Oamenii cu adevărat mari monopolizează arta ascultării

Ascultarea rămâne o mare virtute, din orice unghi am privi-o. Cine știe să asculte pe celălalt începe după un timp să cunoască anumite lucruri tainice, inaccesibile tuturor, spunea un scriitor american la începutul secolului trecut. Nu învață nimic cel care nu face decât să vorbească. Oamenii cu adevărat mari monopolizează arta ascultării, oamenii mărunți monopolizează arta vorbirii. E o evidență faptul că toți oamenii au nevoie de cineva care să știe să-i asculte. Dale Carnegie, cunoscutul om de afaceri de peste Ocean, ne atrăgea atenția asupra următorului lucru: „Poți să-ți faci mai mulți prieteni în două săptămâni ascultându-i pe ceilalți, decât în doi ani, încercând să le atragi oamenilor atenția asupra ta”.

Succesul în viață nu-l obțin cei care se consideră atotștiutori și neglijează ascultarea celorlalți. Dimpotrivă, să fii conștient de faptul că ești ignorant este primul pas spre cunoaștere.
O povestire spune că un profesor de tenis antrena un elev nou. După ce l-a privit pe novice făcând câteva balansuri cu racheta de tenis, instructorul îl opri și îi oferi câteva sugestii prin care acesta își putea perfecționa tactica de joc. Dar de fiecare dată când profesorul încerca să-l învețe ceva nou, elevul îl întrerupea, își spunea el părerea referitoare la subiectul dezbătut și oferea soluții de rezolvare a problemei respective. După câteva întreruperi, profesorul începu să dea aprobator din cap. Când lecția se sfârși, colegul instructorului nostru, care urmărise toată ședința de pregătire a elevului, îl întrebă pe profesor: „De ce ai acceptat sugestiile stupide ale elevului acesta atât de arogant?” Profesorul răspunse zâmbind: „Am învățat cu mult timp în urmă că este o pierdere de timp să vinzi răspunsuri adevărate unui individ care vrea să cumpere numai ecouri”.

Morala acestei povestiri este una simplă: dacă vrem cu adevărat să învățăm ceva de la ceilalți, trebuie să ascultăm ceea ce ei au de spus. Gândul că noi deținem răspunsurile la toate problemele nu e semnul unei inteligențe ieșite din comun, ci al unei minți foarte înguste. (Augustin Păunoiu, adaptare după „Totul despre lideri, atitudine, echipă și relații”, John C. Maxwell, Amaltea, 2014)