Un credincios activ, o Biserică vie și dinamică

Astăzi, raportul de împreună-lucrare dintre preot și cre­din­cioși este unul insuficient înțeles, unul dintre factori fiind lipsa de cunoaștere a rolului autentic al credin­cio­șilor în viața Bisericii.

Când vorbim despre misiune în Biserică, tindem să ne gândim la activitatea preotului care, prin hirotonie, are dreptul şi obligaţia de a-şi desfăşura activitatea în parohie, unde a fost trimis de episcop spre a învăţa, a sfinţi şi a conduce pe credincioşi la mântuire şi de­săvârşire.

Sub chipul ei de societate a dreptcredincioşilor, Biserica Ortodoxă este alcătuită din trei categorii de membri: clerici, laici şi monahi sau călugări. Acestea mai sunt denumite şi stări sau cinuri bisericeşti şi, din punctul de vedere al apariţiei lor, doar primele două au fost de la începutul Bisericii, iar cea de-a treia a apărut ulterior. De aceea, starea clericală şi cea mirenească sunt esenţiale, constitutive şi de neapărată necesitate pentru viața Bisericii.

Învăţăm faptul că Biserica constituie Trupul lui Hristos, iar membrii ei sunt mădulare ale acestui Trup. Relaţia dintre mădularele Bisericii nu este, prin urmare, una juridică, ci una de libertate, dragoste şi armonie, este relaţia dintre membrele unui singur trup, cler și credincioși uniți în comuniune euharistică și de rugăciune.

Mirenii sunt chemaţi la o activitate constructivă, prin conştientizarea responsabilităţii şi importanţei lor în calitate de membri activi ai Bisericii, la trezirea şi intensificarea conştiinţei lor de enoriaşi. Această conştiinţă de enoriaş desemnează apartenenţa acestora la o comunitate bisericească, care trebuie să se desăvârşească prin toţi membrii ei, cler şi credincioşi, fiind animaţi de aceleaşi gânduri şi simţăminte spre slava lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale. Astfel, vorbim de o coresponsabilitate a clerului și a credincioșilor în lucrarea pastoral-misionară a Bisericii, un act sinergic de împreună- lucrare la întreaga activitate bisericească, spre a da mărturie, atât în interior, cât și în exteriorul Bisericii, că lucrarea acesteia este una dinamică, vie și roditoare, îndreptată spre întrajutorarea semenilor.

Astăzi mai mult ca oricând, incluziunea aceasta eclezială, de apartenenţă canonică la o comunitate parohială, este cu atât mai necesară, cu cât pericolul de a ajunge „traseişti” religioşi sau areligioşi este din ce în ce mai mare, cu precădere în mediul urban. Anumiți creștini caută din parohie în parohie, din duhovnic în duhovnic, fără să ştie ce, poate senzaţionalul, poate „miracole” străine de duhul Ortodoxiei, fiind mânaţi de mirajul slujbelor uneori atipice sau al predicilor „excepţionale”, care însă nu au pentru aceş­tia rezultatul scontat, şi anume de a întări credinţa şi de a schimba viaţa ascultătorului pe calea mântuirii personale.

Este absolut necesar să facem parte dintr-o parohie anume, să putem să închegăm legături duhovniceşti atât cu preotul duhovnic, dar şi cu ceilalţi membri ai comunităţii respective, pentru că numai astfel putem să ne regăsim pe noi, putem să vedem rostul existenţei noastre şi să ne facem utili celor din jurul nostru, prin iniţiative şi programe misionar-filantropice, în colaborare cu preotul paroh, fiind totodată un real sprijin şi ajutor în activitatea pastorală a acestuia.

În anul 1939, prin publicarea importantei lucrări „Mirenii în Biserică”, preotul profesor Liviu Stan, un corifeu şi profesor erudit al teologiei ortodoxe româneşti, a subliniat cu tărie vocaţia mirenilor în Biserică, dreptul lor inalienabil de a participa la misiunea integrală a Bisericii. Acest lucru îl putem observa încă de la începutul creştinismului, dar care s-a dezvoltat ulterior odată cu necesităţile interne ale Bisericii, reglementate prin legislaţia canonică bisericească datorită nevoilor şi exigenţelor misiunii Bisericii.

Astfel, conştiinţa de enoriaş a credincioşilor se poate manifesta prin cele trei dimensiuni ale slujirii lăsate nouă de către Mântuitorul Iisus Hristos, şi anume:

1. Lucrarea de păstrare şi de propovăduire a adevărului revelat; îndatoririle de conştiinţă îl obligă pe credincios să mărturisească dreapta credinţă pretutindeni, cu timp şi fără timp. Pe acest temei, credincioșii mireni au fost deosebit de activi în lucrarea misionară a Bisericii, de răspândire a adevărurilor de credinţă, apoi în cea catehetică-didactică, de învăţare şi aprofundare a credinţei creştine, în cea apologetică, de apărare a învăţăturii Bisericii şi, deopotrivă, în aceea de păstrare nealterată a tezaurului dreptei credinţe.

2. Lucrarea de sfinţire a vieţii credincioşilor; credincioșii îşi lucrează mântuirea proprie colaborând cu harul divin, primind cu vrednicie Sfintele Taine, a căror eficacitate este condiţionată de credinţa şi vrednicia lor. Între viaţa liturgică şi viaţa credincioşilor există astfel o puternică şi indisolubilă legătură, pentru că prin prezenţa acestora la cultul divin în general, prin rugăciune şi cântare în comun, aceştia şi-au adus contribuţia constantă la dezvoltarea formelor şi mijloacelor cultice, precum şi la întărirea şi dezvoltarea cultului bisericesc.

3. Participarea laicilor la exercitarea puterii cârmuitoare sau jurisdicţionale a Bisericii; credin­cioșii au participat prin prezenţa şi lucrarea lor la activitatea legiuitoare a sinoadelor ecumenice şi a sinoadelor locale, contribuind la elaborarea şi adoptarea normelor legale. O importanță deosebită se dă mirenilor prin consultarea reprezentanților acestora care fac parte din organismele bisericești centrale și locale.

Prin urmare, membrii mireni ai Bisericii au dreptul şi îndatorirea de a susţine, întări şi răspândi credinţa Bisericii Ortodoxe; de a lucra ca toţi credincioşii să vieţuiască potrivit învăţăturilor acestei credinţe; de a propovădui dreapta credință, chiar privită această misiune sub forma reevanghelizării societății; de a cerceta Sfânta Biserică; de a participa la sfintele slujbe; de a întreţine şi a ajuta Biserica; de a se împărtăşi de Sfintele Taine; de a fi instruiţi şi educaţi în lumina învăţăturii creştine, inclusiv de a susține educația moral-spirituală din școli prin participarea copiilor la ora de religie; de a îndeplini faptele milei creştine și de a face acte de caritate și filantropie creștină (apostolatul laicilor), însă toate cu binecuvântarea şi cu ascultarea faţă de Dumnezeu și de Biserica Sa.