Ortodoxia unui gentleman

Întrebat într-o bună zi de un cunoscut de al său: „Dacă un om nu crede în sine, în ce ar trebui să creadă?“, G.K. Chesterton i-a promis acestuia că va scrie o carte despre acest subiect. Titlul acestei cărţi este: Ortodoxia. O filozofie personală (Humanitas, 2008). Apologet creştin, supranumit „prinţul paradoxului“, Gilbert K. Chesterton (1874-1936) este unul dintre cei mai influenţi gânditori britanici ai secolului al XX-lea. Autor extrem de prolific a numeroase articole, eseuri, poezii (multe din ele încă în manuscris), Chesterton a devenit cunoscut în lumea întreagă prin opere literare precum The Everlasting Man (carte care a determinat convertirea lui C. S. Lewis), Omul care era Joi, The Heretics.

Cartea pe care v-o propunem spre lectură nu este un Catehism. Este puţin? Pentru un credincios, da. Dar pentru un om indiferent sau un ateu înverşunat această carte poate deveni un catehism. Este o carte scrisă inteligent pentru a demonstra celui indiferent sau ateu că, dacă este ceva greşit în dogmele Bisericii, greşeala se află în el însuşi, în gândirea ateului. Îndreptarea ar trebui să înceapă de la propria lui minte. Ştim că mulţi se declară atei. Dar oare sunt ei cu adevărat a-tei (lipsiţi de Dumnezeu)? Nu au înlocuit Geneza cu mitul Big-Bang-ului? Sau originea divină a omului cu miturile evoluţionismului? Nu-şi au şi ateii dogmele lor şi încă nu puţine? Aceştia sunt acei „oameni care încep să lupte împotriva Bisericii de dragul libertăţii şi al umanităţii şi sfârşesc prin a se lepăda de libertate şi de umanitate doar ca să poată lupta împotriva Bisericii“.

Este greu să îl mai citeşti cu seriozitate pe Nietzsche după ce afli părerea lui Chesterton despre nihilism; este aproape imposibil să nu-i priveşti cu milă pe evoluţionişti după ce scriitorul englez îţi arată că, „pe baza evoluţionismului, poţi fi inuman sau poţi fi absurd de omenos, dar uman nu poţi fi“. Cum să mai dai credit filozofiilor absurdului sau disperării cu iz literar când Chesterton îţi explică răbdător că adevăratul logician este omul care crede în Dumnezeu? Chesterton însuşi este un logician impecabil; el demonstrează că aceste dogme ale aşa-zişilor atei nu sunt decât erori de judecată. Aşa cum el însuşi afirmă, „Ortodoxia este singura pază logică a libertăţii, a inovaţiei şi a progresului. Aceste eseuri nu au alt scop decât să comenteze faptul real că teologia creştină esenţială (rezumată îndeajuns de bine de Crezul Apostolic) reprezintă cea mai bună sursă de vigoare şi de etică sănătoasă“. Omul sănătos este omul credincios; ateul este maniacul, monomanul, nebunul, căci „ceea ce dă naştere nebuniei este tocmai raţiunea. Mintea lui se mişcă într-un cerc perfect, dar strâmt“. Acesta este nebunul: un raţionalist, adesea de succes. „Creştinul este total liber să creadă că există o cantitate considerabilă de ordine stabilă şi evoluţie inevitabilă în univers. Însă materialistul nu are voie să lase să intre în maşinăria sa impecabilă nici cel mai mic fir de spiritualitate sau de miracol... Creştinul recunoaşte că universul este divers şi chiar amestecat. Omul sănătos ştie că este parte bestie, parte diavol, parte sfânt, parte cetăţean. Însă lumea materialistului este foarte simplă şi solidă, exact aşa cum nebunul este foarte sigur că este sănătos“. Spre deosebire de preceptele materialiste, dogmele creştine nu limitează mintea; ele o deschid pentru a cuprinde complexitatea lumii, frumuseţea ei, şi oferă omului puterea de a fi liber cu adevărat: „Determiniştii sfârşesc încătuşaţi, nu descătuşaţi. Au mare dreptate când numesc legea lor «lanţul» cauzalităţii. Este cel mai rău lanţ care a încătuşat vreodată vreo fiinţă umană“.

Ceea ce-i poate face pe oameni să fie sănătoşi este mistica: „Atâta vreme cât ai parte de mister, ai parte de sănătate; când distrugi misterul, creezi maladia“. Misterul este înrudit cu miracolul, dar, paradoxal, liberalul autentic este cel care crede în miracol „fiindcă miracolele înseamnă, în primul rând, libertatea sufletului şi, în al doilea, controlul său asupra circumstanţelor“. În îndoiala ateilor asupra miracolelor se află o credinţă într-un sistem stabil şi fără Dumnezeu; o credinţă adâncă şi sinceră în mişcarea obositoare, rutina cosmosului â dogma ateului.

Dacă mai crede cineva că budismul este asemănător cu creştinismul sau dacă aveţi cunoştinţe, prieteni care fabulează despre „identitatea fundamentală a religiilor“, această carte îi va scoate cu siguranţă din înşelare, îi va aduce cu picioarele pe pământ. După cum spune Chesterton, „oamenii şi-au luat prostul obicei de a vorbi despre Ortodoxie ca despre ceva greu, plicticos şi sigur. Niciodată nu a existat ceva atât de primejdios sau de captivant precum Ortodoxia. Ea a însemnat sănătate a minţii; iar a fi sănătos la minte este mai dramatic decât a fi nebun... Este uşor să fii nebun, este uşor să fii eretic. Întotdeauna e uşor să fii modernist; e la fel de uşor să fii snob. Întotdeauna e simplu să cazi; există o infinitate de unghiuri din care poate să cadă cineva şi numai unul în care poate sta drept“. Ortodoxia.