Ocupaţii?

Recent, un nomenclator unitar al ocupaţiilor din România datând din 1995 a fost completat, adăugându-i-se 26 de nume, mai mult sau mai puţin noi. Ca şi acum, respectivul tabel, intitulat Codul Ocupaţiilor din România (COR), a fost întocmit la sugestia Consiliului Europei; relaţiile de tot felul în cadrul Uniunii presupun diferite echivalări, recunoaşteri reciproce etc., aşadar ocupaţiile din toate ţările trebuind să fie identificate (mai ales) după cod. O dovadă în această ordine de idei este faptul că în tabelul ce completează COR apare de câteva ori termenul ofiţer cu sensul de „funcţionar (civil)“, după engl. officer; aşa se explică, de exemplu, denumirea „Ofiţer securitatea informaţiei“, tradus în engleză prin „Security Officer“ (denumire siglată prin SO, pentru comoditate). Iar explicaţia domeniului („informaţiei“) se explică prin precauţia de a se evita confuzia cu mai vechiul ofiţer de Securitate!

Dar, această apariţie ne-a provocat interesul pentru lista de bază şi pentru informaţii legate de aceasta. Astfel, am aflat că în România există un număr de aproximativ 3700 de nume de ocupaţii şi că la depistarea şi stabilirea acestora au participat Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Industriei şi Comerţului şi Comisia Naţională pentru Statistică. Date fiind competenţele fiecăruia dintre aceste foruri, ne-am fi aşteptat să fie evitate denumiri greu de înţeles, având la bază regionalisme, denumiri de-a dreptul improprii sau nume care dau impresia de improvizaţie rizibilă.

Să dăm câteva exemple. Sub numărul de cod 741102 figurează ocupaţia „ciontolitor tranşator carne“; termenul porneşte, probabil, de la ciont, împrumut maghiar în graiurile din Crişana, cu sensul de „os“ şi nu este exclus ca denumirea respectivă să se refere la „dezosare“! Dacă, oricum, termenul respectiv, unul tehnic, are o circulaţie restrânsă, în mediul abatoarelor, este surprinzător faptul că specialiştii care au reprezentat Ministerul Educaţiei şi Cercetării au admis că reprezintă nume de… ocupaţii termenii „poet“ (cod 245111; atunci de ce nu şi „prozator“, „dramaturg“ etc., care nu figurează!) sau „filozof“ (cod 244301). Tot atât de grav ni se pare faptul că se face confuzia între conceptul de „meserie“ (căci aceasta înseamnă „ocupaţie“) şi cel de „funcţie“, respectiv „demnitate“; astfel, sub diferite coduri ale… ocupaţiilor (!), figurează, de exemplu, şi cele de decan şi prodecan (care sunt funcţii temporare, eligibile, nimeni nefiind decan sau prodecan de meserie).

Mai neplăcută, ba chiar gravă, este situaţia în ceea ce priveşte unele denumiri din domeniul funcţiilor clericale de demnitate publică: ca ocupaţii figurează, de exemplu, în ordine alfabetică, cele de arhiepiscop (şi episcop), cardinal, mitropolit sau patriarh (ca şi cum acestea ar avea acelaşi statut, chiar administrativ, cu acelea de preot, cântăreţ bisericesc sau corist!). Probleme similare ridică înscrierea, în acest Cod, a titulaturilor unor demnităţi civile, unele de rang (foarte) înalt, care sunt departe de a constitui ocupaţii propriu-zise: preşedintele României (mai figurează şi preşedintele Academiei, cei ai Curţii de Apel sau de Conturi, dar şi „preşedinte cooperativă de producţie“!), prim ministru (ministru nu este, dar figurează denumirile ministru consilier, ministru plenipotenţiar, ministru de stat). De vreme ce au fost exceptate ocupaţiile (şi funcţiile) militarilor, evident că şi în legătură cu situaţiile la care ne-am referit anterior se impunea să fie luate în consideraţie criterii diferenţiate de înregistrare şi evidenţă.

În legătură cu recenta lege unică a salarizării, am reţinut că se preconizează şi reducerea nomenclatorului respectiv la (numai) 1000 de termeni. Să vedem care sunt cei care rămân din cei actuali; dar, până atunci, să încheiem propunându-vă o destindere; vă sugerăm să ghiciţi ce înseamnă şi cu ce se ocupă: un „înnobilator scândurele pentru creioane“ (cod 824020), respectiv, de la caz la caz, un „aburitor“ („material lemnos“ - 742104; „plută“ - 814107; „textile“ - 743212).

Sau, de ce nu, un „aglomeratorist“!?