Principiul diversităţii

Alergând după treburile cotidiene, poposind prin clinici private sau de stat, prin diverse instituţii publice sau, pur şi simplu, circulând prin oraş, ai ocazia să afli ştirile şi noutăţile zilei, oferite cu mărinimie de omniprezentele ecrane, care au ajuns să facă parte din viaţa noastră într-un asemenea grad, încât l-ar face invidios chiar şi pe Orwell, autorul celebrei distopii 1984. Dar pe monitoarele în cauză poţi observa nu numai ştiri despre starea vremii, reţete, evenimente mondene şi politice - adică un fel de supermarket al informaţiilor -, ci şi subtile aluzii la schimbările de mentalitate, vizate în noua paradigmă culturală neomarxistă, la care, deo­cam­dată timid, subscrie şi factorul nostru politic. Astfel, aştep­tând preţ de vreun ceas la uşa unui cabinet medical, generoasa „plasmă” din hol poate să-ţi livreze în mod repetat mici filmuleţe emoţionante despre incluziunea socială a musulmanilor sau a minorităţilor sexuale etc., întrucât civilizaţia modernă e una specială, deoarece promovează toleranţa şi diversitatea! Acestea sunt - după cum intuiţi - valori noi, specifice noului val ideologic, pe care culturile tradiţionale retrograde nici măcar nu le-au visat! Desigur că o astfel de publicitate repetitivă prin ima­gini, pe lângă faptul că reprezintă o manipulare grosolană a subconştientului persoanelor, obligate să privească volens nolens aceste reclame ale „minunatei lumi noi”, constituie un atac direct la valorile creştine, adică exact la acelea prin care a subzistat de două milenii nu doar poporul român, ci şi însuşi continentul european. Iar principala acuză adusă Creştinismului de promotorii progresismului modern e aceea că nu recunoaşte drept o valoare universală diversitatea, mai exact spus ceea ce numeşte noua ideologie diversitate! Pentru că atât Scriptura, cât şi Sfinţii Părinţi exegeţi ai Scripturii au subliniat diversitatea existentă în creaţia lumii, dar mai cu seamă în cadrul nea­mului omenesc. În acest sens, e afirmată diversitatea popoarelor, a obiceiurilor, deosebirea dintre bărbat şi femeie, dar mai cu seamă diversitatea profilurilor psihologice umane, fapt ce i-a făcut pe teologii ortodocşi să vorbească despre unicitatea irepetabilă a fiecărei persoane. Aşadar, pe lângă asemănarea implicită genului uman, există şi diversitatea aproape nelimitată a oamenilor, care, deşi toţi sunt asemenea, fiecare e diferit de oricare altul care există, a existat sau va exista vreodată pe pământ. Iar această necuprinsă diversitate a nea­mului omenesc reflectă bogăţia infinită a puterii creatoare cu care Ziditorul lucrează în lume, şi nu evoluţionismul vreunui hazard orb.

Totuşi, atunci când a tratat tema păcatelor şi a patimilor oamenilor, Creştinismul nu a văzut deloc în diferitele forme ale acestora o diversitate, ci o limitare. Nu poate există o diversitate a patimilor, întrucât acestea reduc până la anulare valorile specifice şi unice sădite de Dumnezeu în fiecare individ în parte. Sau cum spune părintele Dumitru Stăniloae: „Patimile reprezintă cel mai coborât nivel până la care poate cădea fiinţa omenească..., întrucât omul patimilor nu mai este un om al voinţei, ci se spune despre el că este un om stăpânit, robit, purtat de patimi”. De aceea, tocmai din dorinţa de a promova valorile înalte ale fiinţei umane şi de a apăra adevărata diversitate a oamenilor, Biserica nu vede nici o diversitate în desfrânare sau în păcatele împotriva firii. Altfel, ar consimţi la distrugerea firii şi la înşelarea cu bună ştiinţă a oamenilor. Din această pricină, mesajul Bisericii poate părea în răspăr cu anumite ideologii pasagere ale epocii noastre, care voiesc să-şi facă un titlu de glorie din actul de a recunoaşte o diversitate falsă şi distructivă. Însă Biserica nu recunoşte diversitatea în păcat, întrucât nu doreşte decăderea omului, ci afirmarea şi înaintarea lui.

Conştiinţa creştină nu poate fi duplicitară, aşa cum se arată cea neomarxistă, care doar aparent voieşte să integreze toate manifestările, atitudinile, chiar şi patimile societăţii actuale. Doreşte să le integreze, desigur, nu de dragul elementelor acestei diversităţi, ci numai datorită nivelării culturale ce rezultă din acest proces, prin care promotorii principiilor toleranţei şi diversităţii fără limite urmăresc să-şi exercite autoritatea asupra tuturor.

De altfel, acesta e principiul egalităţii trâmbiţat de toate revoluţiile din epoca modernă, genial exprimat de F. M. Dostoievski, prin gura lui Piotr Verhovenski, în romanul Demonii: „Noi vom conduce, iar ceilalţi vor fi toţi egali, între ei, desigur!”