Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
O propunere legislativă imorală
Orice act normativ, atât în litera, cât şi în spiritul său, are menirea să apere viaţa, demnitatea persoanei, instituţia familiei şi principiile morale ale oricărei societăţi. În acelaşi timp, legiuitorul nu poate face abstracţie de cultura, credinţa şi tradiţia majorităţii în problema care se intenţionează a fi reglementată. De aceea, de exemplu, Uniunea Europeană are reglementări de natură economică sau financiară pentru statele membre, iar, în cazul unor probleme strâns legate de cultura, credinţa şi tradiţia acestora, se respectă identitatea şi modul de reglementare specific fiecărei ţări în parte.
Recent, a fost readusă în dezbaterea publică din ţara noastră chestiunea legalizării prostituţiei ca urmare a unei propuneri legislative care, aşa cum reiese din argumentele iniţiatorului, ar viza reglementarea aceste forme de sclavie modernă cu scopul colectării de noi impozite la buget în vremuri de criză. În viziunea iniţiatorului acestei propuneri, nu contează nici voinţa majorităţii românilor îngrijoraţi de orice pericol la adresa persoanei şi a familiei, nici poziţia unanimă împotriva unei astfel de propuneri de legalizare a păcatului din partea Bisericii, care ar accentua criza morală profundă a societăţii contemporane, nici exemplul multor ţări europene care, de mai mulţi ani, derulează programe coerente de prevenire şi descurajare a fenomenului. În plus, rezultatele unor studii realizate în ultimul deceniu de universităţi din întreaga lume în ţările unde prostituţia este legală arată că cea ilegală nu dispare, incidenţa bolilor specifice nu se diminuează şi sporeşte riscul infracţionalităţii, inclusiv consumul de droguri. Aceste studii, făcute publice cu mulţi ani în urmă, sunt trecute în mod suspect cu vederea de către cei dornici să legalizeze prostituţia cu orice preţ. Pe de altă parte, în loc să analizeze cauzele care determină unele persoane să accepte umilinţa degradării morale (sărăcia şi criza spirituală) şi să propună soluţii viabile de salvare a acestora sau să susţină programele Bisericii şi ale altor instituţii de prevenire şi combatere a traficului de persoane, inclusiv a prostituţiei, autorul iniţiativei doreşte pur şi simplu legalizarea efectelor şi obţinerea de venituri "legale" pentru buget şi cei direct interesaţi. Ar fi o situaţie inacceptabilă din punct de vedere moral pentru Stat şi în contradicţie cu opinia majoritară a poporului român! Urmând firul logic al susţinătorilor legalizării prostituţiei, ar trebui să urmeze abordări similare pentru alte "păcate" la modă ale societăţii contemporane, din dorinţa de reglementare şi impozitare. În faţa unei astfel de propuneri imorale şi indecente, făcute uneori şi din dorinţa de notorietate cu orice preţ, se impune de la sine exprimarea publică a unei opinii tranşante de respingere a acesteia şi de apărare a valorilor autentice care conferă identitate şi stabilitate societăţii.