O veşnică tinereţe

În viaţa persoanelor, familiilor, instituţiilor, asociaţiilor etc., timpul curge pe neobservate. La diverse soroace şi momente importante ignorăm această trecere a vremii şi amintim bucuriile pe care le-am avut într-o zi ori în mai multe.

Întâia mea călătorie către Muntele Athos s-a petrecut în august 1994, împreună cu un grup de ascoreni - din filiala Iaşi a ASCOR, care fiinţa din anul 1990. Încă din momentul începutului lucrării misionare a unor tineri inimoşi care doreau promovarea credinţei şi a spiritualităţii ortodoxe, am urmărit dinamismul şi evlavia lor, apreciind "ab initio" numeroasele activităţi misionare izvodite după o perioadă de încercare şi blocare a iniţiativelor membrilor Bisericii, inclusiv ale tinerilor. Din primele săptămâni şi luni ale acestei activităţi binecuvântate de Sfânta Parascheva, cea mult milostivă şi folositoare, a trebuit să remarc o tinereţe duhovnicească meritorie şi un elan uimitor asemenea unui foc mistuitor care aducea consistenţă, lumină şi căldură celor din jur.

Tinerii adunaţi sub egida ASCOR, studenţi la diferite facultăţi din cel mai vechi centru universitar din ţară, erau nelipsiţi de la slujbele bisericeşti, organizând un cor pentru răspunsurile de la Sfânta Liturghie, precedate întotdeauna de repetiţii desfăşurate în timpul săptămânii într-una din sălile disponibile ale Primăriei din Iaşi, unde funcţiona atunci (caz unic în Europa şi poate în lume!) Institutul Teologic Universitar din Iaşi, apoi Facultatea de Teologie. Acelaşi cor aducea bucurie la sărbători bătrânilor din cămine, bolnavilor din spitale, deţinuţilor din penitenciare şi ostenitorilor din multe instituţii publice ieşene. În fiecare joi seara se organizau meditaţii care aveau invitaţi de marcă, ierarhi, monahi, profesori de teologie, oameni de cultură, iar în posturile Părăsemilor şi Crăciunului ne invitau la audierea unor conferinţe de mare ţinută care făceau neîncăpătoare spaţiile în care se desfăşurau. Alături de oratori se aflau întotdeauna tineri ascoreni care moderau întâlnirea prelungită uneori până spre miezul nopţii. De multe ori, invitatul nu putea răspunde la toate întrebările care efectiv electrizau şi provocau interes întregii asistenţe. A fost perioada cu cele mai multe şi reuşite conferinţe înnobilate de prezenţe remarcabile din lumea Bisericii şi a culturii româneşti.

Între sutele de ascoreni care activau atunci la Iaşi s-au remarcat: Marian Grosu, întâiul preşedinte al asociaţiei, un apostol în straie mireneşti, entuziast, bun organizator, optimist, harismatic şi cuviincios; Sorin Mihalache, dirijor de cor, inteligent, preocupat de cosmogonie şi matematici, de interferenţele dintre Teologie - Ştiinţă; Narcis Axinte, bucovineanul atent, inimos, vesel şi principial, Gruia Jacotă, poliglot, dar şi mulţi alţii. Existau între ei legături frăţeşti şi prietenii temeinice, după pilda părinţilor de odinioară ai Bisericii. Aceste prietenii au rezistat şi după anii în care au activat împreună. Unii dintre ei s-au stabilit în străinătate, chiar dincolo de graniţele Europei, însă distanţele n-au diminuat intensitatea trăirilor şi amintirilor lor.

M-am bucurat de multe ori să fiu împreună cu ei, la slujbe, repetiţii ale corului, conferinţe şi meditaţii săptămânale. Dintre ascoreni am recrutat atunci câţiva tineri care slujeau ca ipodiaconi la Catedrala mitropolitană din Iaşi ori la slujbele arhiereşti din eparhie. Unii dintre ei au trecut prin "şcoala aspră" a părintelui arhimandrit Partenie Apetrei, eclesiarhul catedralei, dar cred acum, după trecerea anilor, că experienţa respectivă le-a prins bine.

Una dintre amintirile de neuitat o constituie şi pelerinajul pe care l-am făcut în Grecia, în august - septembrie 1994. Eram un grup de aproximativ 40 de tineri şi tinere care petreceam o vacanţă de două săptămâni oferită de Consiliul Ecumenic al Bisericilor, la Nea Fokeas, în colaborare cu Mitropolia de Nea Krinis şi Kalamaria.

În perioada vacanţei am făcut călătorii la Atena, mănăstirile de la Meteora şi Tesalonic. Surpriza a constituit-o pelerinajul tinerilor la Muntele Athos, fiind necesare atunci numeroase formalităţi, inclusiv o navă specială rezervată doar grupului nostru.

Împreună cu reprezentantul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, Gheorghios Lemopoulos, şi cu Arhimandritul Nikodimos Korakis, în prezent Mitropolit de Kasandrias, Grecia, am fost oaspeţii Arhimandritului Alexios, stareţul Mănăstirii Xenofontos, care ne-a primit cu bucurie şi ne-a vorbit despre istoria locului. Nu uit nici acum aprecierile stareţului, care vizitase România de curând şi participase la hramul Mănăstirii Neamţ în anul 1993.

În fiecare seară, pe malurile Mării Egee, în Halchidiki, răsunau rugăciuni româneşti şi cântece tradiţionale în jurul focului de tabără.

Perioada bidecenală a trecut pe neobservate. Ascorenii de atunci şi cei de acum au acelaşi ideal, aceeaşi preocupare pentru intensificarea vieţii în Hristos, dăruindu-le altora pentru a dobândi veşnicia.

Ocrotiţi de Sfânta Parascheva, la ale cărei sfinte moaşte ascorenii au îngenuncheat mereu, au aflat un drum pe care pornit-au dintru început şi au rămas în acelaşi sens. Calea urmată de ei se află în adevăr şi duce către viaţa veşnică. Preferând această potecă au fost aproape de Dumnezeu şi au ajutat pe fraţii lor aflaţi în suferinţă. Aceasta este şi marea lor realizare: întâlnirea cu Hristos, Cel prezent în chipurile semenilor cărora ascorenii le-au adus bucurie, un cuvânt bun, o frumoasă cântare şi amintire de neuitat.

" Încă din momentul începutului lucrării misionare a unor tineri inimoşi care doreau promovarea credinţei şi a spiritualităţii ortodoxe, am urmărit dinamismul şi evlavia lor, apreciind "ab initio" numeroasele activităţi misionare izvodite după o perioadă de încercare şi blocare a iniţiativelor membrilor Bisericii, inclusiv ale tinerilor."