Păcatul neglijenţei

De cele mai multe ori, neglijenţa trece neobservată, în compania altor rele mult mai evidente. O mică neglijenţă poate fi trecută cu vederea mai uşor decât o greşeală flagrantă, numai că, persistând, mica neglijenţă ajunge să capete proporţiile unei adevărate catastrofe. Aşa s-a ajuns ca, după foarte mulţi ani în care probleme grave cereau toată atenţia noastră şi devenise indecent să mai sesizezi micile scăpări, să reuşim performanţa de a generaliza neglijenţa până la punctul în care ea a devenit fatală.

Cazurile recente în care oameni sănătoşi au intrat în spital pentru o mică intervenţie şi au ajuns la reanimare sunt exemplul cel mai răsunător al problemei cu care ne confruntăm. De obicei toată lumea însă dă vina pe sistem şi am auzit multe opinii cum că sistemul este ticălos, dar oamenii sunt minunaţi. Responsabilitatea este întotdeauna difuză, abstractă, iar cei pedepsiţi sunt mai mereu ţapi ispăşitori, victime semi-inocente date conjunctural mulţimii furibunde care cere sânge doar de dragul restabilirii convenienţelor, pentru că toată lumea ştie că la noi nu se poate schimba, de fapt, nimic fundamental.

Nu insinuez că sistemul nu ar fi de vină, este de vină atât general şi abstract cât şi particular şi concret , însă sistemul nu exclude posibilitatea de a fi corect. O îngreunează, e drept, dar nu mai mult decât viaţa însăşi îngreunează posibilitatea unui om cu conştiinţă de a fi corect în toate circumstanţele în care trăieşte. A face o meserie corect ţine tot atât de mult de sistem cât ţine de felul în care îţi asumi corectitudinea. Altfel lumea ar fi de vină pentru tot şi noi nu am mai fi de vină pentru nimic. Nu aşa merg lucrurile în realitate.

Fiecare lucru pe care îl facem poartă amprenta deciziilor noastre cu privire la ceea ce este corect sau incorect, bine sau rău. Nici un sistem, oricât de represiv sau reprobabil, nu suspendă judecata individuală, poţi alege să fii corect în orice circumstanţe, fireşte, cu preţul corespunzător. Dar una este să faci un compromis când viaţa ta sau a altora este în pericol şi alta să treci cu vederea din neglijentă un lucru mic pentru tine, dar de viaţă şi de moarte pentru alţii. Situaţia în care nu faci curăţenie sau nu sterilizezi corespunzător materialele pe care trebuia să le sterilizezi este o neglijenţă, nu este un capăt de ţară, nu este, aparent, o alegere dramatică între cine trăieşte sau moare, dar iată că de fapt ajunge să fie, şi atunci este prea târziu să mai îndrepţi mica neglijenţă care oricum nici nu te costa prea mult la început.

În viaţă, fiecare are dintre noi ajungem să neglijăm lucruri mici şi mila lui Dumnezeu de cele mai multe ori ne scapă de consecinţele cele mai grave care s-ar putea întâmpla. Dar nu trebuie să tragem de aici concluzia că neglijenţa nu contează, că nu e un păcat capital, pentru că se poate întâmpla să ajungă să fie un păcat capital. Poliţistul care nu ia carnetul cuiva care ar merita, medicul care trece la un control pe cineva care nu ar fi trebuit, muncitorul care nu strânge până la capăt un şurub, profesorul care nu citeşte totdeauna lecţia înainte de ore sau judecătorul care trece cu vederea probele şi mulţi alţii ca noi care facem altele asemănătoare probabil că nu consideră acest lucru un păcat pentru că îşi închipuie că Dumnezeu nu se uită la detalii. El nu se uită din mila faţă de noi, dar noi ar trebui să ne uităm, pentru că suntem datori să ne facem slujba, oricare ar fi ea, ca şi cum am lucra pentru Dumnezeu.

E o datorie cu atât mai mare cu cât de îndeplinirea ei depinde nu numai viaţa celorlalţi ci şi viaţa noastră întru veşnicie.