Alegerile prezidențiale și legislative din Statele Unite au venit și s-au dus. A curs multă cerneală și s-au agitat mulți biți. Urmează alegerile din România. Unii s-au bucurat, alții mai puțin.
O „vedere“ a iubirii
În fiecare an, pe 9 octombrie, celebrăm Ziua Mondială a Poştei, prilej de a recunoaşte importanţa serviciilor poştale şi a activităţii celor care lucrează în acest domeniu. Cu toate acestea, trebuie să acceptăm că folosim din ce în ce mai rar serviciile poştale. Lumea se află într-un nesfârşit clocot. Din ce în ce mai grăbiţi ori rutinaţi, uităm de rânduielile frumoase care, odinioară, constituiau grăitoare mărturii ale iubirii şi comuniunii dintre oameni. Am ales să scriu astăzi despre acest subiect deoarece săptămâna trecută, pe 9 octombrie, a fost sărbătorită Ziua Mondială a Poştei, prilej pentru ca întreaga comunitate internaţională să recunoască importanţa serviciilor poştale şi a activităţii celor care lucrează în acest domeniu.
V-aş întreba: când aţi expediat ultima dată o carte poştală? Intuiesc că majoritatea răspunsurilor vor fi nefavorabile. Şi totuşi galantul tabiet a rezistat mult timp, căci cărţile poştale au apărut la Viena, la 1 octombrie 1869, în timp ce la noi Administraţia Poştelor din România le-a introdus în 1873.
Având în vedere momentul sărbătoresc al săptămânii trecute, vă propun spre atenţie astăzi o lucrare „generată“ de nişte cărţi poştale deţinute de nonagenarul preot Petru Ciobanu, din ţinutul Fălticenilor, primite de la neuitatul ierodiacon, ieromonah, Episcop şi Mitropolit Antonie Plămădeală. Încă din perioada noviciatului de la Mănăstirea Slatina, din acelaşi pitoresc ţinut moldav, vrednicul ierarh a găsit în persoanele părintelui Petru şi soţiei sale, preoteasa Angela, o familie de prieteni devotaţi, legându-se de ei pe viaţă. Indiferent în ce colţ al lumii s-ar fi aflat, nu-şi uita binefăcătorii, trimiţându-le câte o carte poştală pe care aşternea frânturi din viaţa şi misiunea sa din sânul Bisericii străbune. Locurile expedierii lor arată că adevărata prietenie comprimă timpul şi distanţele: Anglia, Italia, Belgia, Olanda, Finlanda, Norvegia, Franţa, Elveţia, Grecia, Germania, Israel, Egipt, Turcia, Rusia, Japonia, SUA, Canada, Argentina. Iată câteva din îndepărtatele meleaguri de unde vlădica Antonie trimitea semne de neuitare şi recunoştinţă amicilor săi din Slatina Sucevei.
Conştient de importanţa cărţilor poştale deţinute, preotul Petru le-a înmânat arhimandritului Timotei Aioanei, recent ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, alături de valoroasele scrisori ale ierarhul călător. Cu purtarea de grijă a părintelui Timotei, un neobosit căutător de frumuseţi ascunse în inimile semenilor, comoara de suflet a familiei Ciobanu a văzut lumina tiparului în două volume. Primul conţine corespondenţa, iar cel de-al doilea, la care doresc a face referire astăzi, adună toate vederile şi imaginile din această rară colecţie.
Tipărită la Editura Andreiana, cu binecuvântarea Mitropolitului Ardealului, dr. Laurenţiu Streza, cartea surprinde la prima vedere prin „tăcerea“ ei. Autorul prezintă întru început pe patru pagini frumoasa întâmplare, care, de altfel, i-a oferit fericita oportunitate a publicării. În continuare, se înfăţişează cititorului istoria statornicei prietenii dintre un preot şi un monah - devenit ulterior mitropolit - întruchipată în vederi poştale sau fotografii. Unii, poate, răsfoind cartea, vor rămâne surprinşi că autorul, deşi iscusit mânuitor al condeiului, a lăsat deoparte eventuale comentarii, completări la textele transcrise din ilustrate. Vă mărturisesc că la rândul meu am trăit aceeaşi nedumerire la început, căci viitorul vlădică, arhimandritul Ti-motei, ştie, ca nimeni altul, numeroase amănunte din istoria Bisericii noastre dreptmăritoa-re, putând ca, la fiecare din adnotările mitropolitului, să vină cu date ori informaţii suplimentare în completarea tabloului trudnicei misiuni depuse de ierarh la picioarele lui Hristos, Veşnicul Arhiereu, pentru binele Bisericii şi propăşirea neamului românesc.
Tăcerea de care pomeneam anterior trebuie pusă pe seama dorinţei exprese a autorului de a ne transpune în atmosfera tihnită a acestei prietenii, dar şi de a ne transforma în martori discreţi la „urcuşul lui Antonie Plămădeală spre Golgota unei înalte ierarhii“. Pagină cu pagină, cartea înfăţişează cititorului locuri şi lucrări ale charismaticului mitropolit. Însemnările detaliate ori succinte ce însoţesc fiecare vedere ne descoperă încă o dată meticulozitatea expeditorului şi atenţia pentru detaliu. Deopotrivă, dedicaţiile ieromonahului urgisit de regimul totalitarist - ajuns între timp una din strălucitele figuri ale Ortodoxiei româneşti - ne dezvăluie, după cum deja am afirmat, o neprefăcută prietenie, şlefuită de cele aproape patru decenii de existenţă, aidoma unui diamant strălucitor. Spre a-l descoperi, vă îndemn să parcurgeţi volumul părintelui Timotei Aioanei întâlnind în paginile sale „amintirea unei frumoase prietenii“.