Ortodoxia în noua Europă (III)

Cum poate contribui Ortodoxia la afirmarea identităţii creştine europene

Biserica Ortodoxă poate constitui o şansă pentru societatea europeană de azi, marcată profund de individualism şi de marginalizarea instituţiilor religioase. Aceasta, în principal, pentru că memoria religioasă, tradiţia creştină, atât de importantă în cazul Ortodoxiei, este parte integrantă a tradiţiei creştine colective europene. Cu o singură condiţie: lucrul acesta nu depinde doar de Bisericile Ortodoxe, ci şi de atitudinea Occidentului faţă de Ortodoxie. Există tot felul de prejudecăţi, stereotipuri culturale, prezente nu doar în diferite media occidentale, dar şi în analize scrise de reputaţi sociologi ai religiilor. Toate acestea induc ideea că spaţiul unde Ortodoxia este majoritară ar fi un spaţiu vecin, paralel, un spaţiu consacrat unei civilizaţii diferite de cea a restului Europei. Cultivarea pe mai departe a ideii de diferenţă şi excluderea simbolică bazată pe criterii confesionale ar putea avea consecinţe negative în viitor. Intuind această percepţie a unora dintre occidentali faţă de ţările ortodoxe ale Europei, părintele profesor Dumitru Stăniloae, considerat cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea, spunea pe drept cuvânt: „Europa este o simfonie şi nu o cântare omofonă“. Din nefericire, numărul europenilor care au răbdarea şi capacitatea de a asculta o simfonie în integralitatea ei, ca şi al acelora care cunosc sensul omofoniei, este tot mai mic. 1

Istoria Bisericii Ortodoxe ne oferă un foarte bun exemplu pentru ceea ce se doreşte a fi Uniunea Europeană, în sensul că Ortodoxia reprezintă Biserica una, care se manifestă în deplinătatea ei într-o mulţime de biserici locale. Biserica locală cuprinde în identitatea ei elementele specifice naţiunii, culturii şi limbii poporului respectiv.2 Revelaţia divină şi botezul creştin n-au fost date în vederea uniformizării creaţiei şi suprimării diversităţii naturale şi istorice a omenirii. Rostul botezului este de a şterge doar păcatele celui botezat, ci nu şi identitatea etnică a acestuia. De mai bine de două milenii de la îmbrăţişarea creştinismului, diferitele popoare continuă să fie ceea ce au fost la început, respectiv comunităţi umane distincte, având o naţionalitate, limbă, simţire, cultură şi tradiţie proprie. 3

Până în prezent, Europa s-a întemeiat ţinând seama cu precădere de interese economico-financiare şi politice. Prin urmare, a încercat să satisfacă mai ales nevoile primare ale omului, chiar dacă tensiunile, conflictele şi crizele n-au dispărut. Aşa cum arată binecunoscuta „piramidă a lui Maslow“, însă, acesta este nivelul cel mai de jos al nevoilor omului; el este important, dar incomplet şi insuficient. Urmează apoi al doilea nivel, cel intelectual, pe care europenii l-au atins, chiar dacă nu în mod desăvârşit. Mai este, însă, nevoie de un al treilea, care în prezent lipseşte în mare parte Europei, şi anume cel metafizic şi spiritual-duhovnicesc. Fără acesta, Europa de azi îl ignoră pe Dumnezeu sau se comportă ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. 4

În acest context, Biserica va trebui să dovedească cât mai convingător că este un spaţiu de coagulare a oamenilor prin iubirea şi comuniunea în Hristos. Modelul unităţii creştine transpare din dorinţa şi scopul Bisericii de a constitui comuniunea deplină, care nu înseamnă nici pe departe absorbire, ci comuniune în adevăr şi iubire. Această cale nu are alternativă: este calea Bisericii lui Hristos.5 Această imagine a Bisericii care cuprinde credincioşii din atâtea locuri, vremuri şi neamuri, uniţi prin credinţa în acelaşi Iisus Hristos, trebuie să devină principalul reper şi argument pentru unitatea Europei şi popoarelor ei.

Dacă Ortodoxia rămâne fidelă vechii unităţi creştine din trecut, ea poate deveni de acum înainte deschisă redobândirii unităţii viitoare. Eliberată de povara regimului comunist, existentă în cea mai mare parte a ţărilor ortodoxe, Ortodoxia nu se va mai adresa exclusiv trecutului, ci şi viitorului. 6

La rândul ei, afirmă actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel7, Uniunea Europeană se află în continuare în căutarea unei unităţi şi a unui ideal. Unitatea actuală a Uniunii Europene este una preponderent inspirată de umanismul secularizat, fără o amprentă creştină serios vizibilă. Contribuţia creştină ar fi mai credibilă şi mai consistentă dacă diferitele Biserici ale Europei ar fi mai interesate de refacerea unităţii creştine. Din păcate, numărul creştinilor scade în Europa, mai ales în Europa Occidentală. Tocmai de aceea, patriarhul se întreabă, pe bună dreptate, dacă aceşti mai puţini creştini ai Europei vor putea fi în viitor mai uniţi.

Biserica Ortodoxă a exercitat o mare influenţă în formarea identităţii civilizaţiei europene. Părinţii greci ai primelor veacuri au reuşit o sinteză minunată, armonioasă a principiilor spiritului european, iar Biserica Ortodoxă de astăzi promovează pe mai departe acest spirit al tradiţiei patristice. Ortodoxia a păstrat o legătură directă, prin spiritul ei tradiţional sever, cu conţinutul primordial al fundamentelor spiritului european, după cum acestea şi-au lăsat amprenta asupra tradiţiei patristice şi moştenirii spirituale a popoarelor creştine până în timpurile moderne. Acest spirit se păstrează şi azi integru, chiar dacă regimul ateist i-a mai diminuat strălucirea. 8

În contextul integrării Bisericilor Ortodoxe în spaţiul Uniunii Europene, Mitropolitul Damaskinos Papandreou 9 remarcă un fenomen care, la prima vedere, ţine de paradox, şi anume că structura democratică şi pluralistă a ecleziologiei ortodoxe a evoluat în ţări cu o organizare statală puternic centralizată, în vreme ce structura centralizatoare a Bisericii Romano-Catolice s-a modelat în cadrul unui pluralism statal. E foarte posibil ca noua realitate eclezială care se configurează astăzi în Europa Occidentală, unde comunităţile ortodoxe învaţă să trăiască şi să mărturisească credinţa şi experienţa lor comunitară în cadrul societăţii occidentale, va conduce la apropierea acestor două concepţii ecleziologice, ajutând astfel la întărirea noii Europe unite.

Având în vedere că s-a trecut deja peste sloganuri vehiculate odinioară, în genul „Europa sfârşeşte acolo unde începe Ortodoxia“, ortodocşii europeni înţeleg tot mai mult că le revine şi lor sarcina, alături de ceilalţi creştini ai Europei, de a evalua ceea ce a mai rămas din idealul creştin şi spiritual al continentului. Un prim exemplu în acest sens îl reprezintă apelul lansat de către Mitropolitul Augustinos al Germaniei (Patriarhia Ecumenică), în pastorala de Paşte a anului 1999, către Europa, privind recuperarea propriei tradiţii creştine.10 Un al doilea exemplu ne este oferit de cardinalul Christoph von Schönborn, care, cu prilejul recepţiei ecumenice de la începutul anului jubiliar (2000) de la Viena, afirma deschis că, „fără Ortodoxie, Europa ar fi incompletă“ 11. În acelaşi sens trebuie înţeleasă şi afirmaţia marelui istoric englez, Sir Stephen Runciman, care, cu puţin înainte de sfârşitul secolului al XX-lea, spunea că următorul mileniu va fi „mileniul Ortodoxiei“, în sensul că Bisericile Ortodoxe vor ieşi din izolare şi vor întregi peisajul religios creştin al lumii. Cu privire la reflexul izolaţionist al unora dintre credincioşii ortodocşi, Arhiepiscopul Hristodoulos al Atenei şi Întregii Elade afirma că urmarea acestuia ar putea fi cu totul nefericită atât pentru Răsăritul, cât şi pentru Apusul Europei. 12

1 M. Bănică, op. cit., pp. 39-40

2 D. Abrudan, „Bisericile şi Biserica universală“, în Studii teologice, XXX, nr. 5-8, 1978, p. 5.

3 Ibidem, p. 6.

4 I. Ionaşcu, „Ortodoxie şi putere politică în Uniunea Europeană“, în revista Rost, nr. 35, ian. 2006, p. 17; Şt. Gomboş, op. cit., p. 76.

5 Vezi declaraţia comună a Prea Fericirii Sale, Patriarhul Teoctist, şi a Sanctităţii Sale, papa Ioan Paul al II-lea, în Ortodoxia, LIII, nr. 3-4, iulie-decembrie, 2002, p. 7.

6 Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, Biserica şi problemele lumii de azi. Vocaţia universală a Ortodoxiei, Trinitas, Iaşi, 1997, p. 121.

7 Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, „Europa – un continent în căutare de unitate şi ideal“, în: Cardinal Joseph Ratzinger, Damaskinos, Mitropolit al Elveţiei, Moştenirea creştină a Europei, Trinitas, Iaşi, 2002, pp. 4-5.

8 Damaskinos Papandreou, Mitropolitul Elveţiei, Biserică, societate, lume, Trinitas, Iaşi, 1998, p. 41.

9 Damaskinos, Mitropolit al Elveţiei, „Misiunea Ortodoxiei în edificarea Europei Unite“, în: Cardinal Joseph Ratzinger, Damaskinos, Mitropolit al Elveţiei, op. cit., p. 52.

10 Augustinos von Deutschland und Exarch von Zentraleuropa, în: KNA-OeKI, Dokumentation 5 (13. April 1999).

11 Ch. von Schönborn: Ohne Orthodoxie wäre Europa „nicht vollständig“, în: KNA-OeKI 4 (18. Januar 2000), 6.

12 Vezi pe larg afirmaţiile lui Runciman şi Hristodoulos la N. Thon, „Im Zeichen des neuen Millenniums. Das Treffen der Vorsteher der Orthodoxen Kirchen zum Weihnachtsfest in Bethlehem“, în Orthodoxie Aktuell, 1, 2000, 1-3.