mai departe alte frumoase şi rodnice împliniri în activitatea muzicală şi în slujirea liturgică şi pastoral-misionară. Rugăm pe Bunul Dumnezeu, spre slava Căruia a alcătuit aceste cântări, să îl ocrotească pe părintele profesor cu Harul Său, să îi binecuvânteze strădaniile şi să primească în ceruri această ofrandă muzicală.