Oratoriu „Chemări spre Mântuire”

De trei veacuri şi peste tustrele pătrimi, de când moaştele Cuvioasei Parascheva au poposit în cetatea Iaşilor prin strădaniile luminatului voievod Vasile Lupu, cinstirea acestei sfinte, emblemă şi simbol ale Moldovei şi României Ortodoxe, a îmbrăcat slava unuia dintre cele mai impresionante pelerinaje creştine ale Europei. În acest an, 2017, celebrarea de la 14 octombrie, aflată într-un crescendo de la un an la altul, a cunoscut un nou moment strălucitor. Cântărilor cele bătrâne, troparului şi altor imnice creaţiuni, ce răsună de fiecare dată la sărbătoarea Cuvioasei Parascheva în agora ieşeană, intonate de slujitori şi pelerini laolaltă, psalmodiind aidoma cetelor sfinţilor şi îngerilor din ceruri, li s-au alăturat, încununând evlavia, sonorităţile Oratoriului „Chemări spre Mântuire, Pelerini la Sfânta Parascheva”, lucrare componistică semnată de un rafinat plăsmuitor de muzică, compozitorul Viorel Munteanu. O diademă melodică a împodobit cu splendoarea ei sărbătoarea. Ca într-o albie de fluviu în ţesătura melosului se regăsesc acorduri cu parfume de vechime, logodite cu altele noi, ivite din imaginaţia fecundă a acestui făuritor de frumuseţi compoziţionale. Toate acestea se înlănţuie melopeic în straiul de brocart, cu fir de mătase, aur şi argint, al oratoriului, lucrare vocal-simfonică prezentată în primă audiţie în seara de 16 octombrie 2017 pe scena istorică a Teatrului Naţional din Iaşi, într-un spectacol de ţinută şi vibraţie, cu mulţi protagonişti, ca într-o altă ipostază a pelerinajului şi în faţa unui public select, ce fost-a cutia de rezonanţă a iradierii acelei stări fără de pereche, cea a căutării Mântuirii. Oratoriul compus de acest muzician suit pe platoul înalt al măiestriei artistice, având în palmaresul său o operă întinsă, policromă şi polifonică, cu un diapazon larg, de la compoziţiile corale la cele camerale, până la compoziţiile vocal-simfonice şi simfonice, reprezintă o culminaţie a creaţiei sale şi, în acelaşi timp, se înscrie ca o preţioasă pagină a muzicii de gen. Oratoriul lui Viorel Munteanu urmează celor două compuse de Paul Constantinescu, „Patimile şi Învierea Domnului”, oratoriu bizantin de Paşti, şi „Naşterea Domnului”, oratoriu bizantin de Crăciun.

Lucrarea lui Viorel Munteanu închinată Cuvioasei Parascheva este însă prima creaţie vocal-simfonică românească inspirată de viaţa şi faptele unei figuri sacre. Floarea adusă în dar sfintei şi Bisericii nu şi-a deschis întâmplător înmiresmata ei corolă pe pajiştea viu smălţuită a creaţiei lui Viorel Munteanu. Oratoriul este fructul rodit firesc în curgerea anotimpurilor creatoare ale meşterului de la Iaşi. Născut la Reuseni, satul bucovinean în care Ştefan cel Mare şi Sfânt a ridicat o biserică în amintirea morţii tatălui său, ucis de Petru Aron, Viorel Munteanu a crescut în cultul tradiţiilor voievodale, în constelaţia cărora muzica psaltică ocupa un loc însemnat. Acolo a auzit copilul scăldat în iubirea de Dumnezeu cum se urzeşte monodia „Letopiseţului de la Putna” şi ce-a ascultat i-a îmboldit inima să cuteze şi el a-i da glas. Mai târziu, după temeinicele studii muzicale de la Iaşi, şi din Italia, de la Academia „Santa Cecilia”, unde l-a întâlnit pe Roman Vlad, admirabilul său mentor, în vremea când îşi căuta vitejeşte drumul şi amprenta proprie, Viorel Munteanu s-a îndreptat cu pasiune spre izvoarele muzicii psaltice. A cercetat în profunzime zăcămintele muzicale aurifere ale Şcolii de la Putna, cu al ei corifeu, Evstatie Protopsaltul. A găsit aici mari satisfacţii estetice, dar şi surse pentru demersul său componistic, ce se contura cu tot mai multă proeminenţă. În 1980 a dat la iveală o compoziţie de referinţă nu doar pentru creaţia proprie, ci pentru muzica românească cultă a timpului, „Glasurile Putnei”, poem pentru orchestră de coarde şi cor bărbătesc. Distinsă cu Premiul „George Enescu” al Academiei Române, creaţia a deschis o fereastră şi a revelat, într-o epocă de fel prietenoasă cu acest tezaur, splendoarea comorilor muzicii noastre psaltice, uitate şi troienite de vreme. A redat aceste bijuterii publicului într-o transpunere originală, apelând şi la un alt izvor la fel de bogat, cel al folclorului. Ancestralele motive au fost înveşmântate de compozitor în haina contemporaneităţii, arătându-se minunata şi nestinsa lor frumuseţe, una a purităţilor paradisiace. Peste ani, boltind un arc în timp, compozitorul a călătorit deseori în grădina înflorită a muzicii plastice şi a făurit, în monturi noi, prin herotofanie, piese cu tematică religioasă, în cuprinderea cărora motivele cele de demult şi-au sporit substanţa şi expresivitatea ca urmare a ingeniosului apel la contribuţia sunetelor şi acordurilor orchestrale şi a multiplicării vocilor, în rostiri când contrastante, când contrapunctice. Ilustrative sunt în acest sens „Triptic psaltic”, „Suita a II-a de Crăciun”, „Strop de ler”.

 Şi pe acest tărâm drumul compozitorului a fost unul suitor. Culmea pe care a urcat se profilează în înălţimea sa prin acest Oratoriu. Este o operă sumă a acestei direcţii a creaţiei sale componistice. Viorel Munteanu a realizat, cum el însuşi o mărturiseşte, o frescă muzicală, înlăuntrul căreia se regăsesc în înnoită transcripţiune sonorităţi imnice bizantine, îmbrăţişate organic cu plăsmuiri sonore originale, smerite rugi pe versuri de Eminescu, Blaga, ­George Popa, sau pe stihuri ale preoţilor Constantin Sturzu şi ­Sever Negrescu. În cele cinci tablouri ale Oratoriului sunt înfăţişate muzical şi dramatic căile Mântuirii, pe care pelerinii le străbat călăuziţi de sfinţi, între care în prim plan se află Cuvioasa Parascheva. Căile devin prin forţa de transfigurare a muzicii urcuşuri spre cer pe scara virtuţilor. Oratoriul s-a dorit a fi, cum s-a destăinuit compozitorul, o ofrandă componistică. Viorel Munteanu a izbutit să o întrupeze la capătul a trei ani de trudă încordată. A compus ca sub puterea unui dicteu divin şi s-a găsit tot timpul în faţa partiturii într-o stare de rugă, ca un creştin care încearcă să se mântuiască prin actul jertfitor al creaţiei. Este postura caracteristică pentru creatorii care abordează subiecte ale sfinţeniei. Ruga a generat suflul necesar unei asemenea lucrări. Doar aşa a fost cu putinţă a semăna în miezul notelor muzicale sâmburele evlaviei, cel în stare a aprinde în ascultători focul comuniunii şi a crea prin sunete atmosfera înălţării împreună la ceruri.

O astfel de ambianţă a domnit în acel ceas şi mai bine al primei audiţii a Oratoriului „Chemări spre Mântuire, Pelerini la Sfânta Parascheva” din sala Teatrului Naţional din Iaşi. Protagoniştii spectacolului s-au transpus cu toată fiinţa trăirii sacre. Starea lor de smerenie şi iluminare celestă s-a transmis pe de-a întregul mulţimii ascultătoare, ce-a răspuns prin gând şi faptă „Chemărilor spre Mântuire”. S-a iscat minunat o hlamidă ce i-a cuprins pe toţi cu lumina ei cerească. Dinspre scenă sau fosă, din lojile din apropiere, unde erau dispuşi unii dintre interpreţi, pornea o horă a sunetelor şi în dănţuirea acesteia se prindea toată suflarea. Împreunarea cea fericită s-a datorat în primul rând compozitorului Viorel Munteanu, dar şi artiştilor care s-au ridicat la altitudinea de spiritualitate a momentului. E vorba de Orchestra Filarmonicii „Moldova”, Corul Academic „Gavriil Muzicescu”, al aceleiaşi instituţii, dirijat de Doru Petru Morariu, Corul „Byzantion” al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, dirijor Adrian Sârbu, Corul de copii „Muzica Viva”, dirijor Daniela Doroşincă, soliştii Ana-Maria Donose, Daniela Goria, Mihaela Blându, Petru Pavel, Daniel Mateianu, Adrian Sârbu, recitatorul preot Mircea Stoleriu, conducătorul artistic Daniel Oroşanu, regizorul Victor Zaharia, regizorul video-design Andrei Cozlac. Nu mai puţină recunoştinţă se cuvine Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sub patronajul căreia s-a săvârşit fapta aceasta însemnată.

Am împărtăşit cu toţii, protagonişti şi ascultători, bucuria unei seri memorabile, ce se va răsfrânge îndelung şi adânc în suflete. Compozitorul Viorel Munteanu a reuşit să ne dăruiască, ca un veritabil dăruitor ce este, această operă importantă. Făgăduise să o ofere Bisericii Moldovei în 2014, la jubileul de 70 de ani de viaţă. A spus atunci, la primirea din partea Mitropolitului Teofan a „Crucii Moldave”, că se va ruga mult să-i dea Dumnezeu sănătate să-şi poată duce la îndeplinire gândul. Vrerea s-a rostuit superb prin duh şi a luat naştere o creaţie dăinuitoare şi tămăduitoare pe căile Mântuirii.