Omul nu este doar trup!

Din păcate, decalajul dintre ştiinţă şi metafizică devine pe zi ce trece din ce în ce mai evident şi extrem de periculos. Ca o consecinţă a acestui fapt observăm cum astăzi plătim preţul unei erori fundamentale comise de o societate care, aflată în plină criză epocală încă din anii â80 ai secolului trecut, caută cu disperare un surogat de spiritualitate după ce l-a renegat pe cel vechi pentru că a ţinut şi ţine pare-se încă foarte greu pasul cu noile descoperiri ştiinţifice. Concret, putem spune că societatea contemporană - încurajată şi de dezvoltarea spaţiului virtual prin intermediul mijloacelor tehno-ştiinţifice de informare şi comunicare, inclusiv tehnica 3D - comite o gravă eroare tinzând să depăşească barierele culturale exclusiv prin "limbajul trupului". Sesizând acest fenomen cu mult timp în urmă, preotul italian Battista Mondin se declara pe bună dreptate "înspăimântat de consecinţele identificării omului numai cu trupul său" (în "Una nuova cultura per una nuova societa. Analisi della crisi epocale della cultura moderna e dei progetti per superarla", Editrice Massimo, Milano, 1982, p. 22).

Ştiinţa, care operează numai cu dovezi de ordin material, este pe cale să transforme în mod programatic fiinţa umană într-o prizonieră a trupului, ceea ce în definitiv nu-l mai deosebeşte cu nimic pe om de animal. Astfel, problema decalajului dintre ştiinţă şi metafizică care se află la originea crizei actuale o constituie faptul că omul contemporan nu ştie cum să se descurce cu un suflet care transcende practic cu mult limitele propriilor dimensiuni corporale. Analizând cu atenţie această criză globală, se poate observa cu uşurinţă faptul că la originea ei se află o criză individuală pe care o trăieşte fiecare om în parte datorită discrepanţei dintre propriul trup şi suflet, aspect nu întâmplător subtil sugerat în primul film realizat în format 3D, intitulat "Avatar", al producătorului canadian James Cameron. Astăzi, poate mai mult ca oricând, fiinţa umană - datorită excentricelor experienţe mentale de tip Frankenstein - resimte în mod tragic faptul că dinamismul său interior nu poate fi subordonat unei lumi materiale, oricât de cibernetizată ar fi ea (de aici şi problemele legate de biometrie!), care îşi revendică în mod injust primatul asupra celei spirituale.

Omul, încă de la începuturile existenţei sale, se află într-un proces progresiv de autoeliberare. În acest sens, atunci când slujitorii Bisericii propovăduiesc mântuirea omului, au în vedere de fapt această vocaţie umană a autoeliberării, subînţelegându-se totodată faptul că se referă la o libertate în unitate care poate fi circumscrisă doar spiritual (Ioan 17, 20-21), iar nu material, oricât de avansate ar fi mijloacele tehno-ştiinţifice cu care se vrea să se încerce acest lucru. De aceea, pe fondul regresului metafizicii contemporane, Biserica - susţinând că desăvârşirea minţii umane nu se cuvine să se producă potrivit raţiunilor materiale, ci celor spirituale izvorâte din lucrarea proniatoare continuă a harului dumnezeiesc (I Cor. 14, 20 şi I Petru 2. 1-2) - se confruntă astăzi cu provocările legate de un proces de descreştinare a oamenilor, operat de o societate în care primatul lumii materiale asupra celei spirituale se consolidează din ce în ce mai mult, diminuând până la anihilare libertatea umană. De felul în care va reuşi să facă faţă acestor mari provocări depinde însăşi mântuirea propriilor săi credincioşi!