Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Ochi de împrumut

Ochi de împrumut

Data: 17 Octombrie 2013
Odată, o fată a rămas fără vedere, iar şocul trăit a îndepărtat-o de toţi cunoscuţii ei. A ajuns singură şi deprimată. Numai un băiat s-a apropiat de ea şi a reuşit să-i câştige atenţia şi prietenia. Cei doi îşi petreceau împreună cea mai mare parte din timp. Într-o zi, tânăra îi spuse celui drag: „Tot ce-mi doresc mai mult pe lumea asta este să pot vedea iar soarele, luna, natura, oamenii. Vreau să văd chipul tău! Nu ştiam ce dar minunat ne-a dat Cel de sus când ne-a hărăzit minunea vederii!“
 
După o vreme, băiatul îndrăgostit se hotărî să ceară mâna iubitei. „Vrei să te căsătoreşti cu mine?“, a întrebat-o el. Tăcerea era apăsătoare, iar tristeţea plutea în aer. Cu tremur în glas, fata îi răspunse: „Nu mă voi căsători dacă nu voi vedea… Nu mă voi putea descurca pentru amândoi şi nu vreau să-ţi devin povară!“
 
La ceva timp, doctorul o cheamă la spital pe fată pentru a-i da vestea cea bună. Transplantul de cornee se putea face foarte curând. Apăruse un donator. Fericirea a fost imensă şi, după operaţie, primul pe care a vrut să-l vadă a fost iubitul său. Dar acesta era şi el… nevăzător. Scuturându-se parcă de o povară, ea i-a zis: „Nu mă pot căsători cu un orb“, după care s-a întors să plece. Dar înainte să dispară sunetul paşilor ei, băiatul i-a şoptit: „Să ai grijă, te rog, de ochii mei!“ El fusese donatorul. (Augustin Păunoiu)