O prietenie în ramă de poveste (II)

În anul 2005, într-o vi­zi­tă pe care am fă­cut-o la casa parohială din Slatina, părintele Pe­tru şi doamna Angela mi-au deschis cutiile unde se aflau păs­trate cu grijă fotografii şi scri­sori preţioase ce purtau sem­nătura ieromonahului, e­pis­­copului şi mitropolitului (de mai târziu) Antonie Plă­mădeală.

În biblioteca familiei Cio­ba­nu, la loc de cinste se aflau căr­ţile mitropolitului, cu dedicaţii spe­ciale pentru părintele Petruş şi prezbitera Angela, multe dintre ele aduse personal de ie­rar­hul Antonie Plămădeală în vi­zi­tele făcute prietenilor şi bine­fă­cătorilor săi de odinioară. De puţine ori mi-a fost dat să văd atâta discreţie în relaţiile dintre persoane. Privind către ei, am înţeles că prietenia „evită cel mai adesea gesturile publice“1.

La puţin timp, am revenit la Slatina însoţit de scriitorul Grigore Ilisei, om al locurilor, care l-a descoperit mai târziu pe părintele Petru. O parte din convorbirile realizate atunci au constituit subiectul a două emisiuni ale Televiziunii Române şi au fost amintite în câteva articole publicate după acel moment.

Cele mai multe lucruri însă nu s-au spus. Câte ar trebui a­mintite din statornica prietenie a celor 50 de ani, din neuitarea u­no­ra şi a altora, din preţuirea re­ciprocă şi din dorinţa permanentă a revederii! Aşa se face că, înainte de trecerea la cele veş­nice, grav bolnav şi imobilizat, mitropolitul Antonie Plă­mă­dea­lă a făcut un ultim drum la Slatina şi-n alte locuri dragi i­ni­mii lui din Moldova, pentru a se întâlni cu tinereţea lui. În casa preotului Ciobanu a prânzit, au vorbit din adâncul inimii şi s-au despărţit cu lacrimi, ca nişte fraţi. La plecare, mitropolitul a mai privit o dată înapoi, ca pentru ultima oară...

*

Preotul Petru Ciobanu s-a născut la 26 decembrie 1923 în localitatea Dobrovăţ, judeţul Vaslui, din părinţii Vasile Cio­ba­nu, plutonier-major, adjunct al Legiunii de Jandarmi Roman, judeţul Neamţ, şi Maria, năs­cută Moga.

Între anii 1930 şi 1934 a urmat şcoala primară în comuna Dobrovăţ, iar între anii 1935 şi 1942, a urmat cursurile Se­mi­na­rului Teologic „Sfântul Gheor­ghe“ din Roman. În luna septembrie a anului 1942 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. În anul 1943, oraşul Cernăuţi a fost ocupat de Ar­ma­ta Uniunii Sovietice, părintele fiind încadrat atunci în postul de pedagog al Orfelinatului „Sfân­tul Nicolae“. Cei opt angajaţi ai orfelinatului şi 86 de copii cazaţi acolo au fost evacuaţi la Târ­nă­veni, în judeţul Mureş. Fa­cul­tatea de Teologie din Cernăuţi a fost transferată (evacuată) în oraşul Râmnicu-Vâlcea. După două săptămâni, tânărul Petru Ciobanu a fost încorporat la Şcoala de Ofiţeri din Ploieşti, evacuată şi ea după plecarea nemţilor. În septembrie 1943 a susţinut examenele pentru anul întâi, în particular, la Fa­cul­ta­tea de Teologie, aflată vremelnic la Râmnicu-Vâlcea. După absolvirea Şcolii de Ofiţeri, cu gradul de sublocotenent, a fost înrolat în Regimentul 10 Do­ro­banţi Focşani, luând parte de data aceasta la lup­tele cu armata rusă împotriva nemţilor (hitleriştilor), pe valea Slănicului, în zona Bucureştilor, dar şi în Ardeal, trecând prin grele încercări. Românii luptând a­tunci împreună (ca aliaţi) cu trupele ruseşti, Stalin a fost informat că în armata noastră func­ţio­nau preoţi militari şi a dat ordin ca aceştia, împreună cu te­o­logii şi seminariştii, să fie eli­mi­naţi din sistemul militar.

Această dispoziţie i-a salvat totuşi viaţa, pentru că toţi cei 16 colegi ofiţeri au murit în Ce­ho­slo­vacia, alături de o mie de persoane jertfite în ţinuturile Cehiei.

În iunie 1946 a absolvit Fa­cul­tatea de Teologie din Su­cea­va, susţinând la examenul de licenţă lucrarea cu subiectul Dra­gostea creştină, elaborată sub îndrumarea preotului profesor Orest Bucevschi.

În ziua de 21 iulie 1946 s-a căsătorit cu Angela Popescu, originară din comuna Todireşti, judeţul Vaslui, fiica directorului şcolii primare de acolo, Gheor­ghe, şi a învăţătoarei Ecaterina.

În ziua de 26 octombrie 1946, a fost hirotonit diacon, iar la 28 octombrie, preot de către vlădica Valerie Moglan Botoşăneanul, e­pis­cop-vicar al Mitropoliei Mol­dovei şi Sucevei, pe seama Pa­rohiei Slatina, numită atunci Drăceni, din Protoieria Făl­ti­ceni, judeţul Suceava.

În anul 1954, Parohia Herla s-a unit cu Parohia Drăceni, sub denumirea Herla-Drăceni. În anii următori (1956-1958), sub atenta lui îndrumare, s-au efectuat reparaţii capitale la biserica din Herla.

Între anii 1966 şi 1971, bise­rica monument istoric din Sla­tina a fost restaurată în în­tre­gi­me. S-a pictat interiorul în teh­nica al fresco, de către arhimandritul Sofian Boghiu, de la Mă­năstirea Antim din Bucureşti, împreună cu ucenicii Gavril Mo­ro­şanu, Mihai Moroşanu şi Be­dran din Liban. Biserica a fost resfinţită de către vlădica An­tonie Ploieşteanul Plămădeală, atunci episcop-vicar patriarhal, împreună cu episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor Irineu Cră­ciunaş Suceveanul, în ziua de 26 septembrie 1971.

În anul 1977, după o îndelungată şi îndrăzneaţă dispută cu autorităţile comuniste ale ju­de­ţu­lui Suceava, fără să aibă la dosar vreo aprobare, a început lucrările de zidire a noii biserici în satul Herla, care s-au încheiat în anul 1988, când în luna septembrie a fost săvârşită slujba târnosirii de către fericitul întru pomenire Teoctist, patriarhul României, alături de (Arhi)episcopul Eftimie al Romanului şi Huşilor, înconjurat de un impresionant sobor de stareţi, preoţi şi diaconi.

În anul 1978 fusese nomina­lizat protopop al Protopopiatului Fălticeni, demnitate pe care a refuzat-o, întrucât începuse lucrarea de zidire a bisericii din Herla. A fost, de asemenea, solicitat de câteva ori de către episcopul şi apoi mitropolitul Antonie Plămădeală pentru a fi încadrat în posturi administrative la centrele eparhiale din Bu­cureşti, Buzău şi Sibiu.

În anul 1980 a fost ales, de către electoratul Protoieriei Făl­ti­ceni, membru în Adunarea E­parhială a Arhiepiscopiei Ia­şi­lor, pentru două mandate (1980-1988). Cu prilejul şedinţelor de la Centrul eparhial din Iaşi, mitropolitul Teoctist îl invita adeseori să ia cuvântul şi să a­min­tească aspecte legate de construirea bisericii sale şi de viaţa preoţilor din ţinutul Fălticenilor.

A cultivat legături de prietenie cu diferite personalităţi eclesiale şi laice. Patriarhul Teoctist i-a fost oaspete de multe ori în vremea arhipăstoririi de la Iaşi şi Bucureşti, mai ales atunci când venea în vizită la Mă­năs­ti­rea Slatina, plimbându-se îm­pre­u­nă iarna cu sania prin pă­durile din preajma mănăstirii, sau vara în întreaga zonă.

Începând cu anul 1950 s-a îm­prietenit cu ierodiaconul An­tonie Plămădeală, viitorul episcop şi mitropolit, amiciţie sinceră şi îndelungată, care a durat o perioadă mai lungă de o ju­mătate de veac.

Graţie acestei prietenii a cunoscut diverse persoane din elita intelectuală a vremii. L-a avut ca oaspete pe teologul şi profesorul Olivier , împreună cu părintele profesor Dumitru Stă­niloae, însoţindu-l într-o vizită la mănăstirile din nordul Mol­dovei şi din ţinutul Neamţului timp de o săptămână. În anul 1973 a cunoscut doi profesori uni­versitari din Elveţia, Her­ving Aldenhoven, cu soţia Claire, şi Urs van Arx din Berna, care i-au adresat invitaţia pentru a vizita Elveţia timp de o lună de zile, unde s-a bucurat de o ospitalitate deosebită şi de frumuseţea multor locuri şi obiective din Ţara Cantoanelor, luând astfel contact cu specificul şi cultura elveţiană.

A călătorit şi în Franţa, vi­zi­tând comunitatea de la Taizé.

În anul 1978 a primit vizita celor doi profesori, care i-au o­fe­rit din nou o excursie de studii în Elveţia şi Italia, locuind într-o superbă regiune de lângă Lago Magiore. În anul 1986 a fost invitat (pentru o lună) la Paris de către episcopul Germain din Franţa şi a fost găzduit la Re­şe­dinţa ierarhului român Adrian Hriţcu, care păstorea la Paris.

În decursul timpului a mai călătorit de două ori în America, la invitaţia unui prieten medic, de câteva ori în Spania, în Uniunea Sovietică şi în alte ţări.

Dintre cei care s-au bucurat de ospitalitatea părintelui Petru Ciobanu, în afară de cei deja menţionaţi, au mai fost mitropolitul Sebastian Rusan, patriarhul Justin Moisescu, Ar­hi­e­pis­copul Eftimie al Romanului şi Huşilor (în prezent al Ro­ma­nu­lui şi Bacăului), arhiepiscopul Adrian Hriţcu, episcopul Par­te­nie Ciopron, episcopul Gherasim Cucoşel Putneanul, episcopul Ioachim Mareş al Huşilor, scriitorii Geo Bogza şi Radu Popescu şi alţii.

În vara anului 2013, cu puţin timp înainte de împlinirea vârstei de 90 de ani, am lansat în satul Slatina volumul publicat la Editura Andreiană din Si­biu Mitropolitul Antonie Plă­mă­deală şi amintirea unei prietenii, Scrisori, vol. I, care cu­prin­de corespondenţa dintre mitropolitul Antonie Plă­mă­dea­lă cu familia preotului Ciobanu.

În istoria Bisericii noastre nu cred să existe o corespondenţă similară între un ierarh şi un preot de enorie, nici chiar în perioada când stilul epistolar era în vogă...

Nu mult după acel moment festiv şi academic la care au participat numeroşi clerici, scriitori (din Iaşi, Suceava şi Fălticeni), profesori şi intelectuali ai zonei, Consiliul local al comunei Sla­tina i-a acordat părintelui Petru Ciobanu titlul de Cetăţean de onoare.

A fost şi acesta un act de cinstire pentru preotul care slujeşte în acelaşi loc de aproape 70 de ani (mai precis de 68 de ani, 1946-2014).

Foarte rar sunt astfel de e­xemple şi de aceea se cuvine a fi apreciate. Un preot ajuns la ve­nerabila vârstă de 90 de ani, cu asemenea itinerar în viaţa-i zbuciumată şi îndelungată, merită respectul şi recunoştinţa celor de aproape şi a celor de departe!

1 ‑Coord. Mihail Neamţu şi Bogdan Tătaru-Cazaban, O filosofie a intervalului - In honorem Andrei Pleşu, Ed. Humanitas, 2009, p. 7.