Omul - ca iarba, zilele lui - ca floarea câmpului

▲ Aşa-i şi pe drumul cerului ▲ Ai trimis o metanie, o lacrimă, ai trimis o rugăciune, o milostenie, o facere de bine, o răbdare cu mulţumită în boală în faţa lui Dumnezeu, ai trimis o spovedanie curată, ai trimis citirea unor cărţi sfinte ▲

Ia să-mi spuneţi mie unde eraţi voi cu 100 de ani în urmă? Să-mi spuneţi acum, repede! Să vedem. Dar unde o să fiţi peste 100 de ani? Ştiţi?

Vedeţi că nu ştiţi nici unde eraţi, nici unde mergeţi? Ce-a spus Mântuitorul, Apostolilor? „Voi nu ştiţi de unde veniţi şi unde mergeţi. Eu ştiu de unde vin. Eu vin de la Tatăl şi merg la Tatăl.“

„Deci, băgaţi de seamă, noi suntem călători şi străini. Aţi văzut la Psaltire? „Că nemernic sunt eu pe pământ şi străin ca toţi părinţii mei.“

Vezi că a răsărit soarele? Şi ştii că n-are încotro, merge la apus. Aşa şi noi: îndată ce-am răsărit prin naştere, mergem în fiecare clipă spre groapă. Ziua naşterii dă mâna, încă de la naştere, cu ziua morţii. Ne-am născut ca să murim. Înţelegeţi? Lege veşnică pusă de Dumnezeu între oameni.

Dacă noi, în călătoria asta a noastră, facem ceva bun, ne ducem la o bucurie şi la o fericire fără margini. Dacă în călătoria asta ne legăm cu lucrurile lumii şi facem rău şi murim nespovediţi în păcate, ne ducem la o muncă care n-are sfârşit. Dumnezeu ne-a adus în viaţă tocmai pentru asta, ca să avem când ne pregăti în puţina viaţă pe care o avem pe pământ.

Ce ne rămâne pe pământ? Bogăţia? Cinstea? Viaţa? Tinereţea? Bucuriile lumii? Ce este care nu-i vis şi umbră?

Nu ştii că, mai deunăzi, erai un copilaş? Nu vezi un copilaş care acum a răsărit? Aţi văzut ce spune Scriptura? „Omul - ca iarba, zilele lui - ca floarea câmpului, aşa va înflori“. Apoi gata, se mărită, se însoară, nu mai apare toamna pe cap. Începe a i se înălbi barba, părul. Gata! Patru anotimpuri are viaţa noastră. Primăvara este copilăria, vara este tinereţea, toamna este bătrâneţea. Şi iarna, gata, este sfârşitul aproape!

Deci aşa, gândindu-ne noi că suntem trecători şi străini, în fiecare zi să facem ceva bun. Mântuitorul spune în Evanghelie: „Nici pentru un pahar de apă rece dat în numele Domnului nu-ţi vei pierde plata ta“.

Şi ce facem rău, şi ce facem bine, le trimitem înainte. Auzi ce spune Evanghelia? „Faceţi-vă, vouă, comori unde furii nu le fură şi rugina nu le strică, şi molia nu le roade; că unde va fi comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.“

Vezi când mergi la un drum departe? Poate ai să călătoreşti 100-200 km, femeia îţi pune în rucsac, de acasă, cele ce-ţi trebuie de drum: „Măi, omule, ţi-am pus schimburi, poate transpiri; ţi-am pus mâncare, ţi-am pus un cuţit, ţi-am pus o sticlă de vin sau de apă, ţi-am pus o lanternă, ţi-am pus o lumânare, ţi-am pus un chibrit, ţi-am pus acolo să ai un ban de cheltuială…!“.

Şi când stai la popas, ce găseşti în rucsac? Nu găseşti ce-ai pus? Mult, puţin. Poate ţi-ar mai trebui multe: „măi, dar prost am fost! De ce n-am pus eu tot ce-mi trebuia de acasă? Aici n-am de unde să mai iau. Aici nu-i soţia, nu-i casa, nu-i averea, nu-i nimic“.

Aşa-i şi pe drumul cerului. Ai trimis o metanie, o lacrimă, ai trimis o rugăciune, o milostenie, o facere de bine, o răbdare cu mulţumită în boală în faţa lui Dumnezeu, ai trimis o spovedanie curată, ai trimis citirea unor cărţi sfinte. Ce-ai făcut tu pentru suflet, acolo le găseşti.

Când te duci la vămi, ai să întrebi: „Mă-, de unde ştie ăsta?“ Pentru că cel rău îşi notează tot. Dosare, că ăsta-i contabil grozav. Scrie tot. Nu poţi zice nimic. Ai văzut Sfânta Teodora, când trecea prin vămi: „Mă minunam foarte când am ajuns la vama beţiei, că dracii îmi aduceau aminte de toate paharele de rachiu şi de vin pe care le băusem în viaţa mea. În ce zi, unde şi cu cine“.

Ei, dacă am şti ce contabili avem cu noi! Vai de mine! Nu rămâne nimic nescris. Da, mamă… (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 8)