O problemă fundamentală

Au trecut aproape 200 de ani de când o parte din elita românilor şi-a propus să croiască altă soartă acestui popor. Nu toată lumea a fost de acord atunci cu direcţia schimbării, au existat voci care nu doreau o modernizare forţată sau schimbarea legii strămoşeşti după moravurile dubioase ale Apusului. Dar toată lumea a fost de acord cu un lucru, dacă ceva se va schimba aici, acel ceva trebuia schimbat prin şcoală.

Iată piatra de temelie a demersului patrioţilor români din secolul al XIX-lea. Fie ei moldoveni, munteni sau transilvăneni, toţi au înţeles că pentru a putea da un viitor mai bun poporului lor prima condiţie era educaţia. Şi au creat şcoli, manuale, au tipărit cărţi, au trimis la studiu în străinătate tineri valoroşi, au înfiinţat academii, au generalizat învăţământul primar, au reuşit să pună bazele unei societăţi moderne prin consolidarea unor instituţii culturale absolut necesare unui stat european.

Cu timpul, eforturile lor au dat roade. România a devenit mare şi unită, a renăscut cultural şi începea să îşi facă cunoscuţi savanţii, poeţii, scriitorii şi teologii dincolo de hotarele sale, în marile centre universitare din Europa sau America.

În centrul acestor realizări stătea însă şcoala românească, care avea o dublă deschidere, atât spre realitatea românească, cât şi către lumea universitară şi academică europeană.

Din nefericire, cei 50 de ani de comunism au încercat să rupă brutal firul acestei tradiţii.

Cu toate greutăţile însă, fibra morală autentică a oamenilor de şcoală formaţi înainte de 1948 a făcut ca învăţământul românesc să supravieţuiască, ba chiar pe alocuri să producă performanţă.

După 1989, tradiţia s-a vrut reînnodată. Şi au fost nenumărate încercări de a "reforma" învăţământul pentru a reuşi să ne racordăm nivelului general presupus de o ţară europeană. Cu toate acestea, reformele au dat greş. Şcoala noastră nu mai funcţionează cum trebuie. Iar eşecul ei nu este eşecul unei instituţii, al unui minister sau al unui partid, este eşecul unei naţiuni.

Criza economică sau instabilitatea politică sau chiar războiul şi ocupaţia nu pot îngenunchea o naţiune care ştie să îşi educe copiii să poată face faţă oricăror provocări. Dar dacă educaţia aceasta lipseşte, dacă e mai profitabil orice altceva decât şcoala, dacă bunul-simţ, decenţa, respectul, jertfa, competenţa, cinstea, onestitatea au ajuns să fie privite ca fiind depăşite de generaţii care consideră şcoala o corvoadă şi nu o oportunitate, atunci chiar dacă am avea prosperitate, stabilitate economică şi nici un duşman la graniţe, tot ne-am prăbuşi. Pentru că nu produsul naţional brut sau deficitul bugetar sau pensiile reprezintă problema fundamentală, ci oamenii. Iar şcoala asta face, creează oameni, conştiinţe care să poată face faţă greutăţilor, să caute binele, nu răul, cinstea, nu minciuna, oameni care să găsească o soluţie problemelor cu care ne confruntăm.

Şcoala este soluţia problemei fundamentale a României. Dar nu este suficientă recunoaşterea sterilă şi declarativă a acestui adevăr. Ci punerea în practică a unui program de refacere a integrităţii, demnităţii şi performanţei şcolii româneşti.

Fără colaborarea întregii societăţi acest program va eşua aşa cum a eşuat şi până acum. E timpul să punem cu toţii umărul, timpul şi banii în slujba şcolii.

Să cerem explicit celor care fac politicile acestei ţări să investească în educaţie prioritar. Fără acest efort minim de a cere guvernanţilor să ne şi să îşi respecte viitorul nu vom reuşi niciodată să ieşim din greutăţile prezentului sau să scăpăm de blestemul trecutului. Mai există o speranţă, istoria se poate repeta şi în bine, dar ţine de noi să urmărim ceea ce e cu adevărat important, nu numai pentru noi şi ai noştri, ci şi pentru toţi ceilalţi.