Părintele Andrew Louth, profesor emerit al Universității din Durham, Marea Britanie, a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Distincția i‑a fost oferită
Părintele Andrew Louth, profesor emerit al Universității din Durham, Marea Britanie, a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Distincția i‑a fost oferită
Corul de copii și tineret „Symbol - Jean Lupu” al Patriarhiei Române marchează vineri, 18 septembrie 2026, 36 de ani de activitate. Înființată în anul 1990 de arhidiaconul Jean Lupu, formațiunea a devenit, de
Începând cu această lună, conducerea Centrului cultural‑social „Iustin Patriarhul” al Arhiepiscopiei Bucureștilor a fost încredințată părintelui Ciprian Valentin Chirițoiu. Cu o bogată experiență
Credincioșii din Episcopia Basarabiei de Sud au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe - Ismail, unul dintre ocrotitorii eparhiei.
La Centrul eparhial din Cluj‑Napoca a avut loc joi, 17 septembrie, ședința semestrială de lucru a Permanenței Consiliului eparhial cu protopopii celor nouă protopopiate din cele două județe ale Arhiepiscopiei
Mai mulți oficiali români care au purtat discuții la Bruxelles cu comisarul pentru agricultură, Oliver Varhelyi, sau cu echipa tehnică a Comisiei Europene se declară optimiști cu privire la deblocarea
Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care cota de TVA pentru hrana albinelor este redusă de la 21% la 11%. Actul normativ, cerut cu insistență de apicultori,
Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în contextul crizei din Orientul Mijlociu este 24 septembrie, inclusiv, a
Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Cârnaţilor de Pleşcoi, produs tradiţional care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată, are loc în perioada 18-20 septembrie, în comuna Berca, județul Buzău.
Fermierii au fost afectaţi anul acesta de creşterea costurilor de producţie, care au ajuns la o medie de 5.000 lei/ha în cultura mare, însă cea mai mare presiune este legată de lichiditate, a declarat joi,
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” Olt organizează începând cu luna octombrie o serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, citaţi de Agerpres, atelierele
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
O frescă imensă reprezentând un misterios oraş roman, dar şi unul dintre cele mai mari mozaicuri cunoscute din epoca imperială vor putea fi admirate în cadrul noului Muzeu al termelor lui Traian, care și-a
În Aula Academiei Române - Filiala Iași se va desfășura, în perioada 9-10 octombrie 2026, Conferința națională cu tema „Spiru Haret 175. Școala - Reformatorul societății românești”. Potrivit
În contextul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă „Cornetti” din Craiova, restauratorii au descoperit o serie de picturi murale vechi de o sută de ani. Acestea se află în holul
În perioada 17-20 septembrie, la Botoșani se va desfășura cea de-a doua ediție a Festivalului de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, eveniment organizat de Fundația Corona și finanțat de
Sala Palatului din București găzduiește, pe 7 octombrie 2026, de la ora 19:00, concertul extraordinar „3 Tenori ieșeni & Friends”, unul dintre evenimentele muzicale așteptate ale acestei toamne. Pe scenă vor urca cei trei tenori ieșeni - Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă -, alături de invitați speciali de renume.
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
Epilepsia este o boală neurologică caracterizată prin apariția unor crize epileptice recurente, determinate de activitatea electrică anormală a creierului. Deși imaginea cea mai cunoscută este aceea a unei
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
În pictura lui Horea Paștina, câmpia, masa, vasul, grădina, crucea și albul nu alcătuiesc o succesiune de teme, ci un drum al atenției. Într-un dialog despre memorie, prietenie, rugăciune și lucrare, artistul
Un mare trăitor creștin din Ardealul secolului XX, pustnicul Ioan David, spunea odată: „Focul cu foc se aprinde și inima cu inimă se câștigă”. Chiar dacă aceste cuvinte se referă la viețuirea și
Întrucât acest an a fost dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române familiei și importanței ei, am socotit potrivit un dialog dedicat subiectului cu acad. Ioan Aurel Pop. Ca intelectual și
Când intri în casa în care s‑a născut și a creat pictorul Alexandru Țipoia (1914‑1993), situată pe strada Nicolae Caranda din București, ești de‑a dreptul copleșit de diversitatea și valoarea
Capitala s‑a umplut zilele acestea de frumusețea și tinerețea miilor de tineri care au venit din toate colțurile României, dar și din alte țări, pentru a celebra împreună Ortodoxia, credința lor în
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Cântarea mea Cântarea mea pe tine te-ncunună Cu gândurile cele mai curate Din câte-n omenire vor străbate, Pân’ soarele pe veci o să apună! Cum gândul tinde către unitate, Cu ea doar să existe
Mă gândesc adesea că faptele bune sunt niște brațe incredibil de puternice, care pornesc din interior, se extind cât le e cu putință în lume, iar mai apoi, după cuprinderea celor din exterior, revin iarăși î
Oricine a ajuns să parcurgă măcar jumătate din calea vieţii sale a putut constata, cel puţin în anumite momente, că deodată îi scapă cu totul controlul asupra existenţei sale şi că evenimentele îl conduc,
„Reflectez acuma la un articol pe care aş vrea să-l scriu, dacă oi avea timp şi care s-ar numi «Al patrulea T». Ce înseamnă al patrulea T? Îndeletnicirile noastre se limitează la trei T-uri, adică:
Era vară și eram singur pe câmp. A început dintr-odată să plouă. Îmi plăcea ploaia, dar mi-era frică de tunete. Și, atunci, tocmai asta se-ntâmpla, tuna!Nu se afla nici un om prin preajmă. Cât vedeai cu
Bogăția cea mare a Bisericii, tezaurul ei liturgic, cântările sunt teologie vie exprimată în versuri, iar noi ne aflăm într-o permanentă sărbătoare, hrănindu-ne sufletul cu lumina ce ni se dăruiește
Pentru Avva Pimen, discernămânul și tăcerea sunt virtuți capitale. În apoftegmele care îi sunt dedicate revine mereu asupra acestor calități în diferite forme. L-am văzut la un moment dat sfătuind „dacă
A trecut Anul Centenar cu spectacole, festivaluri, bucurii, cântece, premii și decorații, simpozioane, sigle și insigne, drapele fluturate și toate celelalte care ar fi trebuit să marcheze un mare eveniment. Și,
Sub adierile vântului primăvăratec, când mugurii pe ramuri se aprind de bucurie sub mângâierile line ale razelor de soare, noi, cu privirile pline de nădejde către Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeu, petrecem
Într-o pagină memorabilă din jurnalul său, scriitorul Julien Green nota: „Uneori mă cuprinde o tristețe atât de adâncă și atât de perfect inexplicabilă, încât lumea întreagă mi se pare dintr-odată
Așa cum ne-am obișnuit de ceva vreme, viața noastră publică se arată deseori a fi o spectaculoasă împletire a contrariilor, un fel de pendulare între măreție și josnicie: pe de-o parte vedem opulență,
Prietenia dintre Părintele Arsenie Boca şi Părintele Dumitru Stăniloae este binecunoscută. Din ea prietenie s-au născut primele patru volume ale Filocaliei româneşti, o colecţie de scrieri duhovniceşti
Cine o fi împărțit berzele pe țări, spunându-le: Voi vă opriți în Bulgaria, voi, în Serbia, iar voi în România? Celor trimise în țara noastră, cine le-o fi zis: Voi, mergeți în nord, voi, în sud, iar
Nu de puține ori ne trăim credința ca și când nu ar avea nici o legătură cu viața de zi cu zi. O credință pe care o manifestăm aproape exclusiv în spațiul eclesial, unde plângem și ne rugăm cu părute
„Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea pierdută. Aprinzând făclie pe Mergătorul Înainte, caută și află chipul meu!”În timpul Postului Mare (prima şi a cincea săptămână) ascultăm cel mai cuprinzător
Totdeauna m-a uimit biserica plină de oameni din serile în care se cântă Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. M-am întrebat, deseori, ce-i atrage pe toți acei oameni de cele mai diverse condiții și
Una dintre cele mai cunoscute imagini din romanul dostoievskian Frații Karamazov este cea a firului de ceapă care poate funcționa ca o punte în iad și rai; o singură faptă bună făcută într-o viață
Am primit spre sfârşitul anului 2018 patru cărţi, din care două albume în strai nobil, ţesut în tipar cu virtuţi artistice. Sunt toate aceste tipărituri preţioase testimonii ale unei expediţii. Am fost tentat
Totul a început cu un corcoduș alergând. Ca și cum nu era de ajuns că umbla de unul singur pe drum, pomul mai și vorbea. Minune mare!, țipa el cât îl ținea gura. Veniți să vedeți ce n-ați mai văzut
Trândăvia vrăjmășește cunoașterea de sine, o învăluie cu toată nerăbdarea unei vieți conduse de nihilism, cinism și perfecționism existențialist. Nerăbdarea cu propriile întunecimi ale
La mijloc de mărțișor se împlinesc 113 ani de când Nicolae Iorga iniția o acțiune de protest, pe care a numit-o „lupta pentru limba românească” și care avea să se transforme într-o revoltă, ce urma să
Aveam să aflu de multe ori lucruri minunate despre părintele Ioil Babaca, păstrat în amintirea Mănăstirii Radu Vodă și în pomelnicul acesteia, precum și în șirul stareților Mănăstirii Cernica, lavra cea
A trecut cu repeziciune și ziua de 8 martie. Dincolo de buchetele de flori, felicitările scrise, cadourile și vorbele frumoase s-au instaurat din nou rutina din familie, misoginia, lipsa de delicatețe, nedreptatea
Adesea cuvintele bătrânilor din Pateric sunt greu de înțeles, mai ales atunci când sunt scurte, fără detalii și se termină deschis, lipsite de un final precis, neechivoc. Așa este apoftegma 14 despre avva
Cu bucurie am așteptat Sfântul și Marele Post, căci însuși glasul conștiinței ne cheamă spre pocăință, spre reabilitarea noastră la o viață plăcută lui Dumnezeu. Și cum să nu lucrezi cu o imensă
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos) Marcu 8, 34-3; 9, 1 Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze
„În vremea aceea, fiind iarăși mulțime mare de oameni și neavând ce să mănânce, Iisus a chemat la Sine pe ucenicii Săi și le-a zis: Milă Îmi este de mulțime, că sunt trei zile de când așteaptă
Fraților, în Iisus Hristos, prin sângele Lui, avem răscumpărarea și iertarea păcatelor, după bogăția harului Său, pe care l-a făcut să prisosească în noi, întru toată înțelepciunea și priceperea,
Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea († 1961) s-a născut în părţile Hunedoarei, în Valea Bradului, într-o familie preoţească, în 28 martie 1903. A urmat cursurile Academiei Teologice din Sibiu şi ale
Preot Ilarion V. Felea, Pocăința - studiu de documentare teologică și psihologică, Ed. Scara, București, 2000, pp. 208-209 „Nu dăm canoane așa, la întâmplare, și cum ne vine bine din punctul de vedere al
În lucrarea sa de părinte duhovnicesc, Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim a cunoscut multe familii, pe care le-a îndrumat cu înțelepciune și discernământ pe drumul mântuirii. Însăși viețuirea
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
Pe 14 septembrie am sărbătorit Înălţarea Sfintei Cruci, un bun prilej de a vorbi despre Sfânta Cruce. Pentru creştinii ortodocşi, Sfânta Cruce este lemnul pe care Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


