Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Omul duhovnicesc are vedere euharistică

Omul duhovnicesc are vedere euharistică

Data: 07 Noiembrie 2010

În Biserică, omul este chemat să facă ucenicia unei existenţe euharistice, el se deprinde să folosească resursele naturale cu recunoştinţă, în oferirea lumii şi a lui însuşi.

Departe de a privi numai sufletul, asceza ortodoxă angajează şi corpul. Iar acesta, pătruns de lumina divină, o comunică întregului mediu cosmic de care este inseparabil. Pustnicul cel mai izolat acoperă în realitate lumea întreagă cu rugăciunea sa şi pregăteşte transfigurarea ei. "Slăviţi-L pe Domnul în trupul vostru", spune Apostolul. Ritmul respiratoriu şi cel al inimii ne sunt date pentru ca Duhul să pătrundă până la rădăcinile fiinţei noastre, pentru ca El să transforme inima noastră într-un "ochi de foc", într-un "ochi de lumină" care vede lumina Taborului, nu numai în ea însăşi, ci şi în evidenţa şi taina lucrurilor. "Contemplarea naturii", "a slavei lui Dumnezeu ascunse în lucruri" constituie un aspect major al misticii ortodoxe. Omul duhovnicesc încetează de a mai obiectiva, de a opaciza universul prin lăcomia şi orbirea sa, pentru a-l identifica cu "trupul lui Dumnezeu".

Prezenţa sa exorcizează, alină, pacifică. El înţelege şi eliberează limbajul creaţiei. Biserica ne învaţă necesitatea metanoiei, a unei schimbări a minţii, a unei răsturnări de viziune, pentru a descoperi lumea lui Dumnezeu, a ne limita şi a trăi mai simplu într-un chip mai puţin distructiv. Postul mai cu seamă ne îngăduie să luăm distanţă faţă de lăcomia egoistă a condiţiei căzute.

(Olivier Clément, Adevăr şi libertate. Ortodoxia în contemporaneitate)