Oscar Romero, simbol al creştinilor persecutaţi

Când se aude vorbindu-se despre creştinii persecutaţi, unii se gândesc la cei din catacombe, din primele secole. Dar persecuţia este prezentă şi astăzi. În multe părţi ale lumii, creştinii sunt opriţi să se roage, anchetaţi, închişi, masacraţi şi ucişi pentru credinţa pe care o mărturisesc. În peste 60 de ţări se înregistrează încălcări ale libertăţii religioase.

Toţi misionarii martiri sunt amintiţi de Biserică în fiecare an în ziua de 24 martie. Din iniţiativa Mişcării Tineretului Misionar din anul 1993, ziua aceasta este celebrată cu rugăciune şi post.

La 24 martie au fost amintiţi în special cei şaisprezece preoţi, un arhiepiscop, un călugăr şi doi laici care, în anul 2008, au mărturisit Evanghelia oferindu-şi viaţa. Cea de-a 27-a zi de rugăciune şi post a fost un omagiu pentru jertfa lor. Anul acesta, concomitent cu Anul Paulin, mottoul zilei a fost „În lanţuri pentru Cristos, liberi de a iubi“, care evocă suferinţa închisorii îndurate de Apostolul neamurilor.

Ziua de rugăciune şi post pentru misionarii martiri a fost aşezată în aniversarea asasinării lui Oscar Arnulfo Romero (1917-1980), arhiepiscop de San Salvador.

Oscar Romero se naşte la 15 august 1917 în Ciudad Barrios (El Salvador) într-o familie cu şase copii. Pentru că dorea să devină preot, la 13 ani pleacă de acasă, călare, la San Miguel, pentru a urma seminarul. Din anul 1937 urmează Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, unde, în anul 1941, îşi dă licenţa în teologie. Este hirotonit preot la 4 aprilie 1942 şi, după un an, se întoarce în El Salvador. După ce este paroh, secretar al episcopului de San Miguel, paroh al catedralei şi secretar al Conferinţei Episcopilor din El Salvador, la 25 aprilie 1970, este numit episcop auxiliar de San Salvador, fiind hirotonit episcop la 21 iunie 1970. La 15 octombrie 1974 devine episcop de Santiago de María. La 3 februarie 1977 este numit arhiepiscop de San Salvador. Alege să locuiască într-o cămăruţă a capelei spitalului „Divina Providenţă“, aproape de bolnavii de cancer.

Ţara era în suferinţă. Situaţia socială şi politică se înrăutăţise. Guvernele de dreapta, terorismul şi războiul civil o adusese în pragul ruinei. Pământurile erau în mâna celor puţini. Ţăranii erau exploataţi şi plătiţi cu un preţ de nimic. Drepturile omului erau călcate la tot pasul. Guvernul şi armata se dedau la tot felul de abuzuri şi jafuri. Cei care vorbeau erau închişi sau ucişi. „Detaşamentele morţii“ instauraseră domnia terorii. În zece ani de război civil se vorbeşte despre 75.000 de morţi şi un milion şi jumătate de refugiaţi.

La 12 martie 1977, pr. Rutilio Grande, prietenul arhiepiscopului Romero, este ucis de oamenii guvernului. Într-una dintre duminicile următoare, în faţa catedralei, în cadrul unei Liturghii la care sunt prezenţi 100.000 de persoane, Romero condamnă guvernul şi măsurile represive împotriva poporului. Predicile sale, ascultate de mulţi şi transmise la radioul diecezei, sunt publicate şi în ziarul „Orientaciňn“. Catehezele şi predicile de la radio devin cele mai populare din întreaga ţară. Le cere tuturor să renunţe la violenţă şi ură: „Vă implor, vă rog, în numele lui Dumnezeu şi în numele acestui popor care suferă şi ale cărui caiete se ridică la cer din ce în ce mai sfâşietoare pe zi ce trece, spunea el, încetaţi represiunea… Nici un militar nu e obligat să execute asemenea ordine“. Vorbeşte în numele celor care erau lipsiţi de glas. „Dacă nu o facem, spune el, nu dăm întreg răspunsul pe care doreşte să-l dea Dumnezeu acelora care suferă“.

Scrie diferiţilor oficiali, crezând că plângerile vor fi luate în seamă. Îi scrie în anul 1980 şi preşedintelui SUA, Jimmy Carter, implorându-l să nu mai trimită ajutoare şi arme.

În seara zilei de 24 martie 1980, în timp ce săvârşea Sfânta Liturghie în capela spitalului, pe la jumătatea Liturghiei, un militar a intrat şi cu un singur glonte l-a ucis. În timp ce ţinea încă în mână potirul cu vin, a mai reuşit să spună: „Fie ca vărsarea sângelui nostru să devină ferment de pace şi dreptate pentru acest popor“. Moartea sa a devenit un cântec de înviere, căci mai înainte spusese: „Pe mine mă pot ucide, dar nu vor putea reduce la tăcere vocea episcopului Bisericii şi, dacă mă vor ucide pe mine, voi învia în poporul meu care păşeşte pe căile libertăţii“.

La distanţa de 29 de ani, sacrificiul arhiepiscopului Romero nu a fost uitat. „Este un mare profet. Biserica încă nu l-a declarat sfânt, dar este sfânt pentru lume, pentru America Centrală şi de Sud. Şi, pentru experienţa tinerilor, reprezintă o figură de mare valoare, pentru mesajul său de martor care a ştiut să asculte provocările timpului din acel teritoriu şi să le dea un răspuns ce porneşte din Evanghelie“, a explicat Rocco Negri, responsabil al Mişcării Tineretului Misionar din cadrul Operelor Pontificale Misionare.