Recent, a fost publicat volumul „Fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii”, editat de părinţii de la Chilia Românească a Sfântului Ipatie din Sfântul Munte. Cartea descrie înaintarea
03 Noi, 2024
„Omul să se facă bun, bun şi tot mai bun“
Sf. Vasile cel Mare şi, în reluare, Sf. Petru Damaschin afirmă - orientându-se după cuvântul Domnului Hristos de la sfârşitul predicii de pe munte, că „Cel care ascultă aceste cuvinte ale Mele şi le împlineşte este asemenea omului care şi-a zidit casa pe temelie de stâncă, au venit ploile şi vânturile mari şi au izbit în casa aceea şi casa a rămas neclintită“ - că orice casă duhovnicească, aşa cum casele obişnuite - comparat vorbind - sunt pe pământ ales anume pentru ca să se zidească o casă, tot aşa şi casa cea duhovnicească trebuie să fie statornicită pe pământul răbdării. Pe pământul pe care se zideşte o casă se pune apoi temelie. Sf. Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni are cuvântul că „altă temelie decât cea odată pusă nu poate să pună nimeni, iar piatra aceasta de temelie este Hristos“ (I Corinteni 3, 11). Sf. Vasile cel Mare zice că temelia este credinţa. Este credinţa în înţelesul că numai prin credinţă poţi ajunge la temelia Hristos. Apoi, pe această temelie care este Hristos şi credinţa în El, pe acest pământ al răbdării, se pun cărămizile faptelor bune, pietrele faptelor bune, lipite cu lut luat din pământul smereniei. Fără smerenie faptele nu sunt bune, nu pot fi fapte bune, nu pot fi socotite fapte bune. Pot fi socotite fapte de o calitate deosebită, de o calitate superioară, dar, din punct de vedere duhovnicesc, numai acelea sunt fapte bune cu adevărat care sunt făcute în smerenie, acoperite cu smerenia. În Pateric se spune că, dacă ai făcut o faptă bună, să o acoperi îndată cu smerenia, să nu te afirmi cu ea. Iar despre smerenie se spune că este virtutea care nu se arată. În clipa în care o arăţi, în clipa în care vrei să se ştie despre ea, nu mai e smerenie. Peste toate acestea se pune acoperişul care este dragostea, dragostea fiind legătura desăvârşirii (Coloseni 3, 14).
Toată lucrarea omului prin credinţă este îmbunătăţirea sufletească, să se facă bun, bun şi tot mai bun. Să se poată spune şi despre el cum s-a spus despre Apostolul Varnava, că „era om bun şi drept, era fiu al mângâierii şi avea pe Duhul Sfânt în el“. Despre Duhul Sfânt mărturisim în rugăciune că este bun: „şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre“. E bun şi dătător de viaţă: „cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh“ zicem în rugăciuni. Duhul Sfânt ne ajută să fim buni, ne ajută să fim virtuoşi. Dar toate acestea trebuie să pornească de la credinţă, aşa încât, grija noastră cea mai de căpetenie, când e vorba de îmbunătăţirea sufletească, este să înlăturăm toate împotrivirile faţă de credinţă şi să avem o credinţă întemeiată, o credinţă lucrătoare de fapte bune, deoarece „credinţa fără fapte corespunzătoare cu credinţa este moartă“, scrie Sf. Iacov.
.jpg)
