Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Oameni, bani şi maşini

Oameni, bani şi maşini

Un articol de: Laurenţiu Gheorghe - 27 Aug, 2010

Aşa cum anticipam săptămâna trecută, tragedia de la Maternitatea Giuleşti eşuează în drama personală a asistentei care deja a fost arestată preventiv pentru că a lipsit 12 minute din salonul de terapie intensivă pe care trebuia să îl supravegheze continuu. Dar nu singură, ci împreună cu cel puţin alte două persoane, zice fişa postului, sau chiar trei persoane, zic alte regulamente medicale, persoane care nu erau acolo pentru că de fapt nu existau, nefiind angajate întrucât posturile fuseseră blocate fiindcă nu sunt bani şi sănătatea consumă deja prea mulţi bani.

În camera în care s-a întâmplat tragedia erau puse laolaltă echipamente de sute de mii de euro, reamenajarea secţiei care a şi început costă deja zeci de mii de euro. Aparatul de aer condiţionat de la care a pornit de fapt, tehnic, toată nebunia costa şi el probabil tot nişte sute de euro, dacă nu chiar mii, cu tot cu instalare şi întreţinere, doar că la atâţia euro nu s-a găsit nimeni care să citească instrucţiunile de folosire, în care scrie clar că este interzisă utilizarea unui prelungitor, de ce: pentru că există pericolul de electrocutare, supraîncălzire, INCENDIU!!!

Mii şi mii de euro sunt cheltuiţi pe maşini şi nimic pe oamenii care ar trebui să le monteze, supravegheze şi întreţine. Iar când se întâmplă o tragedie, oamenii sunt de vină. În schimb, sunt bani pentru cumpărarea altor maşini, dar nu sunt bani pentru angajarea unor oameni competenţi care să le supravegheze şi instaleze.

Este ceva foarte greşit într-o societate în care oamenii sunt mai puţin importanţi decât maşinile, într-o societate în care se găsesc mereu bani pentru clădiri, instalaţii şi aparate, dar niciodată pentru profesori, medici, preoţi. Care să fie cauza acestui fenomen? De ce preferăm să dăm banii pe lucruri neînsufleţite şi nu pe oameni? Sau să reformulez, pentru că de fapt banii nu îi consumă maşinile, ci alţi oameni, de ce preferăm să investim în tehnologie inutilă şi scumpă în detrimentul investiţiei în educaţia unor oameni care s-ar putea descurca la fel de bine mai ieftin, cu mai puţină tehnologie.

Cu cât oamenii sunt mai competenţi şi mai educaţi, cu atât costurile utilizării tehnologiei scad şi la fel şi riscurile utilizării ei. Cu toate acestea, preferăm să dăm banii pe tehnologie, şi nu pentru a răsplăti şi a motiva competenţa în domenii-cheie. Există multe explicaţii cu privire la acest fenomen, corupţia este cea mai răspândită, şi anume comisioanele băgate în buzunar de firmele care vând tehnologie, dar dincolo de această realitate există şi o altă realitate în care pur şi simplu nu ne pasă de oameni. Oamenii sunt trataţi ca şi cum nu ar conta deloc, ca şi cum oricine, oricând, poate fi înlocuit cu oricine. Or lucrurile nu stau aşa în nici un domeniu. Fără oameni competenţi nu funcţionează nimic, degeaba ai tehnologie dacă nu ai pe cineva care să ştie să o folosească în folosul oamenilor, iar pentru asta trebuie nu numai educaţie, ci şi un anumit angajament moral în care să îţi pese de semenii tăi.

Deşi trăim într-o societate pretins umanistă, în care omul este în centrul preocupărilor tuturor, vedem de fapt că în centrul preocupărilor noastre este de fapt nu omul, celălalt, ci interesul egoist al fiecăruia. De aceea, nici nu avem încredere în ceilalţi şi preferăm mereu soluţiile simple, în care tehnologia este tot şi omul de lângă ea, nimic. Iar când se întâmplă ceva, în loc să ne asumăm responsabilitatea pentru egoismul şi risipa pe care le-am patronat, dăm vina pe veriga slabă a întregului lanţ: asistenta pe care o şi închidem 29 de zile ca să ieşim tot noi, cei egoişti şi nesimţitori, cu feţele curate: nu miopia şi egoismul nostru sunt de vină, ci celălalt, care nu e în stare să îşi facă datoria, o datorie imposibilă pe care tot noi am avut grijă să o construim, aşa încât să scăpăm de orice responsabilitate.