O prețioasă contribuție la cunoașterea Istoriei bisericești

Preotul Vasile Irimia din Suceava ne-a obișnuit cu temele predilecte oratorice, scripturistice şi de cercetare ale unui sacerdot de vocație. Iubind Liturghia, de vreme îndelungată, mai bine de jumătate de veac de când slujește la Altarul Bisericii strămoșești, continuă mărturisirea în cele ale condeiului, oferind cititorilor adeseori pagini inedite, cercetări amănunțite și un stil aparte.

Este datoria oricărui slujitor ca la fiecare Sfântă Liturghie, dar și la Sfintele Taine să învețe adevărurile de credinţă. Îndrăznesc să spun că apropiată de această hotărâre apostolică este și datoria unui preot, care iubește cu adevărat Biserica, să scrie câteva rânduri. Chiar și atunci când nu suntem pricepuți, fără să reușim a ajunge la înălțimea marilor cuvinte  lăsate în istoria Bisericii, va trebui să găsim răgaz pentru a scrie cele despre care am văzut, am auzit ori le-am cercetat.

În decursul timpului au rămas însemnări care au bucurat contemporanii și au luminat urmașii: cuvintele Evangheliei, a căror înălțime ne învăluie pe toți, dar și ale istoriei Bisericii, mai vechi sau mai noi.

Astfel de înscrisuri importante găsim și în cea mai recentă carte semnată de preotul Vasile Irimia, cu titlul Episcopul Chesarie Sinadon Răsmeriță, locotenent de Mitropolit al Moldovei, 1860-1863.

Ierarhul căruia i-a fost dedicată scrierea a fost locțiitor de Episcop al Romanului și locțiitor de Mitropolit al Moldovei.

Arhiereu preocupat de lucrarea duhovnicească, de rugăciune, de slujirea Sfântului Altar, dar și de aspecte culturale, cum ar fi bogata corespondență cu arhimandritul Vitalie Lemnea ori cu starețul Mănăstirii Neamț, arhimandritul Timotei Ionescu, cu personalități politice, dar și culturale ale vremii sale.

Vlădica Chesarie Sinadon a fost pentru vreo zece ani și egumen al Mănăstirii Popăuți din Botoșani, făcând misiune la Biserica „Sfinții Voievozi” din Botoșani având, totodată, o legătură specială cu Mănăstirea Agafton, unde se aflau călugărițe și mătușile poetului Mihai Eminescu, una dintre ele fiind direct implicată în pregătirile pentru înmormântarea episcopului, în anul 1888.

Cartea relevă aspecte deosebit de importante. În primul rând, evsevia pentru cele sfinte a episcopului, al cărui chip este portretizat și reașezat în lumină. Chiar dacă a fost trecut în istoria ierarhilor Mitropoliei Moldovei,  cu titulatura de atunci, Episcopul Chesarie Sinadon a rămas totuși puțin cunoscut.

Devenit monah la Altarul Mănăstirii Neamț, în comuniune cu mulțimea monahilor acestei lavre, despre care părintele arhimandrit Cleopa Ilie spunea că au fost vreo 30 de mii la număr, în întreaga ei istorie, Chesarie Sinadon a fost și viețuitor al Mănăstirii Gorovei, iar la începutul veacului al XIX-lea s-a aflat slujitor vremelnic la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și pelerin râvnitor în Grădina Maicii Domnului, la Muntele Athos.

Cartea surprinde prin atenția pe care autorul a acordat-o  ierarhului (uitat în parte), prin îmbinarea măiestrită a informațiilor pe care le-a găsit în multiple lucrări, inspirându-se din mari istorici sau din manuscrise aflate în diferite arhive.

Consider că multe dintre însemnările părintelui Vasile Irimia sunt inedite, cum ar fi prieteniile duhovnicești ale Episcopului Chesarie Sinadon cu oameni deosebiți, între ei Mitropolitul cu viață îmbunătățită Iosif Naniescu al Moldovei, arhiereii Iosif Bobulescu, Neofit Scriban, Isaia Vicol Diocleas, Dionisie Romano, Melchisedec Ștefănescu, Nifon Rusăilă, dar și cu slujitori luminați, cum au fost călugării mari ai vremii sale. De asemenea, este prezentată legătura sa cu stavrofora Olimpiada Iurașcu, mătușa lui Eminescu, care, în 14 august 1888, îl anunța pe Mitropolitul Iosif Naniescu că „Preasfinția Sa, Vlădica Chesarie Sinadon, este într-o stare de slăbiciune, întrucât de două săptămâni nu mai primește nici hrană și nu se mai poate mișca în patul său”. Stareța Olimpiada Iurașcu îl ruga pe Sfântul Mitropolit al Moldovei să îi spună ce va face în cazul în care episcopul va trece din această viață, solicitându-i să intervină pe lângă autoritățile ținutului botoșănean, pentru ca ierarhul Chesarie Sinadon să poată fi îngropat aproape de biserica Mănăstirii Agafton, așa cum a cerut.

Episcopul evocat a trecut la cele veșnice la vârsta de 90 de ani. Mitropolitul Iosif Naniescu a transmis prefectului de Botoșani rugămintea de a nu se împotrivi ca mormântul celui repauzat să fie în dreptul Altarului Bisericii „Pogorârea Duhului Sfânt” de la Agafton și a trimis pe arhiereul Dositei Botoșăneanul să oficieze slujba de înmormântare în ziua de duminică, 21 august 1888. Cinstit de către preoții din zonă, bisericile au sunat clopotele în trei soroace hotărâte, după cum ni se arată în adresa protoiereului Lăzărescu, trimisă preoților din zona Botoșani. După ani, osemintele lui au fost duse la Mănăstirea Gorovei, de către ucenicul său, protosinghelul Ambrozie Bosânceanu, care a ajuns stareț acolo și care a dorit să așeze rămășițele pământești în  mănăstirea  de care ierarhul a fost legat în tinerețe. Iubitorii de istorie, care se vor ocupa de istoria Mi­tropoliei Moldovei și Bucovinei, ori de Epar­hia Romanului, ca și de mănăstirile Neamț, Popăuți, Vorona, Agafton, Gorovei ori altele, pe care Episcopul Chesarie Sinadon le-a avut la inimă, vor trebui să parcurgă aceste pagini, cu bogate informații și, mai ales, scrise cu deosebită dăruire şi reverenţă.

Nutresc sentimente de sinceră admirație față autor, care, la vârsta de 70 de ani (născut la 16 martie 1952, în localitatea Broscăuți, județul Botoșani), are asemenea dragoste față de Cuvântul lui Dumnezeu și față de impresionante pagini de istorie, o dragoste rară pe care a învățat-o de timpuriu în viața și slujirea sa, așezând-o, apoi, în paginile unor cărți, studii și articole.

Doresc în mod deosebit să-i mulțumesc și pentru grija pe care a arătat-o memoriei colegului său, arhimandritul Irineu Ilie (†1988), Superior al Reprezentanței Patriarhiei Române la Ierusalim, care l-a avut, într-o oarecare măsură, înaintaș în această slujire pe Episcopul Chesarie Sinadon, căruia părintele Vasile i-a dedicat volumul la care facem referire.

Preot la Soloneț, Protopopiatul Suceava, apoi la Parohia Cajvana și o lungă perioadă de timp la Parohia „Sfânta Înviere” din Suceava, părintele Vasile Irimia aduce multă bucurie Bisericii, familiei sale, credincioșilor, colegilor, apropiaților și tuturor celor pe care îi întâmpină cu bunătatea și lucrarea sa, dar și cu scrierile importante despre trecutul Bisericii noastre strămoșești, așa cum se dovedește a fi volumul prezentat, o remarcabilă contribuție la istoria bisericească românească. Cartea se recomandă tuturor acelora care doresc să aprofundeze în chip lămurit tainele acesteia.