Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
05 Mai, 2024
Ori de câte ori ne încearcă minciuna
Un om rău este, inevitabil şi indiscutabil, un om mincinos. Oamenii răi nu sunt sinceri, nu pot fi sinceri, ei mint, ei trăiesc în minciună, precum viespea căzând în miere, crede c-a dat de viaţă, în realitate pierzania fiindu-i aproape... Minciuna este prima fiică a diavolului, acesteia urmându-i intriga, bârfa, pâra (într-un termen actual, turnătoria), fiecare având propria dulceaţă ucigătoare. Aşa a fost ucis Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, în anul 1332, pe 2 iunie. A fost un negustor cinstit, credincios, rugător răsăritean. Este pârât de un occidental, tot creştin, stăpânitorului turc din Cetatea Albă, cum că ar vrea să-şi lepede credinţa pentru a se face musulman. Dregătorul turc s-a bucurat, fără a bănui vreodată că este vorba de o intrigă. L-a chemat la el: nici prin gând nu i-ar fi trecut tânărului Ioan să-şi comercializeze sufletul. Turcul s-a aprins de mânie, crezând că Ioan, cel îndrăzneţ cu duhul, ţine la preţ. Nici vorbă, răspunsul acestuia a fost limpede, precum ortodoxia: Cum, să mă lepăd de Hristos-Dumnezeu, făcătorul făpturilor, şi să mă închin la acestea (la Soare, Lună sau la alte stele?!).
A fost bătut cu toiege pline de ghimpi şi legat apoi de coada unui cal sălbatic, a fost târât pe uliţele Cetăţii Albe, înroşind-o cu sânge de martir. Creştinii au îngropat trupul sfântului. Binecredinciosul voievod Alexandru cel Bun l-a adus, în 1402, la Suceava, cetatea de scaun a Moldovei. Astfel, nu s-a închis, ci s-a deschis o primă filă din miile care aveau să fie scrise cu sânge într-un adevărat Martirologiu românesc, pricinuit de cumplite şi satanice intrigi. Câţi oameni nu au murit în închisori, fiind pârâţi pentru sfântul lor Crez... Din păcate, nu am învăţat nimic: condamnăm, dar nu iertăm, acuzăm, dar nu recunoaştem, defăimăm, nimic folosind; bârfa a ajuns pe buzele tuturor, este rujul care învineţeşte sufletele. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că plăcerea pe care o dă răul este scurtă, durerea pe care o naşte este veşnică. Ce cumplită amăgire: să minţi, să pârăşti, să bârfeşti... În aceste rele Dumnezeu nu este prezent şi acolo unde nu este Dumnezeu, nu mai există nici om, nici omenie. Este timpul să ne oprim şi să ne lăsăm conduşi de condacul: Apărătorului şi sprijinitorului creştinătăţii, împotrivitorului şi surpătorului păgânătăţii, mucenicului celui de curând arătat, ostaşul lui Hristos celui adevărat, care ca un soare Bisericii răsăritului a strălucit, şi pe credincioşi de veselie i-a umplut, toţi acum din suflet cântări de mulţumire şi de laudă să-i aducem, şi cu dorire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, mare mucenice al lui Hristos! Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava reprezintă PUNCTUL care scrie o carte. Să o recitim ori de câte ori ne încearcă minciuna!
