Oameni îngânduraţi

Pentru a doua duminică la rând, şirul pericopelor evanghelice care se citesc în cadrul Sfintei Liturghii are în centru o învăţătură legată de bunurile materiale. Însă, dacă în urmă cu o săptămână, talanţii şi dinarii ne-au folosit doar ca metaforă pentru lecţia iertării, astăzi ne întâlnim cu un tânăr bogat şi bine intenţionat (Matei XIX, 16-26).

Trebuie să recunoaştem că de fiecare dată când auzim de bogaţi, de averi, mai ales în Sfânta Scriptură, ne aşteptăm să-i vedem puşi la zid, condamnaţi. Ne sunt antipatici. Desconsiderându-i şi invidiindu-i din poziţia noastră modestă material (modestă pentru că fals o considerăm noi aşa, căci, în comparaţie cu miliarde de oameni de pe această planetă, trăim ca "în sânul lui Avraam"), contăm pe faptul că mesajul evanghelic şi al Sfinţilor Părinţi va fi extrem de aspru la adresa persoanelor pricopsite. Surprinzător pentru noi, bogaţii nu sunt osândiţi, ba chiar li se acordă o atenţie deosebită. Avraam, Iov, Solomon şi mulţi alţii au primit de la Dumnezeu avuţii imense şi erau într-un dialog apropiat cu El. Deci, din start, avem o concluzie: bogaţii nu au verdictul veşniciei primit deodată cu dilatarea peste măsură a bunurilor materiale.

Şi totuşi, bogăţia este cea care l-a împiedicat pe tânărul din Evanghelia de azi să meargă apăsat pe calea vieţii veşnice. Spuneam la început că bogaţii ne sunt, de cele mai multe ori, antipatici. Acest tânăr nu este un râzgâiat ce-şi folosea averea pentru împlinirea poftelor sale. Dimpotrivă, am putea spune că junele nostru era evlavios, era preocupat de liniştea sufletului său, chiar dacă şi pe aceasta o înţelegea în termenii posesiunii: "Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?" (v. 16). Ei, trecând peste acest semn al concepţiei sale generale despre viaţă, remarcăm că el era un împlinitor al Legii vechi exprimate în primul rând prin cele zece porunci: "Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte?" (v. 20). Mântuitorul ştia că spune adevărul, că bietul cocon, cum frumos se exprimă cărţile de predici mai vechi, dorea să dobândească viaţa veşnică. De aceea, îi pune în faţă proba vieţii, obstacolul ce îl separa de împlinirea doleanţei sale: "Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi" (v. 21).

Avem în faţa ochilor un tânăr îngândurat, cu un zâmbet îngheţat pe chip şi cu o atitudine ruşinată. "Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii" (v. 22). Nu se aştepta la aşa ceva. Nu se gândea că i se va cere să renunţe la avere. Venise foarte sigur pe el şi poate aştepta să i se confirme că deja duce o viaţă desăvârşită. Când colo, află că cerinţa sa se împiedică de ceea ce el iubea foarte mult, căci iubea: averea. Şi dacă el o iubea, înseamnă că Iisus o dispreţuia? Nu neapărat, ci doar că veşnicia pe care şi-o propusese junele era incompatibilă cu vremelnicia lucrurilor care îl înconjurau. Hristos îi face cinstea să îl cheme la apostolat, să fie ucenic de-al Său, dar este refuzat. Tânărul ne inspiră milă acum, el, care venise cu o atitudine sigură şi încrezătoare. Îl compătimim pentru că a refuzat o bogăţie nepieritoare păstrând daruri supuse timpului. A ratat Raiul, preferând banul. Să nu aruncăm cu pietre în el. Nu i se ceruse puţin. Şi premiul era mare, aşa este, nici că e altul mai mare, dar şi jertfa lui era importantă. Pur şi simplu nu era pregătit pentru o astfel de decizie. De-abia acum s-a dovedit tânăr, neînţelept. Căci nu vârsta dă măsura înţelepciunii, ci cărunteţea hotărârilor noastre.

"Să nu mai fumezi!", "să nu mai mergi la discotecă!", "să nu mai vorbeşti urât" sunt doar câteva exemple de sfaturi auzite de noi la spovedanie. Împlinirea lor ne deschide porţile Raiului, puţin câte puţin. Totuşi, nu le împlinim. "Nu pot", "nu acum", "nu este rău ce fac" sunt justificările noastre. Or fi fost şi ale tânărului bogat. Dar până când şi noi, şi el le folosim, nu avem de ce să îl arătăm cu degetul ca pe un om ce era dependent de bogăţie. Fiecare avem dependenţele noastre. Tânărul a plecat îngândurat, poate că peste ceva vreme s-a întors şi a spus că s-a eliberat de averi. Noi? Suntem măcar îngânduraţi? Ne punem problema renunţării la balastul existenţei noastre?