Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Omul lui Dumnezeu

Omul lui Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Rodica Lăzărescu - 24 Sep, 2021

Într-o vreme când se vorbeşte aproape numai şi numai de un încoronat (sau încornorat?) virus, îmi iau libertatea să spun câteva cuvinte despre o carte şi un… om! Cartea se numeşte Clopot mângâiat de vânt (Editura Semne, ­Bucureşti, 2021), iar omul - părintele Dan Toader, parohul Bisericii Costeasca dintr-un capăt al Şoselei Chitila. Căci da, „Preotul este şi el om”, „dar nu orice om - ci omul lui Dumnezeu”, aşa cum citim în aceste pagini.

În cazul nostru, omul şi apostolul e şi un intelectual de marcă, sub acest generic adunându-se mai multe faţete ale părintelui Toader - cărturar, pedagog, poet.

În întreita sa calitate - om, preot, poet - îl aflăm pe părintele Dan Toader în aceste pagini într-un continuu dialog - cu Satul/Tradiţia, cu Dumnezeu, cu Cartea.

Dialoghează părintele cu satul natal, cel de acum, cu „porţi şubrede, garduri invalide, ferestre oarbe”, depopulat, căci stăpânii sunt „plecaţi: unii în deal, la cimitir; alţii în cele străinătăţi, după un trai mai bun”, dar, mai ales, dialoghează cu satul de demult, din vremea mirifică a copilăriei, satul acela cu fântâna „cu apă din soare” - „şi capăt, şi început de drum”, „loc de vorbă bună şi înţeleaptă”, „reper esenţial şi existenţial”, în faţa căreia oamenii îşi făceau cruce. Un cald elogiu e adus prispei, locul de unde ţăranul ia primul contact cu lumea, „spaţiul unde totul se petrecea la vedere”, expresie a ospitalităţii, a „bunătăţii sufletului ţăranului român”: „Din prispă vegheau îngerii pe cei dinăuntru”, Însuşi Dumnezeu, „călătorind pe pământ, oprea pe prispa casei /…/ pentru a se adăpa din cofele cu apă proaspătă sau a se hrăni din pâinea caldă fră­mân­tată cu trudă şi rugăciune”.

Desigur, e vorba de natalul Cătiaşu din ţinutul buzoian al Chiojdului, unde „viaţa pulsa într-o atmosferă de mănăstire, animată de duhul bunătăţii, ascultării, slujirii lui Dumnezeu şi semenilor, de duhul rugăciunii neîncetate”. Şi el supus pustiirii, astfel încât clopotul bate acum din ce în ce mai rar, „mai ales când moare câte cineva”, dar, de cele mai multe ori, bate doar „mângâiat de vânt”. În fond, e vorba de oricare aşezare de pe pământul nostru strămoşesc - Satul însemnând tradiţie, fiind păstrătorul „valorilor nepieritoare ce ne ţin verticali, ca neam, prin limba pe care o vorbim, prin credinţa pe care o mărturisim, prin pământul în care trăim”, ca „o nedespărţită treime”.

Şi fiindcă „Dumnezeu cheamă la dialog”, „vorbeşte cu toţi oamenii - şi cu cei buni, şi cu cei răi”, „coboară prin dialog la noi şi ne înalţă pe noi la El”, părintele Dan Toader se află într-o continuă tăifăsuire şi cu divinitatea. „În Hristos, totul capătă sens adevărat şi înţeles profund”, „legătura cu Hristos” fiind „mai puternică decât orice răutate, jignire şi suferinţă nedreaptă”.

Exemplele sunt multe, amintesc aici numai acel emoţionant elogiu adus Crucii, în jurul căreia „s-au făurit idealurile neamului nostru”, elogiu prilejuit de evocarea crucilor de la Universitate, despre care aflăm lucruri mai puţin ştiute (de una, ridicată în 1741, în faţa căreia s-a închinat cândva şi regele Carol I, ba chiar a poruncit, în 1867, să fie restaurată, îşi leagă numele Mitropolitul Ţării Româneşti, trăitor în al 18-lea veac, Neofit Criteanul, care a aşezat-o mai întâi la Puţul Calicilor, spre a marca hotarul moşiei Mitropoliei. Exilată după 1948 la Mogoşoaia, „crucea Mitropolitului Neofit Criteanul a fost aşezată în Piaţa Universităţii, după 1989, în memoria celor jertfiţi în acel decembrie sângeros).

În fine, părintele Toader se află ­într-un continuu dialog cu cărţile, implicit cu personalităţi de seamă, mireni şi laici, dialog metaforizat atât de sugestiv sub denumirea „împărtăşirea prin lectură”.

Numeroase trimiteri la autori şi la titluri dau seamă despre vasta cultură şi largile-i preocupări - de la Sadoveanu, Blaga, Eliade, la cuvioasele feţe bisericeşti precum Prea­sfinţitul Părinte Episcop-vicar Timotei Prahoveanul, arhimandritul Nectarie Şofelea şi mulţi alţii.

Om, poet şi preot, părintele Dan Toader susţine şi prin fapte afirmaţia conform căreia preoţia este „dar şi chemare. Ea nu se obţine, ci se primeşte. Este darul lui Hristos făcut întregii lumi…” Nouă, enoriaşi, cititori, oameni în fond, nu ne rămâne decât să-I mulţumim ­bunului Dumnezeu pentru darul Său!

Iar cronicarului să-i amintească aici pe cei doi artişti vizuali cărora li se datorează, doamnei Lia Maria Andreiţă, ilustraţiile de pe coperta 4 şi din interior, şi domnului Tudor Meiloiu, grafica de pe coperta 1, lucrări ce subliniază şi ­înnobilează mesajul cărţii.

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte